Apartamentele, la cele mai mici preţuri din ultimii doi ani şi jumătate

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 6 Decembrie 2010, Ultima actualizare: 15 Aprilie 2013

După primele 11 luni ale anului, preţurile medii cerute pentru locuinţele vechi şi noi din toată ţara au atins nivelul minim de la jumătatea lui 2008 încoace.

Luna noiembrie a adus noi ieftiniri ale apartamentelor de pe piaţa autohtonă. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut la nivel naţional a înregistrat luna trecută o scădere de 2%, până la valoarea de 1.049 de euro pe metru pătrat util, faţă de nivelul de 1.070 de euro pe metru pătrat atins în octombrie. Noul val de ieftiniri înregistrat la nivel naţional a adus preţurile locuinţelor la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii doi ani şi jumătate. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.218 euro pe metru pătrat, astăzi preţurile apartamentelor din întreaga ţară sunt cu aproape 14% mai mici. „Anul a început într-o notă optimistă, cei mai mulţi jucători din piaţă au estimat chiar o stabilizare a preţurilor. Însă primele 11 luni ale acestui au adus scăderi semnificative, scenariu la care ne aşteptăm şi în primele luni ale anului viitor”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.

Constanţa, cea mai mare scădere în noiembrie
Pe primul loc în topul ieftinirilor înregistrate luna trecută se situează apartamentele din Constanţa. În urma unui declin de 2,7% faţă de octombrie, Indicele imobiliare.ro a ajuns la valoarea de 928 euro pe metru pătrat util. Apartamentele noi s-au ieftinit cu 3,2%, până la un preţ mediu cerut de 953 de euro pe metru pătrat, în vreme ce preţurile locuinţelor vechi au scăzut cu 2,7%, până la 922 de euro pe metru pătrat util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din oraşul de la malul mării sunt cu 12% mai ieftine.

În Timişoara, preţurile cerute de proprietari au scăzut luna trecută cu 1,5%. Cu o valoare medie de 790 de euro pe metru pătrat util, apartamentele timişorene sunt în continuare cele mai ieftine dintre marile oraşe ale ţării. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, locuinţele din oraş sunt cu 18,1% mai ieftine. La o comparaţie între apartamentele vechi şi cele noi, tendinţa de evoluţie a preţurilor în luna noiembrie este diferită. Astfel, dacă cel dintâi tip de locuinţe s-au ieftinit cu 2,1% (până la 776 de euro pe metru pătrat), pe cel de-al doilea segment a fost înregistrată o creştere de 1,3% (până la 859 de euro pe metru pătrat util).

Clujul se menţine pe curba ieftinirilor
La capitolul ieftiniri pe luna trecută, Clujul se situează pe locul al treilea, cu un declin de 1,4%. După luni întregi în care a făcut excepţie de la regula scăderilor de preţ, oraşul din vestul ţării a intrat şi el, din octombrie, pe curba ieftinirilor. În prezent, preţul mediu cerut pentru apartamentele clujene – 990 de euro pe metru pătrat – este cel mai mic din acest an. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, această valoare este cu 5,2% mai redusă. Luna trecută, apartamentele noi din Cluj s-au ieftinit cu 2%, până la 967 de euro pe metru pătrat, iar cele vechi au înregistrat o scădere de 1,7%, până la 1.000 de euro pe metru pătrat.

Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru Braşov a scăzut în noiembrie cu 1,1%, până la 877 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi s-au ieftinit cu 1,3%, până la 923 de euro pe metru pătrat, iar preţurile locuinţelor vechi au scăzut cu 1,2%, până la 874 de euro pe metru pătrat. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul mediu cerut pentru apartamentele braşovene, vechi sau noi, este cu 8% mai mic.

Locuinţele bucureştene, mai ieftine cu 12% decât în 2009
În luna noiembrie, Bucureştiul se situează abia pe locul al cincilea la capitolul ieftiniri. Astfel, preţurile cerute pentru apartamentele din Capitală au scăzut cu 1%. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, nivelul actual de 1.164 de euro pe metru pătrat util este cu 11,8% mai mic. Luna trecută, preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti au scăzut cu 1,9%, până la o valoare de 1.104 de euro pe metru pătrat. În acelaşi timp, pe segmentul rezidenţial nou, declinul a fost de 0,4%, până la 1.334 de euro pe metru pătrat. La ora actuală, preţurile cerute de proprietari pentru locuinţele vechi şi noi din Capitală cele mai mici de la începutul crizei imobiliare până acum.

În Iaşi cresc preţurile apartamentelor noi
Tabloul evoluţiei preţurilor locuinţelor la nivel naţional este completat de două oraşe care nu se pliază pe direcţia generală de scădere. Primul dintre acestea este Ploieştiul, unde luna trecută preţul mediu cerut de proprietari a rămas constant, la un nivel de 921 de euro pe metru pătrat. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele ploieştene sunt cu 10,6% mai ieftine.

O evoluţie şi mai surprinzătoare poate fi observată în Iaşi, unde Indicele imobiliare.ro indică o creştere de 2,1% pe luna trecută. Astfel, chiar dacă apartamentele vechi din oraş s-au ieftinit cu 1,4% (până la 819 euro pe metru pătrat), cele noi s-au scumpit cu 4,9% (ajungând la 1.023 euro pe metru pătrat). Faţă de noiembrie 2009, preţurile solicitate în prezent pentru locuinţele ieşene sunt cu 4,8% mai mici.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Real Residence Resort: o nouă experiență de locuire pentru ploieșteni, în zona centrală a orașului (P)

Te afli în căutarea unei locuințe nou construite într-o zonă bine cotată a orașului, în măsură să-ți ofere stilul de viață la care visezi? Ansamblul Real Residence Resort poate...

citește mai departe
Topul oraşelor cu cele mai mari ieftiniri la apartamente în 2012

Anul trecut a marcat atingerea celei mai mici marje de scădere a preţurilor pe acest segment al pieţei rezidenţiale. Din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor la apartamente, 2012...

citește mai departe
În octombrie a avut loc cea mai mare scumpire a apartamentelor din ultimii 4 ani. Vezi cu cât au crescut preţurile

Pe anumite segmente, locuinţele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu 12 luni. Luna octombrie a adus o creştere a preţurilor apartamentelor din aproape toate marile oraşe ale...

citește mai departe
În unele oraşe, apartamentele s-au scumpit la început de an. Vezi unde

Per ansamblu, tendinţa preţurilor cerute la nivel naţional a fost una uşor ascendentă, chiar dacă evoluţiile au fost diferite în funcţie de fiecare oraş în parte. În prima lună...

citește mai departe
Topul oraşelor cu cele mai ieftine apartamente la început de an

2011 a fost un an de stabilizare a preţurilor, cu o variaţie per ansamblu de sub 5% a preţurilor cerute. Deşi, spre deosebire de ultimii doi ani, 2011 nu...

citește mai departe