Lasselsberger: Mai puţin de 15% dintre locuinţele placate cu gresie şi faianţă în 2011 vor fi nou-construite

scris de Adriana Lefter in categoria Construcţii, Home & Deco, Ştiri imobiliare
Publicat pe: 7 Martie 2011, Ultima actualizare: 07 Martie 2011

Cea mai mare cerere pentru plăci ceramice vine din partea proprietarilor de apartamente vechi.

În 2011, locuinţele noi vor deţine, ca număr, o cotă redusă (aproximativ 13,7%) din piaţa plăcilor ceramice, reiese din estimările sucursalei locale a grupului austriac Lasselsberger (fosta Cesarom). Astfel, dacă în 2011 ar urma să fie placate la nivel naţional circa 385.000 de locuinţe, doar 53.000 dintre acestea vor fi unităţi locative noi aflate în stadiul de finisare. Conform previziunilor companiei, 95.000 de unităţi locative se vor afla anul acesta la prima placare (din care 42.000 de locuinţe vechi), iar celelalte 290.000 vor beneficia de o reamenajare. Potrivit lui Eduard Măcărescu (foto), directorul de operaţiuni al Lasselsberger pe România, valoarea plăcilor ceramice achiziţionate pentru o primă placare va ajunge în 2011 la 20 de milioane de euro, în vreme ce segmentul reamenajărilor se va ridica la un nivel de aproximativ 61 milioane de euro.

Românii schimbă plăcile ceramice odată la 20 de ani
Ca volum, lucrările de reamenajare de locuinţe vor genera cele mai multe vânzări pe piaţa de profil în acest an. “Estimăm că 76% din cantitatea de plăci ceramice achiziţionată în acest an pentru placări rezidenţiale va fi folosită pentru reamenajarea locuinţelor. Menţionez că acest procent a rămas neschimbat comparativ cu anul trecut şi 2009 însă, comparativ cu 2008, a crescut uşor, cu doar 5%”, spune Eduard Măcărescu. În condiţiile în care, potrivit studiilor companiei, românii schimbă gresia şi faianţa odată la 20 de ani, înlocuirea plăcilor ceramice se va face preponderent în locuinţele finisate înainte de 1990. În momentul de faţă, Muntenia şi Transilvania sunt regiunile care atrag cele mai mari achiziţii pentru amenajarea unităţilor locative noi, în vreme ce, în Moldova, majoritatea placărilor se fac în locuinţe vechi care nu au fost dotate până în acest moment cu gresie şi faianţă.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Lasselsberger are în plan investiţii de 14 mil. euro până în 2013

În urma acestei măsuri, compania estimează că-şi va creşte capacitatea de producţie cu 30%. Producătorul de plăci ceramice Lasselsberger (fostul Cesarom) a anunţat că până la finalul anului 2013...

citește mai departe
Lasselsberger îşi creşte cu jumătate producţia de plăci decorative

Produsele de acest tip vor fi destinate atât exporturilor, cât şi importurilor. Producătorul local de plăci ceramice Lasselsberger a anunţat că va creşte cu 50% capacitatea de producţie pentru...

citește mai departe
Cum cresc constructorii pe o piaţă aflată în scădere

Deşi datele statistice indică un declin susţinut al volumului de lucrări de construcţii, unele companii de profil reuşesc să se menţină pe plus. În ultimii ani, sectorul construcţiilor s-a...

citește mai departe