De la chilipiruri la provocări imobiliare. Cât costă cele mai ieftine garsoniere din marile orașe – FOTO

scris de Imobiliare.ro in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 11 Martie 2025, Ultima actualizare: 11 Martie 2025

Dacă visați la propriul colț de intimitate, dar bugetul e strâns, piața imobiliară din marile orașe ale României are câteva surprize. De la prețuri care te fac să crezi că ai citit greșit până la oferte care vin cu provocări serioase, iată cum arată și cât costă cele mai ieftine garsoniere scoase la vânzare pe Imobiliare.ro

Constanța – Regatul chilipirurilor, dar cu sacrificii

Când spui mare, te gândești la vacanță, dar la Constanța poți prinde o… „căsuță” cât o cabină de vapor. Cu doar 5.800 de euro, găsești de vânzare 30 de astfel de garsoniere de 10,2 mp în zona CET.

Sunt mici, e drept, dar au avantajul unei configurații eficiente și sunt ideale pentru cei care visează la investiții imobiliare, se precizează în anunțul de vânzare . În plus, există opțiuni pe toate etajele, de la parter până la etajul 4. 

București – Capitala contrastelor imobiliare

În București, unde prețurile mari domină piața imobiliară, există totuși oferte care sfidează trendurile. În Ferentari, pe strada Iacob Andrei, se găsește cea mai ieftină proprietate din Capitală scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro.

Este vorba despre o garsonieră care se vinde la licitație. Prețul de pornire este de doar 33.569 de lei, echivalentul a circa 6.700 de euro.

Brașov – O garsonieră cât o cameră de cămin

În inima țării, la Brașov, cu 18.500 de euro, poți cumpăra o cameră în zona Bartolomeu. Are doar 13 mp, baia este la comun, dar există posibilitatea montării unei cabine de duș în cameră, potrivit anunțului de vânzare.

Situată la etajul 3 al unui bloc din apropierea complexului Bartolomeu, locuința este dotată cu o bucătărie nouă. Instalația electrică este și ea nouă, cu circuit dedicat pentru plita cu inducție.

Cluj-Napoca – Ieftin pentru cel mai scump oraș al țării, dar cu… baie pe hol

Clujul, cunoscut pentru prețurile sale astronomice, vine cu o ofertă „surpriză”: o garsonieră confort 3 în cartierul Iris la 19.500 de euro. Atenție însă, baia este pe hol. E genul de alegere pentru cineva care vrea să spună că are casă în Cluj… cu mici sacrificii. 

Iași – Spațiu generos, dar preț pe măsură 

În zona CUG, aproape de Lunca Cetățuii, găsești o garsonieră construită după 2000, cu o suprafață de 30 mp, la 19.900 de euro, potrivit anunțului de vânzare.

Tot din anunț aflăm că proprietatea are acces rapid la transport, școli și magazine. Comparativ cu alte mari orașe, aici primești mai mult spațiu pentru fiecare euro investit. 

Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Imobiliare.ro promite celor care își caută o locuință, cumpărători și chiriași, cea mai bună experiență de căutare și îi ajută să ia cea mai bună decizie pentru a găsi casa ideală.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamentele cu 2 camere, favoritele chiriașilor. Cât plătesc locuitorii marilor orașe pentru închirierea unei locuințe?

Apartamentele cu 2 camere se află pe primul loc în topul preferințelor chiriașilor din marile orașe ale țării. Acestea atrag deopotrivă studenții, tinerii, dar și familiile aflate la început...

citește mai departe
Apartamente scumpe vs ieftine în marile orașe. Cele mai populare zone în rândul chiriașilor – Analiză Imobiliare.ro

Piața închirierilor de locuințe se menține puternică la nivel național. Activitatea este efervescentă pe acest segment imobiliar, cu cerere la valori ridicate și prețuri ce urmează traiectoria ascendentă cu...

citește mai departe
petrolul, aurul si garsonierele

Fara nici o legatura intre filmul lui Dan Pita din 1979 subiectul din acest articol arata ce legatura ar putea …

Citeşte mai departe

citește mai departe
Cele mai ieftine garsoniere din Bucureşti. Ce poţi cumpăra cu maximum 20.000 de euro?

Majoritatea ofertelor de pe acest palier de preţ se referă la locuinţe confort 3 sau 2, dar la vânzare există şi apartamente confort 1. Cu trei ani în urmă,...

citește mai departe
Tendinţă în 2010: piaţa abundă de apartamente mari, mai ieftine

Orientarea românilor spre locuinţe mici a dus la scăderea semnificativă a preţurilor pentru unităţile locative cu mai mult de două camere. În ultimii doi ani, puterea redusă de cumpărare...

citește mai departe