Volumul solicitărilor pentru această zonă a crescut cu peste o treime în primele trei luni din 2015.
În ceea ce privește localizarea unei locuințe, apropierea de un parc reprezintă, alături de accesul la metrou, un important factor de atracție pentru locuitorii Capitalei. Așa se explică, cel puțin în parte, popularitatea uneia dintre cele mai bine cotate zone ale orașului. „Inclusiv în perioada de recesiune economică, zona Herăstrău și-a menținut atractivitatea atât pentru vânzarea, cât și pentru închirierea de apartamente”, notează reprezentanții companiei imobiliare Regatta.
Tranzacțiile, pe plus în T1
Tendința generală de revigorare din imobiliare se simte din plin pe piața închirierilor de apartamente de lux din zona Herăstrău. Conform datelor agenției imobiliare Nordis, în primul trimestru din 2015 numărul solicitărilor pe acest segment s-a majorat cu circa 35%, în vreme ce volumul tranzacțiilor efective a crescut cu circa 11% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Structura cererii, pe de altă parte, a rămas relativ aceeași: 58% dintre clienți sunt interesați de locuințe de până la 1.200 de euro, 22% caută prețuri cuprinse între 1.200 și 1.500 de euro, iar 19% sunt dispuși să plătească peste 1.500 de euro. Spre comparație, potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro, prețurile solicitate de proprietari în zona Herăstrău pornesc de la 300 de euro pentru o garsonieră, de la 500 de euro pentru un apartament cu două camere și de la 580 de euro pe lună pentru unul cu trei camere.
Românii, umăr la umăr cu expații
Spre deosebire de alte zone exclusiviste, cum ar fi cartierul Primăverii, ponderea chiriașilor din zona Herăstrau este una echilibrată, aceasta venind atât din partea comunității de expați, cât și din partea românilor, explică oficialii Regatta. Indiferent de naționalitate însă, „masa” clienților dornici să locuiască în apropiere de cel mai mare parc al Capitalei – și, totodată, din Europa – este reprezentată de familii. Pe de altă parte, cererea redusă venită din partea entităților juridice poate fi explicată de regulamentele interioare adoptate de comunitatea de vecini din cadrul proiectelor rezidențiale, ce interzic conversia în spații de birouri a apartamentelor disponibile spre închiriere această în zonă.