Bancherii se așteaptă la o accelerare a numărului de solicitări în perioada următoare.
Banca Comercială Română (BCR) a anunțat obţinerea unui plafon suplimentar de garantare în cadrul programului Prima Casă. Oficialii instituției financiare estimează că suma nou-alocată va permite aprobarea a circa 1.500 de împrumuturi.
Citește și: BCR: Vânzări-record pe Prima Casă: 1.000 de credite în două săptămâni!
„BCR a primit noi fonduri în cadrul programului Prima Casă în valoare de 138 milioane RON şi care reprezintă peste o treime (aproape 35%) din plafonul suplimentar de 400,5 milioane de lei alocat de către Ministerul Finanţelor Publice pentru acordarea de garanţii în cadrul programului Prima Casă 6. Deşi mai sunt mai puţin de două luni până la finalul anului, iar plafonul suplimentar este alocat pentru 2014, ne aşteptăm la o accelerare a numărului de solicitări de credite Prima Casă şi de aceea preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat până la sfârşitul acestui an.”
Ioana Mihai, Șef Departament Credite Garantate din cadrul BCR
De la demararea inițiativei guvernamentale, în vara lui 2009, BCR a acordat aproximativ 36.700 de împrumuturi Prima Casă, în valoare de peste 6,1 miliarde lei. Pe parcursul desfășurării programului, creditele (co)garantate de către stat şi-au păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de un avans scăzut şi condiţii avantajoase de costuri, explică reprezentanții BCR. Aceștia precizează că, în ultima perioadă, creditele ipotecare standard au egalat vânzările prin programul Prima Casă, însă, spre finalul plafonului alocat programului, cererea pe acest segment a fost mai puternică.
Natali
Lucrez in Italia .cum as putea beneficia de un credit pentru un apartament in Iasi?
daniela
Buna dimineata. Eu lucrez in Italia. As dori sa fac un imprumut in banca din Romania pt a cumpara un apartament. Ce posibilitati sunt? Multumesc
Gherasim Cezar Ioan
As dori sa cumpar in rate un apartament prin Banca mobilat cu toate facilitatile pe o perioada de 5 ani..
stamate carmen
Buna ziua, lucrez in italia si peste citiva ani devin pensionata, as vrea sa stiu daca as putea cumpara o vila sau un apartament acum in Romania. Dispun de 1000-1500 euro pe luna.Astept raspuns, o zi buna.
Dincă maria florentina
bună seara a-și dori să va adresez o întrebare . viitoru meu soț deține 2 firme în turcia eu sunt directoare am 3000 lei la firma din rm valcea momentan stam în chirie am dori sa știm metodele de a cump prin prima casa noi dorim o vila dar în rm valcea cei de la banca nu știu cum se ne raspunda ne amana mereu
bunea romica
Buna ziua am si eu o interbreed eu cum lucrez an Italia pot face un inprumut pentru un apartament an Romania astept raspuns o zi placuta