Ajutor de la stat pentru plata chiriei

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 16 Ianuarie 2017, Ultima actualizare: 16 Ianuarie 2017

Măsura propusă de PSD se află în lucru în momentul de față.

Dacă te afli în căutarea unui job și ești dispus să te muți într-un alt oraș pentru aceasta, ai un motiv de bucurie. Potrivit planului de guvernare realizat la finele anului trecut de PSD, ai putea beneficia de o subvenție importantă pentru plata cheltuielilor de cazare.

ajutor de la stat pentru plata chiriei

Una dintre măsurile prevăzute pentru anul 2017 în documentul citat vizează sprijinirea celor care își doresc un loc de muncă prin acoperirea parțială a chiriei – dar nu numai. „Pentru familiile cu venituri sub 5000 de lei pe lună vom asigura 75% din cheltuielile cu chiria și utilitățile pentru cei care își găsesc un loc de muncă la mai mult de 50 de kilometri față de domiciliu, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună. Practic ne interesează această măsură, dar vrem să fim o măsură socială activă, adică pentru cei care își caută un loc de muncă și găsesc un loc de muncă și care au nevoie de chirie”, explică Liviu Dragnea, președintele PSD.

Această măsură este doar una dintre promisiunile reprezentanților PSD către populație. Acesteia i se adaugă obiective precum majorarea pensiilor și salariilor pentru bugetari, eliminarea anumitor taxe și impozite etc.

Intrarea în vigoare a ajutorului pentru chirie poate deveni realitate mai repede decât s-ar crede. La finele săptămânii trecute, Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, pe pagina sa de Facebook, că în acest moment se lucrează la o ordonanță în acest sens. Rămâne deocamdată de văzut în ce manieră va fi implementată această facilitate.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Loara

    Primul si cel mai important efect va fi scaderea preturilor locuintelor. Orice tanar care indeplineste conditiile va prefera sa inchirieze decat sa cumpere. Apartamentele vor ramane astfel nevandute. Pe de alta parte, ne putem astepta ca preturile locuintelor sa creasca minor in cazul achizitiilor pentru investitie. Nu sunt insa prea multi investitori cu bani care sa cumpere doar in scopul inchirierii, si suma oferita este destul de mica pentru a putea deveni o afacere prospera- cumpararea unor apartamente ieftine pentru inchiriere.

  • Catalin Marcu

    Și eu m-am mutat din mai 2016 pana în prezent, în chirie, în oraș. La 60 km de domiciliu deoarece acasă, la tara nu sunt locuri de munca. Plătesc 650 lei chirie lunara+ facturi+ mâncare. Cu ce mai rămân în buzunar? Cu nimic. La limita supraviețuirii. Ca un tânăr de 21 ani, nu îmi pot permite o haina, o încălțăminte deoarece trebuie sa “trag” de bani pt. a ieși la suprafață la sfârșit de luna. Dacă s-ar realiza ce s-a propus poate ușor, ușor am deveni o Românie cum ar trebui sa fie în anul 2017. Am privi și noi, tinerii, viitorul cu mai multa speranta. Speranța și încredere ca putem trai decent în tara noastră! Mulțumim celor care se gândesc ca mai sunt tineri ca și mine, cărora le pasa și vor sa se realizeze în tara lor.

  • Bogdan

    Si daca eu sunt din Braila, dar muncesc in Brasov- unde am inchiriat apartament de cateva luni (fiind mutat din Septembrie) s-ar putea face ceva?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum convingi proprietarul să te aleagă chiriaș pentru locuința lui, dacă ai animale de companie? Strategii propuse de un expert în imobiliare – VIDEO

Să găsești o locuință bună la un preț avantajos, într-unul dintre marile orașe din țară, pe parcursul sezonului de foc al închirierilor poate să pară o luptă pierdută, mai...

citește mai departe
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe