Față de perioada similară a anului anterior, nivelul actual al prețurilor proprietăților rezidențiale este cu 12% mai mare.
În condițiile în care interesul pentru achiziția de locuințe s-a menținut la un nivel ridicat, în ciuda situației create de Covid-19, piața rezidențială autohtonă și-a continuat trendul ascendent și în al patrulea trimestru din 2021, relevă cel mai recent raport Market360 lansat de Imobiliare.ro. Astfel, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România (apartamente, dar și case) au consemnat, în perioada analizată, un avans de 3,4% comparativ cu trimestrul precedent. De menționat este că, în al treilea pătrar al anului trecut, pretențiile vânzătorilor de locuințe înregistrau un avans de 2,8%, după ce în cele două trimestre anterioare se majoraseră cu 3,1% (în T2 2021) și, respectiv, cu 2,2% (în T1 2021). În ceea ce privește diferența anuală de preț, aceasta a ajuns, în al patrulea trimestru din 2021, la o valoare de +12% – ceea ce marchează un avans de 1,7% puncte procentuale față de cele trei luni anterioare, când aceasta se cifra la +10,3%.
Creșteri pe linie în marile orașe
În conformitate cu tendința ascendentă a prețurilor proprietăților rezidențiale observată la nivel național, toate marile orașe (cu peste 200.000 de locuitori) monitorizate constant de Imobiliare.ro au înregistrat, în al patrulea trimestru din 2021, majorări ale sumei medii solicitate la vânzarea unui apartament. Pe primul loc în clasamentul național al orașelor cu cele mai mari prețuri se situează în continuare Cluj-Napoca (cu o medie de 2.060 de euro pe metru pătrat util, după un avans de 5% la trei luni), capitala Transilvaniei fiind urmată de București (cu +0,7%, până la 1.640 de euro pe metru pătrat), apoi de Brașov (+3,7%, până la 1.430 de euro pe metru pătrat), care a devansat Constanța (+1,5%, până la 1.380 de euro pe metru pătrat) și Timișoara (+1,4%, până la 1.340 de euro pe metru pătrat), acestea fiind urmate de Craiova (+1,2%, până la 1.300 de euro pe metru pătrat), Iași (+2,9%, până la 1.170 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Oradea (+0,5%, până la 1.160 de euro pe metru pătrat).
Perioada de vânzare și marja de negociere
În patru dintre cele șase mari centre regionale analizate, perioada medie de vânzare pentru un apartament a fost mai mică trimestrul trecut comparativ cu perioada similară a anului anterior. Cea mai mică valoare a acestui indicator este consemnată în Capitală, unde timpul necesar pentru tranzacționarea unei asemenea unități locative a fost de 38 de zile în intervalul octombrie-decembrie 2021.
În ceea ce privește marja de negociere, înțeleasă ca diferența dintre ultimul preț cerut și valoare de tranzacționate a unui apartament, raportul Market360 relevă că, față de perioada similară a anului anterior, majorări au avut loc în toate marile orașe analizate. Acest indicator a atins, astfel, pragul de 4% în București, în vreme ce în Timișoara a ajuns la 3%, la fel ca în Cluj-Napoca, Brașov și Constanța – în vreme ce, în Iași, disponibilitatea de negociere a proprietarilor se situează la 2%.
Cererea, oferta și achizițiile de imobile
Pe fondul înăspririi restricțiilor privitoare la Covid-19, dar și al sezonalității pieței, cererea pentru proprietăți rezidențiale (apartamente și case disponibile spre vânzare) s-a situat, în T4 2021, la un nivel ceva mai scăzut decât cel consemnat în cele trei luni anterioare. Astfel, aproximativ 134.000 de potențiali cumpărători au căutat, pe Imobiliare.ro, locuințe în cele șase mari centre regionale ale țării, față de 152.000 în trimestrul anterior. Raportat la T3 2021, interesul pentru achiziția de proprietăți rezidențiale s-a înscris, în toate cele șase mari centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, pe o traiectorie descendentă.
Comparativ cu trimestrul precedent, oferta totală de apartamente și case construite înainte de anul 2000 disponibile spre vânzare în cele șase mari orașe analizate s-a cifrat, în T4 2022, la 11.560 de oferte, în scădere de la 18.920 în cele trei luni anterioare. În contextul situației din domeniul sanitar, raportat la perioada similară a anului anterior poate fi observată o diferență negativă, în cuantum de 15,6%. Pe parcursul ultimelor 12 luni, aproape toate marile orașe analizate au consemnat diminuări ale ofertei rezidențiale de pe piață – marjele de scădere fiind, în majoritatea cazurilor, de două cifre.
În ciuda dificultăților create de epidemia de Covid-19, anul 2021 a fost caracterizat, per ansamblu, de o evoluție pozitivă din punctul de vedere al vânzărilor de proprietăți imobiliare, atât comparativ cu 2020, cât și cu 2019. Astfel, datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) relevă că pe tot parcursul anului trecut au fost tranzacționate la nivelul întregii țări 698.756 de imobile, adică cu aproape 16% mai mult, respectiv 95.951 de imobile, comparativ cu anul anterior.