Să găsești o garsonieră de închiriat în Cluj-Napoca începe să devină o misiune imposibilă. Oferta a scăzut simțitor pe plan local, iar prețurile continuă să crească. Să nu uităm că ne apropiem și de începutul unui nou an universitar, iar orașul va fi luat cu asalt de miile de studenți care încep cursurile la cea mai mare universitate din țară, Babeș-Bolyai. Reprezentanții instituției de învățământ au anunțat deja că primesc de două ori mai multe solicitări decât pot onora, când vine vorba despre cazarea în cămine, mulți dintre studenți urmând să fie nevoiți să-și caute pe cont propriu o chirie în Cluj-Napoca.
Numărul garsonierelor pe care le puteai închiria la sfârșitul lunii august în Cluj-Napoca a ajuns să fie cu aproape 40% mai mic decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, arată datele centralizate și analizate de Imobiliare.ro.
Practic, cei aflați în căutarea unei locuințe de închiriat aveau de ales între 595 de garsoniere. Acestea reprezintă doar 12% din oferta totală de apartamente disponibile la închiriere în Cluj-Napoca.
Oferta scade, prețurile cresc
Prețurile continuă să crească, în schimb, pe plan local. Astfel, bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns, în medie, la 320 de euro/lună. Vorbim despre un avans cu aproape 14% de la începutul lui 2023.
Atunci când alegi o locuință de închiriat este foarte important să nu-ți supraestimezi posibilitățile pentru că vei ajunge rapid să te confrunți cu dificultăți financiare. Specialiștii recomandă ca valoarea chiriei să fie echivalentă cu un sfert sau cel mult o treime din valoarea veniturilor tale lunare. Discutăm aici despre veniturile nete, nu brute.
Vezi ce garsoniere găsești acum de închiriat în Cluj-Napoca
Află ce opțiuni ai la 2 camere în Cluj-Napoca
În plus, trebuie să iei în considerare și alte cheltuieli lunare pe care urmează să le ai, pe lângă chirie. Vorbim aici despre plata întreținerii, a luminii, a facturii la cabru și internet, mâncare și altele.
Pentru mai multe sfaturi care îți pot fi de ajutor în căutarea unei locuințe de închiriat îți sugerăm să citești ghidurile Imobiliare.ro. Le poți accesa gratuit aici.
Și, dacă nu ai făcut-o deja, te invităm să intri și tu în “Goana după chirie“. Pe scurt, accepți provocarea Imobiliare.ro, prinzi indiciile, găsești anunțul ascuns și noi îți plătim chiria. Află mai multe detalii despre “Goana după chirie” aici.
Majorare uriașă a cererii pe plan local
Din trimestrul II al anului trecut și până în perioada similară a acestui an, cererea pentru proprietăți rezidențiale de închiriat s-a majorat cu 98% în Cluj-Napoca, potrivit datelor cuprinse în cel mai nou raport Imobiliare.ro Market 360.
Astfel, dintr-un total de 88.600 de potențiali chiriași interesați de apartamentele și casele scoase la închiriere pe Imobiliare.ro în cele mai mari șase orașe ale țării, 11.600 și-au arătat interesul pentru locuințele din Cluj-Napoca.
Spre comparație, în Timișoara cererea a crescut cu doar 19%, iar în Iași cu 31%, în timp ce interesul pentru proprietățile din Constanța a devenit mult mai mic.