Cumpără locuința doar după ce ai verificat aceste trei lucruri esențiale, dacă vrei să nu regreți în scurt timp banii dați

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 3 Iulie 2024, Ultima actualizare: 07 August 2024

O achiziție imobiliară trebuie să fie tratată cu multă seriozitate, indiferent dacă vrei o locuință pentru familia ta sau dacă faci acest pas cu scop investițional.

Pe termen lung, alegerea unei proprietăți nepotrivite se poate transforma într-o adevărată bătaie de cap și, în plus, te poate face să pierzi bani.

Am discutat în cadrul celui mai nou webinar din seria “Întreabă expertul” cu Adrian Asoltanie – trainer, antreprenor și autorul cărții “Dragă, unde-s banii?”, iar acesta ne-a oferit perspectiva sa asupra lucrurilor esențiale pe care orice cumpărător trebuie să le aibă în vedere înainte de a face o achiziție. O greșeală te poate costa scump, spune el, așa că nu le trece cu vederea.

“Nu poți să schimbi aceste trei elemente în viitor. Parchetul, gresia, termopanele sau faianța, dacă nu-ți plac, le schimbi în două săptămâni fără probleme”, explică specialistul în sănătate financiară care are, la rândul său, investiții în imobiliare.

1.Locul unde este amplasată proprietatea

Probabil ai auzit expresia – location, location, location. Localizarea proprietății are implicații atât pentru cumpărătorul care face o achiziție pentru uz propriu, cât și pentru investitor.

Prețul, aprecierea sau deprecierea valorii proprietății în timp, randamentul care poate fi obținut, calitatea chiriașului și durata de timp pe care o va petrece acesta în locuință sunt câteva dintre cele mai importante aspecte influențate de locul unde se află aceasta.

2. Structura de rezistență

Dacă faci o achiziție imobiliară, atunci cu siguranță îți dorești să cumperi un activ de calitate așa că trebuie să te asiguri că structura de rezistență a imobilului este bună. Altfel, poți ulterior să ai parte de multe bătăi de cap sau de cheltuieli semnificative. Poate fi foarte scump sau chiar imposibil de reparat o problemă cu structura de rezistență a clădirii.

3. Vecinii

Niște vecini gălăgioși sau care nu mențin curățenia pot să-ți creeze probleme pe viitor așa că este mai bine să faci eforturi pentru a-i cunoște înainte de a cumpăra efectiv locuința pe care ai pus ochii.

Vecinii îți pot influența calitatea vieții, dar și calitatea chiriașilor pe care ai putea să-i atragi și durata de timp pe care aceștia o vor petrece în locuința ta în cazul în care faci achiziția cu scop investițional.

Află aici ce alte sfaturi le dă Adrian Asoltanie celor care vor să facă o investiție imobiliară cu un randament excepțional.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Retrospectivă Imobiliare.ro: Cinci tendințe care au dominat piața rezidențială și ce anticipează experții pentru 2025

Anul 2024 a fost unul bun pentru piața rezidențială, evoluția sa pozitivă fiind susținută inclusiv de condițiile mai atractive de accesare a creditelor ipotecare în comparație cu 2023. Cererea...

citește mai departe
Cu avocatul la dezvoltator de la primele negocieri. O nouă inițiativă legislativă propune asistență juridică în tranzacțile imobiliare pentru cumpărători

Reprezentanții Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) au trimis un memoriu, adoptat de Comisia Permanentă, către Guvern, Senat și Camera Deputaților, care argumentează că se impune o modificare...

citește mai departe
Cum identifici o clauză abuzivă în promisiunea de vânzare-cumpărare? Avocatul te învață tot ce trebuie să știi

Ce este, de fapt, o clauză abuzivă și cum poate fi identificată aceasta într-o promisiune de vânzare-cumpărare? Mulți cumpărători ajung în punctul în care urmează să semneze un astfel...

citește mai departe
Vreau să cumpăr o casă. Cum mă asigur că nu iau țeapă? Avocatul te învață ce să verifici – VIDEO

Atunci când faci o investiție într-o casă trebuie să verifici o serie de aspecte pentru a te asigura că entuziasmul tău pentru proprietatea pe care vrei să o cumperi...

citește mai departe
Ce proprietăți caută românii în 2024? Tendințe pe piața imobiliară la început de an

Piața imobiliară a suferit șocuri succesive în ultimii ani – declanșarea pandemiei COVID-19, începerea războiului din Ucraina, creșterea puternică a inflației și a dobânzilor. Evenimentele care au influențat comportamentul...

citește mai departe