Imobiliare.ro este partener al Târgului Național Imobiliar (TNI) din această primăvara care se desfășoară în București în perioada 19-21 mai la Palatul Parlamentului.
În cadrul ediției din 19-21 mai, participă 110 companii ce activează în domeniu: dezvoltatori și agenții imobiliare de top din România, instituții financiar-bancare, companii din străinătate, iar evenimentul TNI se bucură de încrederea și sprijinul celei mai importante asociații imobiliare din Statele Unite ale Americii, National Association of Realtors NAR.
Interesul din partea jucătorilor din piață și al presei de specialitate este foarte ridicat, iar evenimentul facilitează conectarea „în persoană” dintre liderii din industria imobiliară și persoanele interesate de achiziții imobiliare pe termen scurt și mediu.
“Persoanele aflate în căutarea de locuințe, pasionații de real estate, dar și cei care sunt interesați de achiziții imobiliare cu scop investițional sunt invitați să viziteze ediția Târgului Național Imobiliar TNI ce are loc în perioada 19-21 mai la Palatul Parlamentului. Vizitatorii TNI au acces în cadrul expoziției la proprietăți pe toate gusturile, bugetele și nevoile: de la proprietăți low cost, apartamente în blocuri cu regim mic de înălțime, apartamente premium în centrul capitalei, proprietăți de tip boutique, imobile exclusive în nordul capitalei, construcții tiny house, case pe structură metalică, vile la periferia capitalei, case timberframe, până la penthouse-uri și oportunități de investiții pe litoralul românesc, în Dubai, Spania și chiar Miami.
Intrarea la târgul imobiliar se realizează GRATUIT în baza QR codului generat de aplicația de mobil TNI, ce oferă utilizatorilor acces gratuit la cele mai recente știri & noutăți din piața imobiliară și în plus facilitează schimbul datelor de contact dintre vizitatori și expozanți”, a declarat Cristina BERCEA, PR Manager al Târgului Național Imobiliar.
Pentru ediția TNI ce va avea loc în perioada 19-21 mai la Palatul Parlamentului companiile expozante au pregătit oferte speciale, discounturi, bonusuri și se așteaptă un număr foarte ridicat de vizitatori!
TNI este cel mai mare eveniment imobiliar din România și unul dintre cele mai relevante din Europa de Est, având deja o tradiție de 19 ani în acest segment.
Partener Internațional: National Association of REALTORS® (NAR)
Parteneri: Imobiliare.ro, AXXIS Nova Resort & SPA, eON, OBA Different by Luxury, Co-Genergya, EMAX Real Estate, EnVogue Residence, Exigent Unique Properties, Imobiliare Dubai.
Eveniment realizat cu sprijinul: Imopedia.ro
Parteneri Media: Titirez.ro; Misiunea Casa; Real Estate Magazin; Casa și grădina; Agerpres; Mediafax; Bursa Construcțiilor; Telegrama.ro; Practic-Idei pentru casă, grădina și apartament; Arena Construcțiilor; Jurnalul de Afaceri; Business Adviser; Business Point; Ziare.com; Business 24; ȘtirileImobiliare.ro; Caseșigrădini.ro; Rezidențial.net; Anunțul.ro; TopEstate.ro; etc.