„Aurul” investitorilor? Locuințele ale căror prețuri nu se stabilizează – ba chiar ating noi recorduri!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 14 Iunie 2019, Ultima actualizare: 18 Iunie 2019

Aurul investitorilor locuintele ale caror preturi nu se stabilizeaza

Potrivit jucătorilor din piață, prețurile locuințelor din această categorie au depășit chiar nivelul din așa-numita perioadă de boom.

La fel ca 2018, anul 2019 este caracterizat de o evidentă tendință de stabilizare a prețurilor locuințelor. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, valoarea de listare a unui apartament la nivel național se situa, la finele lunii mai, la o medie de 1.223 de euro pe metru pătrat util – valoare nu cu mult mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului precedent, anume 1.215 euro pe metru pătrat.

Citește și: Mai 2019: Prețurile apartamentelor au mai scăzut, dar nu pretutindeni. Vezi unde

Această tendință de stabilizare nu se resimte însă pe toate segmentele pieței rezidențiale. Excepția de la regulă este reprezentată, cel puțin la nivelul Capitalei, de piața celor mai exclusiviste proprietăți. Astfel, potrivit statisticilor realizate de compania de consultanță imobiliară Imoteca, locuințele de lux au atins apogeul din punctul de vedere al prețurilor solicitate, în condițiile în care 47% dintre unitățile locative „ultrapremium” depășesc, în 2019, pragul de 4.000 de euro metrul pătrat (iar unele proprietăți ajung să coste și 7.000 de euro pe metru pătrat).

Zone unde proprietățile nu se devalorizează?

Potrivit reprezentanților companiei, nivelul actual de preț nu s-a mai înregistrat nici în anii de boom imobiliar. O explicație pentru aceasta ar fi că dezvoltarea de proprietăți rezidențiale de lux a luat cu adevărat avânt abia în perioada 2012-2016, adică după boom, pe fondul unei cereri (solvabile!) ce creștea de la an la an. „Chiar dacă piața imobiliară venea după o scădere din punctul de vedere al prețurilor, acest lucru nu a încetinit construcția de locuințe ultrapremium. Din contră, [ele] au cunoscut o creștere în volum de la un an la altul. Pentru că aceste proprietăți sunt speciale, ele nu își pierd valoarea în timp, fiind amplasate în zone unde nu prea mai există terenuri pentru construcții noi. Și atunci, o astfel de locuință este ca aurul pentru investitori sau pentru cei care vor să aibă siguranța că proprietatea va avea valoare și în viitor. Sunt zone unde pur și simplu aceste proprietăți nu se devalorizează”, explică oficialii Imoteca.

Suprafețe mari, priveliști deosebite, acces la zone de relaxare

Unul dintre cele mai importante avantaje ale unor asemenea locuințe este reprezentat de localizarea lor favorabilă, majoritatea fiind amplasate în nordul Capitalei, în zone precum Herăstrău-Șoseaua Nordului, Pipera, Băneasa, Primăverii, Aviatorilor, Floreasca, Kiseleff și Dorobanți. Aceste zone dispun de acces rapid la puncte de interes precum parcuri, lacuri, dar și polul de birouri din nordul Bucureștiului, aflat în continuă expansiune. Locuințele ultrapremium trebuie să ofere vederi unice, panoramice, dar și să fie localizate în clădiri elegante, cu arhitectură deosebită. Un alt criteriu important ține de terase, care trebuie să aibă dimensiuni generoase (de regulă în proporționalitate directă cu suprafața locuinței în sine).

Prețul nu e o problemă!

Oficialii Imoteca sunt de părere că profilul cumpărătorilor de locuințe de lux s-a schimbat în ultimii ani. Clienții din această categorie sunt, astfel, mai pretențioși și mai atenți, dar și mai documentați în ceea ce privește piața, oferta și calitatea locuințelor, costurile de mentenanță și utilități. Asemenea clienți au în vedere și un randament al investiției, mizând pe o apreciere a proprietăților în timp.

Nu de puține ori, cumpărătorii sunt dispuși să plătească un preț mai mare decât și-au propus inițial pentru o proprietate care le îndeplinește (sau chiar le depășește) așteptările. Astfel, prețul nu este unul dintre principalele criterii de selecție pentru locuințele de lux, iar „cumpărătorii sunt dispuși să plătească sume cu multe zerouri pentru proprietatea care le place”, subliniază oficialii companiei. Aceștia punctează că amplasamentul rămâne în continuare cel mai important punct de atracție pentru o asemenea proprietate, acesta fiind urmat de suprafață, facilități, renumele dezvoltatorului și profitul în cazul unei crize economice.
.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe