Într-o lună de iarnă, valoarea costurilor de încălzire ajunge la circa 13 euro.
Anul 2020, punct de cotitură pentru piața construcțiilor, se apropie. Conform legislaţiei europene, de atunci încolo va trebui ca toate casele noi să se încadreze în categoria „construcțiilor pasive” – adică să aibă un consum foarte redus de energie, de maximum 15kWh/mp/an.
Unul dintre proiecte menite să răspundă cerințelor europene de protecție a mediului este ansamblul rezidențial EcoVillas, situat în sud-vestul Capitalei, în zona Șoseaua Alexandriei. Un concept de inspirație nordică, acesta folosește ca sursă de căldură energia geotermală, cu ajutorul pompelor de căldură. „Pompele de căldură geotermale sunt relativ noi pe piaţa din România, însă foarte întâlnite în ţările scandinave, în peste 90% din locuinţe, ţări ce pun foarte mult accent asupra protejării mediului înconjurător, folosind cât mai multe surse de energie regenerabilă”, explică dezvoltatorii. Datorită acestei tehnologii, cheltuielile de întreținere sunt cu 90% mai mici comparativ cu o construcție tradițională, estimează aceștia. Astfel, dacă factura la întreținere ajunge la 130 de euro pe perioada iernii la o casă standard, la o unitate din cadrul ansamblului EcoVillas va fi de 13 euro.
Complexul EcoVillas este format din 32 de case pasive, fiecare structurată pe parter şi etaj și formată din living, bucătărie şi trei dormitoare, cu o suprafaţă construită totală de 128 de metri pătrați. Locuințele sunt prevăzute cu terasă și loc de parcare în proprietate, iar ansamblul dispune de facilități precum loc de joacă pentru copii, locuri de parcare pentru vizitatori, sistem de monitorizare și supraveghere video, acces pe bază de cartelă/telecomandă sau prin intermediul telefonului mobil. Prețurile unităților locative pornesc de la 79.900 de euro, plus TVA de 5%.
– Izolație exterioară de polistiren expandat si ignifugat (24 de centimetri);
– Izolație acoperiș de vată minerală ignifugată (30 de centimetri);
– Izolație pardoseală la parter de polistiren (15 centimetri);
– Izolație termică pentru ușile de la intrare;
– Aerisire continuă a casei prin sistem de ventilare, cu recuperare de căldură;
– Ferestre cu geam tripan termoizolant cu șase camere, sistem Low-E și 4Seasons.
Ofertă de decembrie: apartamente pasive cu ZERO costuri la utilități în primii doi ani! – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert
[…] Citește și: Ansamblul EcoVillas: facturi la încălzire reduse cu 90%, datorită energiei geotermale! […]
Nicolau Antonius Eduard
Sistemul de incalzire nu este tocmai nou si este destul de eficient, dar costurile nu sunt chiar woowww!!! Se consuma totusi destul de mult curent,apa si sistemul nu sunt chiar la indemana oricui.Pentru un dezvoltator costurile scad semnificativ daca unitatile locative sunt numeroase, dar pentru un proprietar care doreste sa implementeze sistemul la el acasa devine destul de complicat, in plus nu sunt prea multi care sa se priceapa la acest sistem…plus ca aerisirea continua prin sistemul de ventilatie care e iarasi dificil de implementat la o constructie deja existenta. Dar pentru un ansamblu nou e eficient sistemul, daca proprietarii isi mai pun si cate un panou solar si unu fotovoltaic poti sa platesti 100 de lei pe luna de iarna toate cheltuielile casei!
dana
Astept de mult o astfel de sursa de caldura.
Locuiesc in Ardeal ,dar cred ca si aici se poate dezvolta acest sistem de incalzire.
As vrea sa fiu contactata in acest scop,deoarece am o casa si vreau sa renunt la sistemul clasic de incalzire cu gaz metan sau cu lemne.
MUGURITA
imi place, unde se gasesc aceste case ?