Apartamentele mai scumpe. Cât plătește un cumpărător pentru o locuință în marile orașe din țară? – HARTĂ

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 11 Septembrie 2024, Ultima actualizare: 11 Septembrie 2024

Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare continuă să crească, la nivel național, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. În medie, românii plătesc 1.622 euro/mp pentru a face o achiziție imobiliară, cu 12% mai mult decât anul trecut.

Proprietarii și dezvoltatorii din Cluj-Napoca vând locuințe la cele mai mari prețuri. În medie, metrul pătrat a ajuns să coste luna trecută 2.812 euro. La sfârșitul verii trecute abia se atingea pragul de 2.500 euro/mp util.

Al doilea cel mai scump oraș din țară pentru cumpărători este Brașov. Aici prețurile s-au majorat cel mai mult în ultimul an, conform Indicelui Imobiliare.ro. Se solicită, în medie, un preț de 1.975 euro/mp util pentru apartamentele scoase la vânzare.

Capitala ocupă locul al treilea în clasamentul național al prețurilor. În acest caz, însă, oferta este cu mult mai variată, iar între prețurile solicitate în cele mai scumpe și în cele mai ieftine zone din oraș există diferențe semnificativ mai mari decât în toate celelalte centre regionale majore din România.

Apartamentele din București se vindeau, luna trecută, cu un preț mediu de 1.776 euro/mp util, în creștere cu 13% față de august 2023.

Citește și: ANALIZĂ – Bucureștiul rezidențial în ultimii cinci ani. Ce cartiere se dezvoltă accelerat?

Citește și: Capitala prețurilor în creștere. Cartierele cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente noi din București 

Citește și: Centrul Bucureștiului, vânat de cumpărători, în ciuda prețurilor mari. Cele mai dorite zone

Locuințele s-au scumpit semnificativ în ultimul an și în Iași. Proprietarii și dezvoltatorii cer un preț mediu de 1.689 euro/mp util, cu aproape 19% mai ridicat decât la sfârșitul verii trecute.

Prețurile au crescut cel mai puțin în Constanța, mai exact cu 8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în luna august 2023 apartamentele din orașul de pe malul Mării Negre puteau fi achiziționate cu un preț mediu de 1.549 euro/mp util. Luna trecută, costul pe metrul pătrat a ajuns la 1.666 euro/mp util.

În ciuda faptului că în ultimele 12 luni prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în Timișoara cu 10%, acesta rămâne cel mai accesibil oraș pentru cumpărători. Locuințele se vindeau, la finele lunii trecute, cu un preț mediu de 1.640 euro/mp util.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ești gata să te îndrăgostești de această priveliște? Vezi Palatul Culturii din Iași din fiecare cameră a acestui apartament – FOTO

În inima Iașului, fiecare colț spune o poveste, iar cel mai impresionant capitol al acestui peisaj urban este fără îndoială Palatul Culturii, o emblemă a orașului și un reper...

citește mai departe
Te-ai muta la etajul 20? Se caută proprietar pentru cel mai spectaculos penthouse din Timișoara

În inima Timișoarei, pe Bulevardul Take Ionescu, se află un penthouse de excepție care redefinește standardele locuirii de lux. Situat la etajul 20 al complexului ISHO Riverside, apartamentul care...

citește mai departe
De ce este indicată o investiție imobiliară în Brașov? Descoperă prețul acestui apartament cu o priveliște de milioane – FOTO

Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, iar posibilitatea de a cumpăra o proprietate în inima sa istorică apare rar. Recent au fost scoase însă la...

citește mai departe
Imobiliare.ro: 25 de ani de imobiliare online în România. Cum arăta piața imobiliară în 2000 și ce este diferit acum – ANALIZĂ

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro, primul portal autohton care a oferit servicii de digitalizare a pieței imobiliare din România, aniversează 25 de ani de existență online. Tehnologia a evoluat...

citește mai departe
Cum arată locuința ideală în 2025? Cei mai mulți români vor să devină proprietari cu cel mult 120.000 euro – SONDAJ

Apartamentele cu 2 camere aflate în marile orașe din țară sunt cele mai populare locuințe în 2025 în rândul cumpărătorilor. Pentru a fi considerate ideale, acestea trebuie să fie...

citește mai departe