Asigurări pe două fronturi din partea Guvernului: Prima Casă merge mai departe. Plafon de două miliarde de lei pentru 2020

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei, Prima Casă, Ştiri imobiliare
Publicat pe: 28 Ianuarie 2020, Ultima actualizare: 28 Ianuarie 2020

Condițiile de accesare a unui credit cogarantat de către stat nu au fost modificate, iar cei interesați pot merge cu dosarele la bănci.

Dacă te numeri printre cei care se gândesc la achiziția unei locuințe în noul an și așteptai cu sufletul la gură să vezi ce se va mai întâmpla cu Prima Casă, poți răsufla ușurat. Ultimele câteva zile au adus două asigurări importante din partea Guvernului că programul susținut de către stat va continua și anul acesta.

Astfel, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a declarat ieri, la postul de televiziune Digi 24, că programul va merge mai departe ca și până acum, Hotărârea de Guvern pentru 2020 fiind deja semnată. „Prima Casă există, funcționează, are plafon două miliarde de lei, nu e nicio problemă și nu se oprește. Poți depune dosar pentru Prima Casă. Dacă sunt probleme, sunt cu unele bănci, care poate au renunțat la program, dar nu din partea noastră. Din partea noastră, plafonul este două miliarde de lei și există și Hotărârea de Guvern. Nu este nicio problemă la Prima Casă. Programul funcționează. Și nu am schimbat nici criteriile deocamdată”, a spus Florin Cîțu, citat de Ziare.com.

Declarația oficialului Ministerului Finanțelor vine după ce chiar primul ministru, Ludovic Orban, aducea, în urmă cu câteva zile, aceleași asigurări, în cadrul unei conferințe desfășurate la Palatul Victoria. „Guvernul a avut prevăzută suma, este cred un plafon de două miliarde de lei, urmează să emitem hotărârea de guvern cu stabilirea condițiilor pe anul în curs”, a subliniat premierul, citat de Mediafax.

Citește și: Epopeea continuă (și) în 2020: „Să fie Prima Casă – dar nu orice fel de «primă casă», la oricine!”

La finele lui 2019, programul era în analiză

Noile declarații ale oficialilor Guvernului vin în contextul în care, spre finele anului trecut, ministrul Florin Cîțu declara că programul Prima Casă se număra printre o serie de programe aflate în acel moment în curs de analiză, pentru a vedea dacă aduc sau nu „plus-valoare”. „Programele rămân. Doar facem o analiză. După ce facem o analiză, vom vedea care mai rămâne în picioare și care nu”, preciza acesta la postul Antena 1, citat de Mediafax.

Tot atunci, Florin Cîțu nota că noul Guvern, de factură liberală, nu intenționa să ducă mai departe inițiativa PSD de a transforma programul Prima Casă într-unul cu un caracter social mai pronunțat, ce s-ar fi numit „O familie, o casă”. „În trei ani de zile, am văzut toate proiuectele PSD și nu cred că a existat un proiect PSD care să-mi fi stârnit interesul așa de mult încât să-l folosesc. Nici acest proiect nu va fi interesant pentru noi”, arăta acesta.

Citește și: Prima Casă, din nou în cumpănă. Varianta „O familie, o casă” e pulverizată: nu ar fi „interesantă” pentru actualul Guvern

Derularea Prima Casă, conformă unei strategii pe 5 ani, din 2016

Zilele trecute, ministrul Finanțelor Publice a precizat ca plafoanele pentru programul Prima Casă au fost stabilite în 2016. „Au fost stabilite 2,5 miliarde (de lei, n.r.) pentru 2017, două miliarde pentru 2018, două miliarde pentru 2019, două miliarde – 2020, 1,5 miliarde în 2021. Niciun fel de discuție”, a afirmat ministrul Finanțelor.

Declarația lui Cîțu face trimitere la strategia pe cinci ani (2017-2021) vizând desfășurarea programului Prima Casă, elaborată de Ministerul Finanțelor din 2016. Reducerea graduală a plafonului de garanții avea în vedere diminuarea intervenției statului prin garantare, explicau atunci oficialii statului – presupunând că piața creditului ipotecar avea să se dezvolte în următorii ani, iar populația să beneficieze de un mai mare acces la produsele standard ale băncilor.

Părerile cititorilor
1 părere
  • RE/MAX: piața românească NU se află într-un boom imobiliar – ci, dimpotrivă, într-o fază de maturitate! – Ziarul Top

    […] Citește și: Asigurări pe două fronturi din partea Guvernului: Prima Casă merge mai departe. Plafon de două m… […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Interesul pentru Noua Casă ia avânt: ING Bank România a primit de 2 ori mai multe cereri decât anul trecut. Ce pași trebuie să urmeze solicitanții

Aprobarea financiară se obține independent de imobilul ales, căutarea acestuia putând avea loc ulterior, în termen de 90 de zile. Din martie 2021, cei interesați de achiziția unei locuințe...

citește mai departe
Motivul pentru care programul Noua Casă ar putea să nu aibă “beneficii reale în piața imobiliară”. Cum poate fi corectată situația, în opinia ADIRU

Majorarea avansului pentru locuințele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanții Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din...

citește mai departe
Care vor fi, de fapt, condițiile pentru Noua Casă: credite de maximum 140.000 de euro pentru locuințele noi, față de 70.000 de euro, pentru restul

Schimbările aduse programului au fost elaborate în contextul situației create de COVID-19, dar și pentru a elimina restricțiile impuse, recent, prin varianta „O familie, o casă”. Supuse unei serii...

citește mai departe
Schimbarea schimbărilor: programul „O familie, o casă” se va transforma în „Noua casă”. Ar deveni funcțional în două săptămâni

UPDATE 2: În cadrul ședinței de Guvern de pe 22 iulie 2020, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind desfășurarea programului Noua Casă – fostul Prima...

citește mai departe
Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui

Deși lucrurile păreau să se fi liniștit la acest capitol, programul Prima Casă se vede iarăși pus sub semnul întrebării – nu în ceea ce privește continuitatea sa, ci...

citește mai departe