Baneasa Developments a anuntat luni ca va extinde Zona Comerciala Baneasa prin demararea unui plan de investitii structurat pe trei faze, care va necesita un efort financiar total de 22 milioane euro, reprezentand 25.000 m2 in plus pentru Zona Comerciala Baneasa, precizeaza NewsIn.
Astfel, se va incepe constructia a trei noi facilitati. Cele trei faze ale planului de investitie includ un cinematograf multiplex, un centru de divertisment pentru intreaga familie (bowling, biliard, jocuri video si alte activitati de divertisment) si o benzinarie.
Cinematograful Multiplex are o suprafata totala de 15.000 m2 care se adauga la suprafata actuala a Baneasa Shopping City.
Investitia estimata in cinematograful multiplex este de 19 milioane de euro.
Cinematograful va avea incorporat 13 ecrane si va avea per total o capacitate de peste 2.700 locuri.
Constructia cinematografului va incepe in primavara acestui an si inaugurarea sa va avea loc in a doua jumatate a anului 2011.
Centrul de divertisment pentru familie va avea o suprafata de 4.000 m2 si va fi dedicat exclusiv jocurilor si distractiei.
Investitia totala in aceasta faza este estimata la 1 milion de euro. Zona de divertisment este o parte integranta a Baneasa Shopping City si va fi situata deasupra zonei de restaurante si cafenele a centrului comercial.
Deschiderea centrului de divertisment va avea loc pana in primavara anului 2011.
De asemenea, benzinaria care urmeaza a fi construita va avea incorporata o spalatorie auto si un restaurant drive-in, investitia fiind de 2 milioane de euro. Constructia benzinariei va incepe in acest an.
Articol preluat de pe bloombiz.ro