În ce cartier ar vrea să se mute cei mai mulţi dintre bucureşteni

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 25 Octombrie 2010, Ultima actualizare: 25 Octombrie 2010

Apropierea de un parc şi multitudinea mijloacelor de transport sunt criterii de selecţie ce cântăresc greu în ochii celor care îşi doresc o locuinţă.

Giurgiului, Colentina, Berceni, Rahova sau Pantelimon sunt câteva dintre zonele Capitalei ce ar putea fi considerate cele mai atractive de către potenţialii cumpărători – asta din perspectiva preţurilor, cel puţin. Potrivit anunţurilor de pe www.imobiliare.ro, în cartierele de mai sus pot fi găsite cu uşurinţă apartamente cu două camere, confort unu, la preţuri ce nu depăşesc cu mult suma de 40.000 de euro.

Apartament cu două camere la 65.000 de euro, lângă parc
În ciuda pretenţiilor mai scăzute ale proprietarilor, acestea nu sunt neapărat şi cele mai căutate zone de către bucureştenii care îşi doresc o locuinţă. În opinia lui Iulian Niculae, general managerul agenţiei Victoria Consult, cartierul spre care se îndreaptă cei mai mulţi cumpărători bucureşteni de locuinţe, pe segmentul rezidenţial mediu, este Titan. Asta în ciuda faptului că preţurile cerute de vânzători pot fi sensibil mai ridicate comparativ cu alte zone. Potrivit lui Marius Rusnac, consilier imobiliar în cadrul Century 21 Manopoly, media la care se tranzacţionează locuinţele din Titan se ridică la circa 1.000 de euro pe metru pătrat. În funcţie de localizarea exactă şi de gradul de îmbunătăţire a apartamentului, preţul cerut mai poate creşte. Reprezentantul Century 21 dă chiar exemplul unui apartament cu două camere, de 54 de metri pătraţi, care a fost vândut recent cu 65.000 de euro, peste drum de parcul Titan.

Bun acces către centru
Cum se explică orientarea bucureştenilor spre o zonă nu tocmai „ieftină” la capitolul locuinţe în actualul context de piaţă? Potrivit lui Niculae, cartierul Titan oferă o serie de avantaje ce cântăresc greu în ochii cumpărătorilor: dispune de un bun acces spre centru; are multiple mijloace de transport în comun, inclusiv metrou; este o zonă cu multe spaţii verzi; dispune şi de dezvoltări rezidenţiale noi semnificative; oferă acces spre mall, hipermarketuri şi alte tipuri de magazine. Rusnac precizează că zona Titan este foarte bine cotată pe piaţa din Capitală în primul rând datorită parcului cu acelaşi nume, element ce face locuinţele din apropierea acestuia să fie aproape la fel de căutate ca cele din Tineretului. În plus, zona dispune de numeroase alte spaţii verzi, este liniştită, curată şi nu foarte aglomerată comparativ cu altele din Bucureşti. Un alt avantaj ce contează pentru cumpărători este reprezentat de accesibilitatea locurilor de parcare, dat fiind că spaţiile dintre blocuri sunt suficient de largi.

Blocurile mai vechi nu umbresc avantajul zonei
Pe de altă parte, spune reprezentantul Century 21, un dezavantaj întâmpinat de cumpărătorii care îşi doresc o locuinţă în cartierul Titan este reprezentat de faptul că o bună parte din blocurile din zonă, în special cele din imediata apropiere a parcului, sunt destul de vechi, respectiv de prin anii 1970. Acest aspect poate constitui o problemă mai ales pentru clienţii care apelează la programul Prima Casă, băncile fiind destul de reticente în a acorda un credit pentru un imobil foarte vechi. Din fericire însă, în cartier există şi blocuri mai noi, construite în anii 1980.

Nici acest dezavantaj şi nici preţul adesea mai ridicat faţă de locuinţe similare amplasate în alte zone din Bucureşti nu-i împiedică însă pe cei care îşi doresc un apartament în Titan să încheie o tranzacţie, spune Rusnac. Majoritatea cumpărătorilor cunosc bine cartierul şi avantajele oferite de acesta, de multe ori fiindcă au mai locuit aici, iar acum vor să-şi cumpere propriul apartament în zonă.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Implementarea nZEB, văzută prin ochii dezvoltatorului. Cât cresc costurile și ce îi atrage pe cumpărători?

Știai că toate clădirile noi din România trebuie să respecte un standard obligatoriu? Se numește nZEB și în continuare vei afla de ce este important să te asiguri că...

citește mai departe
Cum arată piața chiriilor la început de toamnă

Cel mai nou material Imobiliare.ro Expert, care îi are ca invitați pe Alexandru Apostu, cofondator Apostu Estate, și Daniel Crainic, director de marketing al Imobiliare.ro, prezintă starea actuală a...

citește mai departe
Capitala prețurilor în creștere. Cartierele cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente noi din București – GRAFICE

Nu există în București nicio zonă în care prețurile solicitate pentru apartamentele noi scoase la vânzare să fie în scădere comparativ cu cele înregistrate în prima jumătate a anului...

citește mai departe
VIDEO: La ce să ne așteptăm pe piața chiriilor înainte începerii anului universitar?

Septembrie este o lună de foc pe piața chiriilor. Odată cu întoarcerea studenților în centrele universitare, prețurile de obicei explodează în această perioadă. În cel mai nou material Imobiliare.ro...

citește mai departe
Facturi zero la electricitate. Cât costă panourile fotovoltaice și cum obții bani prin programul “Casa Verde”

„În a doua jumătate a lunii august se dă startul programului Casa Verde 2024. Ghidul de finanțare urmează să fie publicat în această săptămână” – Laurențiu Neculaescu, președintele AFM...

citește mai departe