Pentru a crea un cadru intim, nu te sfii să „expui” lucrurile care îți sunt dragi: cărți, tablouri, obiecte de colecție.
Atunci când lucrezi la (re)decorarea locuinței tale, rezultatul final ar trebui să fie, mai mult decât orice, un ambient în care să te simți bine, care să-ți dea – ție, dar și oaspeților tăi – senzația de „acasă”. Amenajările specifice popoarelor scandinave sunt exemple perfecte pentru aceasta. Situat în Gothenburg, Suedia, apartamentul din imagini este prezentat pe Freshome.com:
Deși dispune de o suprafață relativ modestă pentru un apartament cu patru camere – 85 de metri pătrați – proprietatea este perfect pusă în valoare prin amenajarea aleasă. Încă de la prima vedere, designerii reușesc să dea impresia de spațiu larg, aerisit. Acest efect este obținut printr-o serie de „trucuri” simple: în primul rând, zona de zi a casei este „obturată” de un singur perete, astfel încât bucătăria, livingul și holul amplu de la intrare comunică între ele, într-o curgere firească. Un rol important îl are și o tendință specifică popoarelor scandinave: folosirea din abundență a albului (de la pereți la piese de mobilier și decorațiuni) dă luminozitate, deschidere și eleganță tuturor încăperilor. Nu în ultimul rând, ferestrele lăsate pretutindeni neacoperite „îndulcesc” linia de demarcație dintre interior și exterior; efectul este sporit în living și bucătărie, unde suprafețele vitrate sunt supradimensionate, întinzându-se pe tot peretele exterior al apartamentului.
Un alt principiu pus în aplicare în acest proiect este evitarea supraglomerării cu piese inutile de mobilier. Asta se vede chiar și în living, care este cea mai mare încăpere a casei și ocupă aproximativ 20 de metri pătrați; cu toate acestea, aici se regăsesc, în mare, doar o canapea, un fotoliu și vreo două scaune. Principiul se impune însă cu atât mai mult în amenajarea celorlalte camere, dintre care cea mai mare are o suprafață de doar circa 12 metri pătrați. Prin urmare, aici se găsesc doar patul matrimonial cu noptiere, un scaun și un dulap de haine de mici dimensiuni. „Zgârcenia” în ceea ce privește numărul pieselor de mobilier este compensată prin alegerea unor elemente cu un rol deosebit de design: în dormitorul mic, spre exemplu, o încăpere de doar circa șase metri pătrați amenajată ca birou, masa de lucru veche „umple” perfect spațiul.
Dincolo de impresia generală de lărgime, de deschidere, designerii reușesc să creeze o atmosferă intimă și confortabilă în toate colțurile casei. Parchetul masiv din stejar, ce se întinde pretutindeni, cu excepția băii și a terasei, dă căldură întregii amenajări și contrabalansează perfect „răceala” albului. În living, decorațiunile textile împrăștiate pe canapea și fotolii, obiectele de artă expuse pe pereți, revistele și florile de pe măsuța de cafea, toate aceste elemente conturează o atmosferă confortabilă și primitoare. Pe același principiu, pretutindeni sunt „expuse” mici obiecte personale, cu un caracter practic sau pur și simplu decorativ.
Sursă foto: Freshome.com
Citește și: Totul într-o garsonieră: eficiență și eleganță suedeză
teodorescu
foarte, foarte cald si primitor.Superb