Anul începe spectaculos, dar cumpărătorii pot întâmpina, în curând, noi dificultăți. Principalul obstacol în 2024, oferta tot mai limitată

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 15 Februarie 2024, Ultima actualizare: 07 August 2024

Începutul acestui an a fost marcat de o activitate mai intensă la nivelul pieței imobiliare, aceasta fiind alimentată atât de ofertele de dobândă fixă tot mai bune lansate de bănci care nu doar că au redus costul creditelor, dar le-au oferit, totodată, cumpărătorilor predictibilitate asupra ratelor, cât și de cererea crescută de la finele lui 2023 generată inclusiv de anunțul majorării cotei reduse de TVA la 9% pentru locuințele de peste 120.000 euro.

Doar în ianuarie s-au tranzacționat la nivel național 37.241 de imobile, cu aproape 4.000 mai multe decât în intervalul similar din 2023, conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cele mai multe case, terenuri și apartamente care au făcut obiectul tranzacțiilor s-au aflat în București și în județul Ilfov. Discutăm de circa 9.500 de imobile.

Semnalele pentru 2024 sunt pozitive, iar specialiștii în domeniu pariază pe dobânzi variabile tot mai bune din a doua jumătate a anului și mizează pe o continuare a tendinței de scădere de la nivelul inflației.

Chiar și în aceste condiții, cumpărătorii ar putea întâmpina noi dificultăți pe viitor, de această dată pe fondul numărului tot mai redus de locuințe scoase la vânzare în România.

“Cred că principalul obstacol pe care îl vom vedea anul acesta va fi legat de ofertă. Este îngrijorătoare direcția în care merge aceasta. Aproape că te poți gândi că peste câțiva ani vom ajunge să devenim un <<seller’s market>> (n.r. piață a vânzătorului) în care, în loc să cheltuim banii de marketing pentru a atrage cumpărători, vom încerca să atragem proprietari care să scoată ceva la vânzare”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.

“Evoluția dobânzilor va menține ridicată cererea. Oferta, fiind în scădere, va pune presiune pe prețuri, deci acestea vor continua să crească”, a mai adăugat el în cadrul evenimentului “The Trends Forum 2024”, organizat de Bucharest Real Estate Club.

Cele mai noi date Imobiliare.ro indică, încă de la sfârșitul anului trecut, o reducere a ofertei la vânzare cu circa 25% la nivel național. Situația este, însă, mai dramatică în marile orașe unde numărul caselor și apartamentelor listate la vânzare a scăzut cu 33%. Toate acestea în condițiile unei cereri în creștere. Pe cele mai puternice șase piețe rezidențiale din țară – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța – interesul cumpărătorilor s-a intensificat cu 28% în trimestrul IV 2023 față de intervalul similar din 2022. Strict pe segmentul nou, avansul înregistrat în cerere a fost cu 35%. 

Infografic: Oferta de proprietăți rezidențiale disponibile la vânzare, Raport Imobiliare.ro Market 360 “Piața imobiliară rezidențială, T4 2023”

Prețurile au continuat, în același timp, să crească. Un nou record a putut fi observat la nivel național în Cluj-Napoca. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în luna ianuarie apartamentele erau listate la vânzare pe plan local cu 2.640 euro/mp util.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Iosif Pașca

    Cererea de locuințe este in scădere datorită prețurilor și dobânzilor mult prea ridicate.Tranzacțiile înscrise la ANCPI in luna ianuarie se datorează contractelor încheiate la sfârșitul anului 2023 cu scopul de a plati un TVA mai mic.

  • Ben

    E foarte departe de realitate aceasta analiza care nu tine cont de adevarata situatie la nivel european,de exemplu Germania a anuntat scaderea preturilor imobiliare in ansamblu cu 10 procente la casele vandute in 2023.Trebuie sa deschideti ochii si sa vedeti criza majora care apare fie din cauza pandemiei,fie din cauza razboiului din Ucraina,majorarea preturilor la materiale de constructii fiind un mare handicap la realizarea locuintelor noi.Romania,tara vecina cu Ucraina va avea cu mult mai mult de pierdut in scaderea preturilor la locuinte fata de Germania de exemplu,care are inca o industrie chiar si de aparare.Dar noi suntem obisnuiti ca preturile cresc in fiecare an,dar situatia se poate schimba in ritm rapid cand situatia economica nu mai poate sustine cresterea si puterea de cumparare a romanilor.Parerea mea!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Retrospectivă Imobiliare.ro: Cinci tendințe care au dominat piața rezidențială și ce anticipează experții pentru 2025

Anul 2024 a fost unul bun pentru piața rezidențială, evoluția sa pozitivă fiind susținută inclusiv de condițiile mai atractive de accesare a creditelor ipotecare în comparație cu 2023. Cererea...

citește mai departe
Cu avocatul la dezvoltator de la primele negocieri. O nouă inițiativă legislativă propune asistență juridică în tranzacțile imobiliare pentru cumpărători

Reprezentanții Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) au trimis un memoriu, adoptat de Comisia Permanentă, către Guvern, Senat și Camera Deputaților, care argumentează că se impune o modificare...

citește mai departe
Cum identifici o clauză abuzivă în promisiunea de vânzare-cumpărare? Avocatul te învață tot ce trebuie să știi

Ce este, de fapt, o clauză abuzivă și cum poate fi identificată aceasta într-o promisiune de vânzare-cumpărare? Mulți cumpărători ajung în punctul în care urmează să semneze un astfel...

citește mai departe
Cumpără locuința doar după ce ai verificat aceste trei lucruri esențiale, dacă vrei să nu regreți în scurt timp banii dați

O achiziție imobiliară trebuie să fie tratată cu multă seriozitate, indiferent dacă vrei o locuință pentru familia ta sau dacă faci acest pas cu scop investițional. Pe termen lung,...

citește mai departe
Vreau să cumpăr o casă. Cum mă asigur că nu iau țeapă? Avocatul te învață ce să verifici – VIDEO

Atunci când faci o investiție într-o casă trebuie să verifici o serie de aspecte pentru a te asigura că entuziasmul tău pentru proprietatea pe care vrei să o cumperi...

citește mai departe