Discounturile oferite de către dezvoltatori pe durata celor patru zile de târg pornesc de la 2.000 de euro.
În ultimii ani discounturile au devenit unul dintre cele mai folosite instrumente de marketing folosite de către dezvoltatori în cadrul târgurilor imobiliare. Excepţie de la regulă nu face nici Târgul Imobiliar Naţional (Timon), care se va deschide mâine, în Piaţa Constituţiei. Potrivit organizatorilor, reducerile de preţ oferite pe durata evenimentului se încadrează între 2.000 şi 11.000 de euro.
Be Igloo (organizaţia de vânzări a fondului norvegian România Invest) oferă un discount de circa 10% pe durata celor patru zile de târg. Astfel, în Titan, un apartament cu două camere va putea fi achiziţionat cu 52.000 de euro, faţă de 63.000 de euro, în vreme ce o locuinţă cu trei camere va costa 86.900 de euro, în loc de 95.000 de euro. În acelaşi timp, apartamentele cu trei camere din ansamblul Ten Blocks din Militari vor fi reduse de la 95.000 de euro la 88.000 de euro. Un discount semnificativ, în valoare de 10.000 de euro, este oferit cumpărătorilor şi în cadrul ansamblului Green City.
Green City, cea mai mare ofertă de locuinţe noi
Ediţia din 9-12 septembrie a Timon va reuni, pe lângă 4.000 de apartamente vechi, şi 5.000 de unităţi locative noi. Potrivit organizatorilor, 2.000 dintre locuinţele nou-construite nu vor putea fi regăsite la niciun alt târg imobiliar, ca urmare a semnării unor contracte de exclusivitate cu expozanţii. Cea mai mare ofertă de de locuinţe noi – 620 de unităţi, din care 520 finalizate – este disponibilă în ansamblul Green City. În acelaşi timp, compania autohtonă Conarg are un portofoliu de 356 de apartamente în ansamblurile Răsărit de Soare şi Quadra 2. La rândul său, dezvoltatorul Globe Trade Center (GTC) oferă spre vânzare 326 de unităţi locative în cadrul proiectelor Felicity şi Rose Garden.