Arhitectura și designul unei locuințe au un rol crucial în crearea atmosferei de „acasă”.
Locuiești la bloc, dar îți dorești să faci, în sfârșit, trecerea de la apartament la casă? Pentru locuitorii Capitalei, zona de nord oferă numeroase opțiuni din acest punct de vedere, aceasta conturându-se în ultimii ani ca unul dintre principalii poli de dezvoltare rezidențială a orașului.
Primele case, gata în T1 2018
Una dintre opțiunile cel mai recent apărute pe harta Bucureștiului este ansamblul rezidențial Millo Village, din zona Pipera, ce se adresează în special familiilor cu copii. Amplasat lângă Pădurea Andronache, la 5-6 minute de mers cu mașina (și 10-15 minute de mers cu bicicleta) de zona de birouri Aviației, complexul va fi format din 44 de vile, dintre care 20 cuplate și 24 înșiruite. Compania Nova Development a demarat deja lucrările de construcție, iar primele locuințe vor fi livrate în primul trimestru din 2018. Suprafețele vilelor vor fi cuprinse între 204 și 213 metri pătrați construiți, iar fiecare unitate locativă se va vinde „la pachet” cu două locuri de parcare.
Concept de design inclus
Dispuse pe parter, etaj și mansardă, locuințele din Millo Village vor fi, din punct de vedere arhitectural, o combinație de modern (ferestre mari, dispuse pe toată înălțimea camerelor, încălzire în pardoseală etc.) și clasic (fațade inspirate din arhitectura engleză, decorate cu cărămidă). Potrivit reprezentanților agenției Nordis, agentul exclusiv de vânzări al proiectului, o noutate pentru piața românească este că vilele pot fi cumpărate și amenajate exact cum arată în imaginile virtuale de prezentare, realizate de arhitecți – de la mobilier (canapea, scaune, mese, fotolii, paturi etc.) și până la perdele, lustre și tablouri verzi.
„Împreună cu Nova Development, dezvoltatorul ansamblului, am gândit că este mult mai practic pentru cumpărător și îl scutește pe acesta de mult timp irosit. Este important pentru acesta să aibă la îndemână astfel de soluții complete de amenajare, să poată achiziționa vila și suplimentar să o poată amenaja exact cum și-a imaginat-o prima dată, când a văzut randările (imaginile virtuale) arhitecților. Astfel de soluții de mobilare și utilare sunt facilități pentru cumpărători, dar generează și un potențial de business pentru investitori.”
Robert Morel, senior consultant Nordis
f
ca-n reviste porno? :))) adica goale….in inspiratie.
Robert Morel
Buna ziua,
Pentru oferta completa de informatii ne puteti contacta pe adresele de email: [email protected] sau [email protected] sau la numerele de telefon 0744 306 503.
marius.tanasa
Care este prețul?
BADEA ROXANA
Buna ziua,
Ma intereseaza pozitia pe harta si preturi;
Multumesc!
ion
Ma intereseaza pozitia pe harta si preturi;
Multumesc!