Moșteniri – ce trebuie să știi când vinzi sau cumperi o proprietate moștenită?

scris de Corina Sfia in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 8 Mai 2024, Ultima actualizare: 07 August 2024

Când vine vorba de achiziția sau vânzarea unei proprietăți moștenite trebuie să ai în vedere o serie de aspecte legale ce trebuie respectate.

În interviul cu Alexandra Hila, avocat în cadrul biroului Hilal Legal, aceasta subliniază aspectele cheie în procesul tranzacționării unei proprietăți moștenite. Unul dintre primii pași esențiali este verificarea statutului de moștenitor unic sau comun, pentru a evita potențialele dispute ulterioare. De asemenea, este crucial să se analizeze dacă proprietatea moștenită vine cu datorii sau alte sarcini financiare, deoarece acestea pot afecta valoarea imobilului.

În ceea ce privește tranzacționarea unei proprietăți moștenite, este important să ținem cont de faptul că nu putem vinde o moștenire nedeschisă, unde decesul persoanei care a lăsat moștenirea nu a avut încă loc. Neglijarea acestor aspecte legale poate duce la conflicte costisitoare și la invalidarea tranzacției.

Alexandra Hila a adus în discuție câteva exemple relevante, printre care situația în care au existat mai multe titluri de proprietate emise pentru același imobil, generând litigii lungi și costisitoare în instanță. Într-un  alt caz, amintit de avocată, un moștenitor a vândut un imobil fără să verifice cu atenție statutul său de moștenitor, iar ulterior s-a descoperit că exista un alt moștenitor mai apropiat, fapt ce a generat pierderi financiare semnificative.

Pentru a evita astfel de probleme, este recomandabil să se apeleze la specialiști care să asiste în procesul de achiziție sau vânzare a unei proprietăți moștenite. Astfel, în plus față de notar, este util să se implice și alți experți, cum ar fi avocați sau consultanți imobiliari, pentru a efectua verificări riguroase și pentru a asigura o tranzacție sigură și lipsită de surprize neplăcute.

Corina Sfia, jurnalist de profesie, are o experiență de peste 16 ani în audio-vizual, comunicare și content marketing. S-a alăturat echipei Imobiliare.ro în anul 2021, iar în prezent este Video Content Manager și MC for events.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și