Apartamentele se vând mai repede decât la începutul anului. Bucureștenii găsesc cel mai ușor cumpărători. Timișorenii negociază cel mai mult prețul – Raport Imobiliare.ro

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii
Publicat pe: 12 Noiembrie 2024, Ultima actualizare: 12 Noiembrie 2024

Apartamentele se vând mai repede odată cu apropierea finalului de an față de începutul lui 2024. Proprietarii și dezvoltatorii din București se pot declara cu adevărat mulțumiți, dacă luăm în considerare faptul că își găsesc cumpărători în cel mai scurt timp. Cei din Timișoara, în schimb, au mai mult de lucru pentru a le convinge pe acele persoane aflate în căutarea unei locuințe că apartamentele pe care le propun se potrivesc ca o mănușă nevoilor lor.

“Semnele de stabilitate, în special scăderea indicelui inflației şi stabilizarea dobânzilor, au dat un imbold cumpărătorilor, astfel încât nu doar că avem un interes major pentru piața rezidențială, ci vorbim de o cerere foarte activă. Timpul de căutare scade. În condițiile unei oferte limitate, avem o presiune pe preț. Totuşi, în continuare ne aflăm într-o perioadă propice pentru achiziții. Atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea centrelor urbane locuințele rămân accesibile”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile Raportului Imobiliare.ro Market 360 “Piața imobiliară rezidențială, T3 2024”. Iată de cât de mult timp au nevoie proprietarii din marile orașe ale țării pentru identificarea cumpărătorilor, dar și cât sunt de dispuși aceștia să lase din preț în timpul negocierilor.

Găsești cumpărători în timp record în București, dar negociezi prețul mai mult decât în alte orașe

Dacă atunci când vine vorba despre prețurile solicitate de proprietari Bucureștiul nu este nici pe departe primul în clasamentul național, în privința numărului de locuinței disponibile pe plan local, dar și din perspectiva rapidității cu care sunt găsiți cumpărătorii, acesta este campionul imbatabil al pieței imobiliare.

Proprietarii și dezvoltatorii au avut nevoie, în medie, de doar 49 de zile pentru a identifica acei cumpărători potriviți pentru apartamentele scoase la vânzare. Acesta este cel mai scurt interval de timp înregistrat în principalele centre regionale din țară monitorizate de Imobiliare.ro.

Mai mult, perioada medie în piață aferentă apartamentelor din Capitală a scăzut ușor față de cea înregistrată la începutul acestui an. În primele trei luni, proprietarii aveau nevoie de 51 de zile pentru identificarea cumpărătorilor.

Proprietarii din București sunt, totodată, mai dispuși să negocieze prețul față de cei din alte orașe mari. Marja de negociere, care reprezintă diferența dintre ultimul preț de listare și prețul declarat de tranzacționare, a fost în trimestrul III de 4%. Cumpărătorii au găsit doar în Timișoara proprietari dispuși să negocieze prețurile mai mult.

Apartamentele din Brașov se scumpesc, dar continuă să atragă cumpărătorii ca un magnet

Pe piața din Brașov cererea se menține la un nivel ridicat, fiind susținută inclusiv de micii investitori care fac achiziții cu scopul închirierii ulterioare a locuințelor în regim hotelier, iar prețurile cresc în ritm alert, cu 17% într-un an. Număr tot mai mic de proprietăți disponibile îi determină pe cumpărători să ia decizii rapide. Astfel, pe plan local se înregistrează a doua cea mai scurtă perioadă medie în piață, de 51 de zile.

Important de menționat este și faptul că apartamentele se vând mult mai repede decât în primele luni din 2024. Atunci, perioada medie petrecută de acestea în piață, deci durata de timp dintre momentul listării pe Imobiliare.ro și cel al retragerii din portal, a fost de 61 de zile. 

Marja de negociere s-a menținut, în schimb, în mare parte constantă și a rămas cea mai mică înregistrată în cele șase centre regionale din țară monitorizate în cadrul raportului, fiind de doar 2,5%.

Vinzi un apartament în Iași în două luni, negociezi prețul mai mult decât la începutul anului

Proprietarii și dezvoltatorii din Iași au nevoie, în medie, de 60 de zile pentru a găsi cumpărători pentru apartamentele scoase la vânzare. Perioada de timp necesară identificării acestora a scăzut considerabil față de începutul lui 2024. Atunci, aceștia aveau nevoie de două săptămâni în plus pentru a-și vinde apartamentele.

Oferta s-a contractat puternic la nivel local. Dacă în trimestrul I se căutau cumpărători pentru 7.400 de locuințe, în trimestrul III existau în piață doar 5.800 de locuințe. În ciuda scăderilor, ieșenii au la dispoziție a doua cea mai variată ofertă de proprietăți noi din țară, după cea din Capitală.

Prețurile sunt negociate mai mult decât în primele luni ale acestui an. Marja de negociere a crescut de la 2,4% la 3,1%.

Ai nevoie de o lună în minus pentru a găsi cumpărători în Cluj-Napoca. Perioada de vânzare a scăzut cel mai mult

Apartamentele din Cluj-Napoca petreceau, la începutul acestui an, cel mai mult timp în piață. Proprietarii și dezvoltatorii aveau nevoie de aproape trei luni pentru identificarea cumpărătorilor. Pe parcursul trimestrului trecut, pe plan local s-a înregistrat cea mai puternică scădere a perioadei medii de vânzare, mai exact cu 28 de zile.

Astfel, cumpărătorii au ajuns să fie identificați, în medie, în 61 de zile. Marja de negociere a crescut ușor față de începutul lui 2024 și a ajuns să fie aproape similară cu cea din Capitală, mai exact de 3,9%.

Prețurile se mențin, însă, la cel mai înalt nivel. Pentru apartamentele scoase la vânzare se solicită, în medie, suma de 2.780 euro/mp util, cu 11% mai mult decât acum un an. Prețul practicat este, astfel, cu 67% mai mare decât cel de pe piața bucureșteană și cu 45% peste cel din Brașov. Mai mult, chiar și în cele mai ieftine zone ale orașului cumpărătorii achită mai bine de 2.000 de euro/mp util.

Proprietarii negociază prețurile mai puțin în Constanța. Cumpărătorii apar după mai bine de două luni

Perioada medie necesară proprietarilor și dezvoltatorilor din Constanța pentru identificarea cumpărătorilor a scăzut semnificativ în trimestrul III față de începutul lui 2024. Dacă în primele trei luni ale acestui an aceștia aveau nevoie, în medie, de 85 de zile pentru a vinde un apartament, în intervalul iulie-septembrie durata de timp petrecută de apartamente în piață a fost de 64 de zile

Chiar și în aceste condiții, durata de timp necesară vânzării unui apartament este în Constanța a doua cea mai îndelungată înregistrată în rândul marilor orașe din țară monitorizare de Imobiliare.ro. 

Marja de negociere practicată pe piața rezidențială de la malul Mării Negre a scăzut de la 4,2% în trimestrul I la 3,6% în trimestrul III.

Pe plan local întâlnim, totodată, cea mai restrânsă ofertă de locuințe disponibile cumpărătorilor. Dintr-un total de 60.600 de apartamente și case listate la vânzare pe Imobiliare.ro în trimestrul III, doar 3.300 s-au aflat în Constanța. Din păcate, oferta devine constant și mai limitată. În urmă cu un an existau cu 13% mai multe proprietăți în piață.

Apartamentele petrec mai mult timp în piață în Timișoara, iar proprietarii sunt mai dispuși să negocieze prețul

În Banat întâlnim o excepție la tendința generală înregistrată în marile orașe ale țării. Perioada medie petrecută de apartamente în piață a crescut în Timișoara față de începutul acestui an cu circa două săptămâni și a ajuns la 65 de zile

Acest lucru poate fi o consecință a faptului că pe plan local au fost anunțate în ultimele luni proiecte rezidențiale noi, iar potențialii cumpărători încă analizează și compară propunerile dezvoltatorilor înainte de a lua o decizie finală. 

Doar pe segmentul nou al pieței au existat, în trimestrul III, circa 1.700 de locuințe la vânzare, cu 31% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Aceasta este a treia cea mai variată ofertă de locuințe noi disponibilă cumpărătorilor din marile orașe, după cea din București și cea din Iași.
Marja de negociere înregistrată în Timișoara, de 4,4%, este cea mai mare din principalele centre regionale din România. La începutul acestui an aceasta era de 3,5%.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Chirie în București sau în Cluj-Napoca: ce costă mai mult? În cel mai scump cartier chiria ajunge la 1.600 euro/lună – ANALIZĂ

București și Cluj-Napoca rivalizează pentru poziția fruntașă în topul celor mai scumpe orașe din țară pentru chiriași. Preferințele celor interesați de închirierea unei locuințe sunt similare pe cele două...

citește mai departe
Scad prețurile din București? Tot ce trebuie să știi când cumperi sau închiriezi o locuință

Prețurile apartamentelor scoase la vânzare în Capitală sunt în ușoară scădere, arată cel mai nou raport Imobiliare.ro. Cu toate acestea, Bucureștiul rămâne al treilea cel mai scump oraș din...

citește mai departe
Se vinde unul dintre cele mai spectaculoase apartamente din București

O proprietate cu adevărat spectaculoasă a fost scoasă la vânzare în inima Capitalei pentru suma de 2,5 milioane de euro. Este vorba despre o locuință aflată în proiectul boutique...

citește mai departe
Nordis Group va dezvolta un nou ansamblu rezidențial, în zona de nord a Capitalei

Proiectul va fi unul exclusivist, al doilea derulat de companie pe piața bucureșteană, și va include o serie de facilități complementare pentru rezidenți. Dezvoltatorul imobiliar autohton Nordis Group, specializat...

citește mai departe
Casă sau apartament: ce-ai zice de o variantă „hibridă”, foarte atractivă după perioada de izolare? E mai accesibilă decât vilele!

După ce au experimentat ce înseamnă să stai mai tot timpul în casă, posibilitatea de a petrece timp în aer liber este foarte apreciată acum de către cumpărătorii de...

citește mai departe