În marile centre regionale ale țării, în frunte cu Bucureștiul, traficul rutier se intensifică de la an la an – afectând, astfel, din multiple puncte de vedere, calitatea locuirii în respectivele orașe. Deși complexă, această problemă nu este de nerezolvat.
În momentul de față, zeci de mii de oameni traversează zilnic Bucureștiul de la un capăt la altul (de la sud la nord și viceversa) doar pentru a ajunge la birou și înapoi acasă, a precizat Geo Mărgescu, CEO Forte Partners, în cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI). Dincolo de dezvoltarea unor ansambluri rezidențiale în apropierea marilor proiecte de birouri (și invers), o soluție la aceeastă problemă ar fi construcția unor ansambluri imobiliare mixte, potrivit lui Mihai Pătrulescu, Senior Associate în cadrul Colliers International. În opinia acestuia, între proiectele office și cele rezidențiale de pe piața autohtonă există în continuare o ruptură, o deconectare. „Ce văd eu că devine tot mai important e nevoia de proximitate, nevoia de a asigura servicii cât mai aproape de proiecte”, explică Pătrulescu.
„Există studii care arată că, la nivel global, calitatea locuințelor este percepută ca fiind una ridicată dacă există aceste caracteristici ale proprietăților rezidențiale: calitatea aerului, apropierea de școli și grădinițe și apropierea de aeroport.”
Ion Anghel, Prof. dr. ec. ASE București și Președinte ANEVAR în perioada 2006-2007
Complexul ISHO din Timișoara
Pe piața autohtonă există câteva – nu foarte multe! – asemenea proiecte imobiliare mixte, ce urmează a fi finalizate în anii următori. Un exemplu este complexul ISHO, din Timișoara, dezvoltat de antreprenorul Ovidiu Șandor. Amplasat pe un teren de peste cinci hectare din zona centrală a orașului, acesta va cuprinde o componentă rezidențială, dar și una de birouri, alături de o serie de facilități complementare. Întregul proiect urmează a fi finalizat în anul 2020, moment în care va cuprinde 1.200 de apartamente, precum și o clădire de biruri de peste 50.000 de metri pătrați. Complexul va dispune, de asemenea, de 2.000 de locuri de parcare, un hectar de parcuri și spații verzi, precum și restaurante, terase, after-school, propriul debarcarder și stație de vaporetto, facilități sportive și diverse funcții comerciale. Potrivit reprezentanților companiei dezvoltatoarea, un accent deosebit este pus pe caracterul integral al ansamblului – acesta fiind astfel conceput încât să cuprindă, în afara locuințelor și birourilor, spații publice de calitate, precum și servicii și facilități.
Office și rezidențial în locul fabricii de bere Grivița
În Capitală, un astfel de proiect mixt a fost anunțat de către dezvoltatorul lituanian Hanner, pe platforma fostei fabrici de bere Grivița. Amplasat pe un teren în suprafață de 11.000 de metri pătrați, ansamblul va cuprinde spații de birouri și locuințe, dar va integra și patru clădiri-monument, ce urmează a fi restaurate. „Am intrat pe piața locală cu proiecte rezidențiale de mari dimensiuni. Pentru viitor avem în vedere proiecte imobiliare mixte, cu impact mare pentru comunitate, cu zone de co-working, spații comerciale și publice pe care vom continua să le administrăm și după finalizarea proiectului. Componenta rezidențială va fi în continuare prezentă”, spune Mindaugas Valuckas, CEO & Member of the Board Hanner Group OU și CEO Hanner România. Potrivit acestuia, în real estate-ul autohton există loc pentru inovație, iar compania pe care o conduce planifică să exploateze acele segmente de piață care nu sunt încă în centrul atenției. În opinia lui Valuckas, Bucureștiul este „mai mult decât pregătit să primească proiecte îndrăznețe și de calitate”.
Birouri, campus privat și hotel
Un alt proiect mixt interesant din București este ansamblul West Park, din vestul Capitalei. Acesta a cuprins la început o componentă de birouri (cinci clădiri de clasa A, cu o suprafață totală închiriabilă de 75.000 de metri pătrați), căreia i s-a adăugat ulterior una rezidențială mai atipică, respectiv un campus privat (cu o capacitate de 925 de camere și apartamente pentru studenți). Pentru a veni în completarea facilităților disponibile deja în cadrul proiectului, reprezentanții Genesis Property au anunțat luna aceasta și inaugurarea unei unități de cazare de patru stele.
Denumită Studio One – Accommodation Suites, aceasta dispune de 32 de camere echipate cu toate dotările necesare (chicinetă, aer condiționat, baie modernă, acces WIFI, TV, birou și minibar), cu parcare gratuită și servicii de pază. „Facilitățile moderne de cazare existente în West Gate ne-au permis să amenajăm această unitate pilot într-un timp relativ scurt, cu un nivel al dotărilor și al serviciilor cel puțin similare cu cele ale unui hotel de patru stele. O lansăm oficial după o perioadă de testare de opt luni, timp în care am instruit personalul și am perfecționat fluxurile interne, pentru a fi în măsură să oferim cele mai bune servicii clienților noștri. Rezultatele se văd deja, gradul de ocupare este de peste 80%, prin urmare, intenționăm să dublăm capacitatea de cazare în viitorul apropiat”, explică Ștefan Tudos, vicepreședintele companiei Genesis Property.
„Studio One – Accommodation Suites este un proiect dezvoltat dintr-o nevoie reală, identificată în rândul companiilor din West Gate. Este mult mai ușor și mai productiv să-ți cazezi la numai trei minute de birou partenerii sau colegii veniți în delegație sau în training, decât să îi plimbi prin tot orașul. În același timp, este o premieră pe piața de birouri din România, pe care o marcăm împreună cu comunitatea de business din West Gate, căreia dorim să îi oferim toate facilitățile necesare pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime în parcul nostru, aceasta fiind strategia noastră pentru a construi parteneriate de lungă durată.”
Liviu Tudor, președintele și fondatorul Genesis Property