Un brașovean, un bucureștean și un clujean devin chiriași. Cine plătește mai mult? – VIDEO

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 2 August 2024, Ultima actualizare: 07 August 2024

Chiriile solicitate de proprietarii din Brașov sunt, de cele mai multe ori, apropiate de cele plătite de bucureșteni sau de clujeni. Câștigurile brașovenilor nu se compară, însă, cu cele obținute de angajații din celelalte două mari orașe. Pentru a se muta într-un apartament cu 2 camere, un brașovean îi dă proprietarului o jumătate din salariul pe care îl obține lunar.

Apartamentele cu 2 camere sunt, indiferent de oraș, cele mai căutate în rândul chiriașilor. Pentru o astfel de locuință proprietarii din Brașov solicită o chirie medie de 330 euro/lună. Chiriașii din București și din Cluj-Napoca achită mai mult la final de lună, dar câștigă și mai bine decât cei din Brașov.

Ai nevoie de un buget mediu de 530 euro/lună pentru a închiria un apartament cu 2 camere în Capitală și de chiar mai mulți bani, 550 euro/lună, pentru o locuință similară în Cluj-Napoca.

Angajații din județul Brașov obțin un câștig salarial mediu net de 4.754 de lei, echivalentul a circa 956 de euro, potrivit celor mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică. Brașovul ajunge să se poziționeze, astfel, pe locul 9 la nivel național.

București și Cluj ocupă, în schimb, primele două poziții în top, iar salariații obțin câștiguri nete echivalente cu 1.292 euro, respectiv cu 1.223 euro.

Astfel, chiriașii care locuiesc în apartamente cu 2 camere localizate în cele mai scumpe două orașe din țară plătesc proprietarilor sume echivalente cu până la 45% din salariu, în timp ce în cazul brașovenilor chiria reprezintă 51% din salariu, conform calculelor Imobiliare.ro.

Topul cartierelor care atrag cei mai mulți chiriași

Trei zone din Brașov au atras, luna trecută, cele mai multe persoane aflate în căutarea unei locuințe de închiriat. Tractorul s-a aflat pe primul loc, având și cel mai mare număr de apartamente de închiriat din oraș, peste 2.000. Locul al doilea a fost ocupat de cartierul Astra. Din top nu a lipsit nici Centrul Istoric, care este și una dintre cele mai scumpe zone din oraș. Chiriașii achită aici, în medie, 550 euro lunar pentru un apartament.

Zona Militari-Gorjului-Lujerului-Uverturii a fost cea mai căutată din Capitală. Aceasta a fost urmată de centrul orașului, mai exact de zona situată între Piața Victoriei și Piața Universității, și de cartierul Drumul Taberei.

În Cluj-Napoca, cele mai atractive s-au dovedit a fi apartamentle din cartierele Mănăștur, Gheorgheni și Mărăști. Proprietarii solicită, în medie, 450 euro/lună pentru închirierea unui apartament în Mănăștur, respectiv 550 euro/lună pentru o proprietate similară în celelalte două zone.

Cum te protejezi de eventuale abuzuri când ești chiriaș?

Dacă cea mai bună opțiune pentru tine este, în momentul de față, închirierea unei locuințe, atunci este esențial să iei măsuri încă de la început pentru a te proteja de eventuale abuzuri care pot să apară din cauza proprietarului.

Nu neglija semnarea unui contract de închiriere pentru că te poate salva din numeroase situații neplăcute. Atenție! Acesta este complet diferit față de contractul de comodat. În cazul în care nu ești la prima chirie, ai mai auzit, cel mai probabil, de el.

Află ce trebuie să faci direct de la un avocat. Am pus în discuție această temă în cadrul webinarului “Întreabă Expertul”. Video, mai jos.

Dacă ai nevoie și de alte informații utile la închirierea unei locuințe, îți sugerăm să consulți ghidurile Imobiliare.ro. Găsești AICI recomandări și sfaturi dedicate chiriașilor.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cât poți cere chirie pe apartamentul tău? Zonele cele mai dorite de chiriași – ANALIZĂ

Marile orașe din țară continuă să atragă un număr semnificativ de chiriași, iar proprietarii au parte de o veste bună la începutul acestei veri. Sumele solicitate la nivel de...

citește mai departe
Chirii în creștere în România. Ce îi determină pe proprietari să majoreze prețurile?

Chiriile pentru apartamentele din marile orașe continuă să se scumpească. În ultimele 12 luni chiriașii din București au ajuns să plătească și cu 15% mai mult pentru locuințele lor....

citește mai departe
Apartamente scumpe vs ieftine în marile orașe. Cele mai populare zone în rândul chiriașilor – Analiză Imobiliare.ro

Piața închirierilor de locuințe se menține puternică la nivel național. Activitatea este efervescentă pe acest segment imobiliar, cu cerere la valori ridicate și prețuri ce urmează traiectoria ascendentă cu...

citește mai departe
Scumpiri cu aproape 50% în Brașov. Cât plătești acum pentru un apartament?

Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în Brașov s-au majorat considerabil în ultimii ani, arată cele mai noi date Imobiliare.ro Market 360. Dacă în intervalul iulie-septembrie 2019, cumpărătorii...

citește mai departe
Scumpiri de peste 50% în acest oraș. Oferta, pusă pe butuci

Apartamentele din Sibiu s-au scumpit spectaculos pe parcursul ultimilor ani, majorările depășind 50% atât în cazul proprietăților disponibile la vânzare, cât și în cazul celor de pe segmentul de...

citește mai departe