Ieri a fost inaugurat al treilea hipermarket deţinut de retailer în Capitală.
Grupul francez Auchan a inaugurat ieri centrul comercial Auchan Crângaşi (foto), în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro. Proiectul este format dintr-un hipermarket (Auchan City) ce ocupă un spaţiu comercial de 5.000 de metri pătraţi şi o galerie comercială de 2.400 de metri pătraţi. „Suntem bucuroşi să inaugurăm în cartierul Crangaşi al unsprezecelea hipermarket Auchan în România, al treilea şi primul Auchan City în Bucureşti, în proprietate cu Immochan (divizia de investiţii imobiliare a grupului francez, n.red.). Centrul comercial Auchan Crângaşi a fost construit numai de companii româneşti în mai puţin de 6 luni”, subliniază Patrick Espasa, directorul general al Auchan România. “La Crângaşi ne-am propus, împreună cu Auchan, să creăm un proiect adaptat zonei, complementar ca ofertă. Galeria comercială Auchan Crângaşi propune în principal servicii şi produse în completarea hipermarketului, pentru a oferi clienţilor o acoperire completă a nevoilor într-un singur loc. De asemenea, venim în premieră cu un concept nou de galerie comercială ce oferă accesul mai simplu pentru clienţi, cu magazine atât în interior, cât şi cu intrare stradală”, adaugă Tatian Diaconu, directorul Immochan România.
Grupul francez Auchan a anunţat de curând preluarea hipermarketurilor Real deţinute de germanii de la Metro Group în Europa Centrală şi de Est. Cifrată la 1,1 miliarde de euro, tranzacţia are ca obiect 91 de hipermarketuri din Polonia, România, Rusia şi Ucraina, precum şi 13 galerii comerciale din Rusia şi România. În urma acestei achiziţii, grupul francez va ajunge în ţara noastră la o reţea de aproximativ 30 de unităţi comerciale.
Citeşte şi: Tranzacţia anului în retail: Auchan cumpără hipermarketurile Real din ECE. Vezi cu cât