A venit iarna: pregătește-te să vinzi! 3 factori care influențează încheierea unei tranzacții

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Sfaturi, Proprietari, Ştirea zilei
Publicat pe: 28 Noiembrie 2013, Ultima actualizare: 29 Noiembrie 2013

vanzare-cumparareDeși cererea de locuințe este mai scăzută decât primăvara sau toamna, poți găsi totuși clienți dispuși să „bată palma”.

Pe măsură ce frigul se instalează tot mai confortabil pe străzile orașelor, te gândești poate că, odată cu ultimele zile de toamnă, s-au dus și sansele tale de a găsi un cumpărător pentru casa pe care o ai la vânzare – cel puțin în următoarele câteva luni.

Este adevărat că, pe timp de iarnă, interesul pentru achiziția de locuințe este mai scăzut comparativ cu primăvara sau toamna; nu este totuși cazul să „intri în hibernare”. „Nu există perioadă «moartă» pentru piață – decât în caz de cutremur sau război; întotdeauna sunt tranzacții”, spune Victor Zaharia, Managing Partner al companiei Move Real Estate. Acesta precizează că și în decembrie se vând locuințe, chiar dacă mai mult de jumătate din lună este „paralizată” din cauza sărbătorilor; există clienți care au căutat poate luni întregi o proprietate potrivită și sunt dispuși să încheie rapid o tranzacție, dacă găsesc ce își doresc. De asemenea, la început de an, sunt clienți care primesc dividende din diverse activități și ar vrea să investească banii în ceva. O lună chiar bună pentru vânzări în perioada de iarnă este februarie, pentru că atunci se concretizează tranzacții începute în decembrie sau ianuarie. „În februarie începe dezghețul”, spune Zaharia.

În perioada următoare așadar, nu te aștepta să-ți bată la ușă doar colindători sau musafiri – pregătește-te să primești și potențiali clienți. Potrivit reprezentantului Move Real Estate, există trei factori majori care influențează vânzarea unei proprietăți – iar aceștia sunt la fel de valabili pe timp de iarnă ca oricând altcândva:

1. Localizarea proprietății:
Este singurul factor dintre cei trei care nu poate fi schimbat. De regulă, cu cât amplasamentul proprietății pe care o ai de vânzare este mai bun, cu atât aceasta va fi mai atractivă. Totuși, prin „calibrarea” corectă a celorlalți doi factori, și o proprietate cu o localizare mai puțin favorabilă poate atrage atenția clienților.

2. Felul în care arată casa:
Potrivit lui Zaharia, deciziile pe care le iau oamenii sunt dictate în proporție de 90% de factori emoționali, la un nivel subconștient, iar apoi sunt justificate, prin argumente raționale, la nivel conștient. Acest „model” este valabil inclusiv când vine vorba de o decizie importantă, precum achiziția unei case. De aceea, ai grijă să nu „abdici” de la statutul de vânzător în perioada de iarnă; dimpotrivă: adu-ți aminte că rolul tău este să ajuți potențialii clienți să se imagineze locuind în casa pe care le-o oferi, creându-le o stare plăcută, de confort. Este important, așadar, ca în casă să fie cald (chiar dacă nu locuiește nimeni acolo), să fie curat, iar obiectele personale să nu se afle la vedere.

3. Prețul:
Mai ales în actualul context economic, prețul este, cel mai adesea, factorul care face diferența între o serie de proprietăți similare. Și pe timp de iarnă, este important să-ți ajustezi pretențiile la piață, ținând cont de faptul că, în această perioadă, prețurile sunt ceva mai scăzute. Pentru o cât mai bună „aliniere” la restul pieței, te poți consulta cu un broker imobiliar profesionist.

Citește și: Vrei să vinzi? 6 lucruri pe care un agent imobiliar profesionist le poate face pentru tine

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Alex

    Felicitari pentru articol. Destul de reusit, cu sfaturi de bun simt.

  • irina.schmitz

    O recomandare, poza este foarte neinspirata, focusul e pe mana nu pe chei, unghiile sunt murdare

    Cu drag,

    IS

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe