Ambient modern și elegant, în care să te simți „acasă”!

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare
Publicat pe: 11 Decembrie 2017, Ultima actualizare: 11 Decembrie 2017

Acest stil de design se potrivește atât locuințelor spațioase, cât și celor de dimensiuni mai mici.

Visezi la o locuință elegantă, însă nu ai vrea să cazi în capcana opulenței? Dacă îți plac liniile simple și spațiile aerisite, o amenajare modernă, de înclinație minimalistă, poate fi „rețeta” perfectă pentru tine. Viziunea unui designer de interior profesionist te va ajuta să-ți transformi visul în realitate!

Proiectul de design din imagini, realizat de biroul autohton Studio InSign (parte a grupului Noblesse), reprezintă o bună sursă de inspirație pentru fanii stilului contemporan. Deși a fost conceput pentru o casă cu suprafață generoasă din apropierea Bucureștiului, ideile sale pot fi adaptate și unei locuințe de dimensiuni mai mici – unul dintre avantajele designului minimalist este că se pretează atât spațiilor ample, cât și celor reduse. (Produsele utilizate în acest proiect de design fac parte din portofolul Noblesse Interiors.)



Culori și materiale din natură

Un element specific designului contemporan este utilizarea unei palete cromatice din sfera culorilor pământului – fapt ce este pe deplin ilustrat în cazul de față. „Proprietarii și-au dorit un design inspirat din natura înconjurătoare, de aceea amenajarea este realizată în mare proporție cu materiale și culori pe care le regăsim în natură, precum mobilierul din living care îmbracă peretele și în care este încastrat televizorul. Mobilierul dispune de un loc special în care se află șemineul pe lemne, cel mai spectaculos aspect fiind spațiul destinat depozitării lemnelor, care ne duce cu gândul la cabanele montane”, explică autorii proiectului.


Gustul pentru spații deschise

Potrivit acestora, un alt punct forte important al acestei amenajări constă în proporționarea atentă a suprafețelor. După cum se poate observa, designerii contemporani preferă spațiile ample, deschise, neobstrucționate de compartimentări inutile sau de piese masive de mobilier.



Sursă foto: Studio InSign

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Carmen

    Eu am apelat la un designer de interior pentru a ma ajuta cu apartamentul meu din Cosmopolis. Pot spune cu mana pe inima ca a iesit o treaba draguta foc. Am o priveliste catre piscina tocmai buna pentru savurat cafeaua dimineata.

  • ciuchita tavi

    ambient elegant,cam extins…totusi!!

  • RADUCAN ELENA

    Imi plac spatiile largi si bile iluminate natural.Ma intreb cum se incalzesc?! (costurile probabil nu te mai intereseaza cand iti permiti o asemenea locuinta!)

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Stând mai mult acasă, din pricina măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, românii au început să acorde mai multă atenție spațiilor exterioare ale locuințelor. Retailerul local de materiale de...

citește mai departe
The new luxury era? Într-o zonă exclusivistă precum Kiseleff-Aviatorilor, o amenajare cu adevărat „de lux” poate ajunge la încă o dată prețul apartamentului

Un studio de design recunoscut pe plan internațional intră și pe piața din România, pe fondul alinierii standardelor în materie de lux ale persoanelor cu venituri mari din întreaga...

citește mai departe
Design: duplex de 85 de metri pătrați, cu 3 dormitoare și două băi

Cu o compartimentare și o amenajare eficiente, casa ta poate fi mai încăpătoare decât crezi! Datorită noii generații de ansambluri rezidențiale, apartamentele structurate pe mai multe nivele, de tip...

citește mai departe
3 stiluri de amenajare pentru sufrageria ta!

Alături de bucătărie, această cameră este cea în care veți petrece cel mai mult timp împreună. Sufrageria – sau, în accepție modernă, livingul – reprezintă, în designul interior contemporan,...

citește mai departe
Ce poți face dintr-o garsonieră de 26 de metri pătrați

Amenajată cum trebuie, chiar și o unitate locativă monocamerală poate părea spațioasă. Locuiești într-o garsonieră, dar nu vrei să accepți acest fapt ca o condamnare la platitudine? Nici nu...

citește mai departe