Pe fondul creșterii și diversificării ofertei, clienții au la dispoziție mai multe opțiuni.
Nu de puține ori am auzit că, față de perioada de boom (când se cumpăra aproape orice), românul aflat în căutarea unei case este acum mult mai „educat”. Că știe ce vrea și este atent pe ce dă banii. Faptul este real, însă nu trebuie dus la extrem – cel puțin pe segmentul de mijloc al pieței vânzărilor de apartamente, care generează și masa tranzacțiilor.
Astfel, un studiu realizat de către RE/MAX Europe relevă că cei care își doresc o locuință nu sunt (chiar) atât de greu de mulțumit. Faptul poate fi pus atât pe seama revenirii încrederii în piață și, implicit, a apetitului pentru achiziții, cât și adaptării ofertei la cererea existentă (în materie de preț, dar nu numai).
Potrivit statisticilor RE/MAX, cumpărătorii europeni nu alocă foarte mult timp căutării unei locuinţe. Mai exact, 68% dintre aceștia găsesc proprietatea dorită în circa două luni de zile, în timp ce 10% se decid într-o săptămână, iar 16% în maximum două săptămâni. „În România, lucrurile se aseamănă foarte mult cu media Europei. Aici, căutarea unei locuinţe durează circa două-trei luni, iar procesul este cu atât mai uşor în ultima perioadă, odată cu livrarea pe piaţă a tot mai multe locuinţe noi”, spune Răzvan Cuc, preşedintele RE/MAX România.
Citește și: Pentru vânzători: 5 lucruri la care se uită cumpărptorul când analizează o locuință
Bărbații, mai hotărâți decât femeile
Dintre popoarele analizate, portughezii sunt cei mai rapizi în luarea unei decizii de achiziție: circa 40% dintre cei aflați în căutarea unei locuinţe o găsesc în circa o săptămână. La polul opus se află însă austriecii şi olandezii, dintre care 40% caută o casă mai bine de şase luni. Studiul companiei relevă totodată că, în mod normal, bărbaţii sunt mai hotărâţi şi mai rapizi, în timp ce femeile alocă mult mai mult timp când vine vorba de luarea unei decizii privind achiziţia unei case.
În ceea ce privește numărul de locuințe vizitate înainte de a lua decizia de cumpărare, media la nivel european este de șapte proprietăți. Există însă, desigur, şi excepţii, astfel că aproximativ 4% dintre locuitorii Europei analizează chiar şi 20 de case înainte de a o alege pe aceea care li se potriveşte. Potrivit datelor RE/MAX, cei mai „pretenţioşi” europeni sunt turcii şi britanicii, care vizionează circa 10 locuinţe pentru a putea face o alegere, în timp ce germanii şi italienii nouă. Pe următoarea poziţie se află polonezii şi spaniolii, care vizitează opt proprietăţi, iar lucrurile stau la fel şi în România. Finlandezii, pe de altă parte, vizionează doar patru case înainte de a lua decizia de cumpărare.
stefan piron
De ce nu analizati segmentul de piata cu bani cash si disponibilitatea acestora bani? DE ce nu analizati segmentul de acte intocmite a locuintelor noi-contract de vinzare sau antecontract de vinzare cumparare, care pentru cumparator nu are mare valoare?