Pe un fundal alb, piese de mobilier în culori puternice aduc energie decorului. Amenajarea eficientă a unui spațiu mic. Iată un deziderat al multor români, popular însă și printre...
Pentru a da un aer eclectic locuinței, poți combina piese cu design clasic, chiar rustic, cu unele moderne. Pentru o casă ce găzduiește o familie cu unul sau mai...
Lucrările de construcție au demarat deja și au ca termen de finalizare luna iunie a anului viitor. Dezvoltatorul de origine spaniolă Grup Volumetric a lansat, în cadrul ediției de...
Primele două aspecte alungă cumpărătorii înainte de orice contact cu proprietatea, iar cele din urmă după vizionare. În 2014 se simte, în mod evident, o „dezmorțire” a pieței achizițiilor...
Clienții vizați de companie sunt cei care lucrează în zona de nord a orașului, dar și cumpărătorii în scop investițional. Dezvoltatorul imobiliar Tagor a anunțat lansarea celui de-al patrulea...
După avântul stârnit de începerea noului an universitar, în luna octombrie, lucrurile revin, încet-încet, la „normal”. Potrivit teoriei economice, atunci când cererea crește, fără a fi dublată de o...
În plafonul prevăzut pentru achiziția unui apartament vechi se încadrează și o vilă nou-construită la marginea marilor orașe ale țării, inclusiv în Capitală. Dacă la momentul demarării programului Prima...
Oficialii statului au în vedere continuarea programului și în anii următori. La finele săptămânii trecute, Ministerul Finanţelor Publice a aprobat alocarea unui plafon suplimentar pentru programul Prima Casă, în...
O amenajare bazată pe contrastul cromatic dintre alb și negru denotă echilibru. Nu trebuie ca o locuință să coste sute de mii – sau chiar milioane! – de euro...
Doi factori fac din orașul de pe litoral o piață mai atipică. În majoritatea marilor centre universitare, luna septembrie este o perioadă de creștere a cererii, a ofertei și,...
În cadrul celei de-a șasea etape a programului guvernamental, instituția financiară a aprobat circa 4.700 de finanțări. Banca Comercială Română (BCR) a anunțat epuizarea plafonului obținut recent în cadrul...
Un perete „îmbrăcat” în vegetație poate împrospăta aerul și decorul locuinței tale. Atunci când ne gândim la o casă „în armonie cu natura” ne vine poate în minte, în...
Pentru apartamentele din categoria Prima Casă, marjele de negociere sunt mai mici comparativ cu proprietățile mai scumpe. Imobiliare.ro prezintă, pe baza datelor furnizate de platforma Analize Imobiliare, o comparație...
Una dintre zonele aflate în plină dezvoltare în materie de construcții rezidențiale vine cu prețuri greu de imaginat pentru locuințe noi cu câțiva ani în urmă. Puțin trecut de...
Imobiliare.ro îţi oferă o experienţă cât mai personalizată în procesul de căutare a proprietăţii potrivite. Pentru acest lucru folosim tehnologii precum cookie-urile pe website-ul nostru, cu ajutorul cărora tu vezi anunţuri mai relevante, poţi salva anunţuri, poţi salva căutări sau ai acces la ultimele acţiuni făcute pe site.
Îţi poţi modifica oricând opţiunea printr-o simplă revenire pe site!