Apartamentele din Iași se vând mai rapid decât cele din alte mari orașe din țară, precum Brașov, Timișoara, Constanța sau Cluj-Napoca. Proprietarii și dezvoltatorii găsesc cumpărători chiar și mai repede decât cei din Capitală.
Durata medie petrecută în piață de apartamente a fost, în intervalul aprilie-iunie 2024, de doar 44 de zile în Iași, potrivit noului raport Imobiliare.ro Market 360. Spre comparație, în București și Timișoara s-au găsit cumpărători pentru apartamentele scoase la vânzare în 53 de zile, în timp ce în Brașov intervalul necesar pentru vânzarea unui apartament a fost, în medie, de 57 de zile.
Au nevoie de peste două luni pentru a-și vinde apartamentele cei din Constanța și din Cluj-Napoca.
Cât costă un apartament în Iași?
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Iași a ajuns, în trimestrul II al acestui an, la 1.541 euro/mp util. În ciuda scumpirilor observate pe plan local, cu 10% într-un an, acesta se menține sub media înregistrată la nivel național, de 1.611 euro/mp util.
Desigur, prețurile diferă de la o zonă la alta, dar și în funcție de vechimea locuinței și de alte caracteristici ale acesteia.
Centrul orașului rămâne cel mai scump. Cei care vor să se mute într-un apartament aflat aici trebuie să fie dispuși să plătească peste 2.000 euro/mp util.
La polul opus se află zone precum Bucium sau Păcureț unde prețul mediu solicitat pentru apartamente se menține sub pragul de 1.400 euro/mp util.
De menționat este și faptul că, în general, proprietarii din Iași nu sunt foarte dispuși să negocieze prețul. Marja de negociere practicată pe piața locală a fost, în perioada aprilie-iunie 2024, a doua cea mai redusă în rândul marilor centre regionale monitorizate de Imobiliare.ro, respectiv de 2,6%. Doar în Brașov se negociază mai puțin prețul final al apartamentelor.