În prima jumătate a anului viitor mai urmează încă 130 de unități locative, ajungându-se la totalul de 630 planificate.
Compania autohtonă Impact Developer & Contractor a anunțat livrarea celei de-a doua faze de dezvoltare a ansamblului Luxuria Residence, din nordul Capitalei, zona Expoziției. Este vorba despre patru noi clădiri rezidențiale, cu un total de 268 de unități locative premium, alături de o serie de facilități pentru viitorii locatari. În momentul de față, proiectul Luxuria Residence cuprinde 500 de apartamente finalizate, în vreme ce alte 130 de unități locative se află în construcție – reprezentând a treia etapă de dezvoltare, acestea vor fi livrate în prima jumătate a anului 2021.
„În condițiile unui an marcat de pandemie și de obstacolele generate de această situație, ne bucurăm să finalizăm la termen faza a doua din Luxuria Residence, oferindu-le cumpărătorilor de apartamente din această etapă posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă în casă nouă. În acest moment, ne aflăm în procesul de predare a apartamentelor către proprietari și continuăm în ritm susținut lucrările la faza a treia. Astfel, la final de 2020, Luxuria este deja cartierul unei comunități elitiste, care beneficiază de privilegiul unei calități ridicate a vieții, într-o zonă foarte bine cotată din nordul orașului.”
Sorin Apostol, CEO al Impact Developer & Contractor
Parc interior de 2.500 de metri pătrați
A doua etapă de construcție a ansamblului cuprinde un parc interior de 2.500 de metri pătrați, cu grădini japoneze, mobilier urban și o fântână arteziană, parte a unui proiect de peisagistică ce presupune o investiție de 500.000 de euro. „Totodată, noua etapă de dezvoltare completează pachetul de facilități de lux prin livrarea unui lounge generos, de 200 de metri pătrați, destinat rezidenților pentru activități diverse și a unui centru de fitness dotat cu aparatură de ultimă generație. Facilitățile ansamblului sunt complet funcționale și gratuite pentru comunitatea Luxuria”, explică reprezentanții companiei.
Unitățile locative proaspăt finalizate au o tipologie vastă, ce include studiouri, apartamente cu două, trei sau patru camere, alături de duplexuri și penthouse-uri concepute pentru un stil de viață exclusivist. Dispunând de suprafețe cuprinse între 75 și 349 de metri pătrați și înălțimi de 2,8-3 metri, apartamentele beneficiază de un design modern, cu finisaje de lux.
Citește și:
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020
Sustenabilitatea, un obiectiv de la început
Întregul proiect este certificat BREEAM Excellent, fiind gândit de la început în acest scop, astfel încât încă din etapele de concept şi proiectare s-au adoptat strategii de sustenabilitate pentru un consum scăzut de energie – de la designul inteligent, folosirea unor materiale de construcţie cu o amprentă redusă de carbon şi asigurarea unei compartimentări optime a spațiilor. „Pentru a contribui la bunăstarea locuitorilor, la baza amplasamentului stau studii de însorire, iar apartamentele au terase generoase şi suprafețe vitrate ample, eficientizând pătrunderea luminii naturale în interior, în cea mai mare parte a zilei. Calitatea aerului din interior este asigurată prin sisteme de ventilație performante, în timp ce confortul termic poate fi reglat de fiecare locatar în parte, în funcție de preferințe”, adaugă oficialii Impact Developer & Contractor.
La finalizare, Luxuria Residence va cuprinde nouă clădiri rezidențiale, cu un total 630 de apartamente premium, de la studio-uri la penthouse-uri. Ansamblul va dispune de 9.650 de metri pătrați de spații verzi, acces securizat, locuri de joacă, un centru de fitness dotat cu aparatură de ultimă generație, servicii de concierge și mentenanță, lounge de business și spațiu pietonal generos, locurile de parcare pentru rezidenți fiind exclusiv subterane.
Premii la nivel internațional
Recent, Luxuria Residence a obținut premiul Best Upscale Residential Project acordat de publicația de real estate „THE TIMES – Investing in Property”, criteriile de selecție fiind calitatea construcției, eficiența energetică, inovaţia și conceptul de locuire cu facilități integrate.
De asemenea, în cadrul competiției International Property Awards 2020-2021, Impact Developer & Contractor a câștigat două distincții la secțiunea Property Development și una la secțiunea Architecture, în zona europeană. Premiile obținute sunt: 5 Star Award – Best Developer Website Romania pentru site-ul companiei, Residential Development Romania Award pentru Boreal Plus Constanța și Architecture Multiple Residence Romania Award pentru Luxuria Residence.