Cât s-au ieftinit apartamentele vechi în ultimul an

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 8 Septembrie 2010, Ultima actualizare: 15 Aprilie 2013

Indiferent de numărul de camere, cel mai mare declin a fost resimțit de locuințele din Timișoara.

Dat fiind contextul economic general, în ultimele 12 luni, proprietarii de apartamente vechi din țară și-au diminuat semnificativ pretențiile. Astfel, potrivit unei analize realizate de www.imobiliare.ro, prețul mediu cerut pentru apartamentele vechi din marile orașe ale țării era cu 11,7% mai mic la sfârșitul lunii august 2010 față de aceeași perioadă a anului trecut. În prezent, valoarea medie de listare a apartamentelor vechi este de 1.095 euro pe metru pătrat, față de 1.240 de euro în 2009, potrivit Indicelui imobiliare.ro. În toate orașele analizate există însă și proprietari care își scot apartamentele la vânzare la valori situate considerabil sub prețul pieței, pentru a impulsiona astfel încheierea unor tranzacții.

Cluj și Timișoara, la poli opuși
La nivel național, cele mai mari diminuări ale prețului mediu cerut au avut loc în Timișoara. Aici, în topul scăderilor se situează apartamentele vechi cu trei camere, care sunt cu 16,2% mai ieftine față de anul trecut. În cazul locuințelor cu una și două camere, declinul înregistrat a fost de 14,7% și, respectiv, 14,4%. O oportunitate de achiziție în orașul de pe Bega este reprezentată în momentul de față de un apartament cu două camere scos la vânzare pentru 33.000 de euro. Acesta are o suprafață utilă de 40 de metri pătrați și este situat la parterul unui bloc vechi cu patru etaje.

La polul opus față de Timișoara se situează tot un oraș din vestul țării. În ultimul an, Clujul a înregistrat cea mai mică scădere a prețului cerut pentru apartamentele vechi: 2,3%. Dacă locuințele cu trei camere s-au ieftinit cu 6%, pe segmentul apartamentelor cu două camere declinul a fost de 2,4%. Interesantă este evoluția prețurilor la garsoniere, care s-au scumpit considerabil în perioada analizată, cu 5,8%. În afară de Iași, unde a fost înregistrată o apreciere neglijabilă a apartamentelor cu o cameră, Clujul reprezintă excepția de la regulă, prin menținerea unei tendințe de creștere a prețurilor pe un segment al pieței.

Oportunitățile de achiziție nu lipsesc însă nici de pe piața clujeană. Astfel, pentru un apartament cu două camere din zona Gheorgheni, proprietarul aşteaptă 40.000 de euro. Locuința are o suprafaţă utilă de 48 mp şi este semidecomandată.

Garsonierele, cap de listă în Capitală și Brașov
În București, cel mai mult s-au ieftinit garsonierele. Acestea au ajuns la un preț de 1.231 de euro pe metru pătrat, după o scădere de 10,1%. Reducerea a fost similară pentru apartamentele cu două şi trei camere: 7% în cel dintâi caz, respectiv 7,1% în cel de-al doilea.

O proprietate listată sub media pieței este un apartament cu două camere din Militari, al cărui preț cerut este de 42.000 de euro. Locuința are 41 de metri pătrați utili și este decomandată.

Şi în Braşov, cea mai mare scădere a fost înregistrată la garsoniere. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, în ultimul an, preţul acestora s-a redus cu 5,5%. Pentru locuințele vechi cu două camere, preţul cerut a coborât mai puţin, respectiv cu 2,8%.

O oportunitate de achiziție este reprezentată de un apartament cu două camere situat în zona Astra. Preţul cerut de proprietar este de 36.000 de euro, pentru o suprafaţă utilă de 40 de metri pătrați.

Reduceri maxime, la apartamentele cu trei camere
Spre deosebire de București și Brașov, în Iași preţul apartamentelor cu o cameră a rămas aproape neschimbat, înregistrând o apreciere ușoară, de 0,5%. Pe de altă parte, preţul locuinţelor cu trei camere a scăzut cu 9,9%.

Pentru un apartament cu două camere din zona Alexandru cel Bun, un proprietar solicită în momentul de față 32.500 de euro. Apartamentul este situat la etajul doi al unui bloc vechi cu patru etaje, are 42 mp şi este nedecomandat.

În Constanţa, cea mai mare ieftinire, de 13,2%, a avut loc în cazul apartamentelor cu trei camere. Pe de altă parte, prețul garsonierelor a scăzut cu 12,7%, iar cel al locuințelor cu două camere s-a diminuat cu 11,7%.

Și orașul de la malul mării oferă exemple de proprietăți listate sub prețul pieței. Scos inițial la vânzare în luna mai a acestui cu 37.500 de euro, valoarea actuală de listare a unui apartament cu două camere este de 35.000 de euro, pentru o suprafață utilă de 40 de metri pătrați.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Ion

    Duceti lumea in eroare.
    Lasati prosteala .

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Casă lângă Timișoara. Dumbrăvița și Moșnița Nouă “vedetele” zonei periurbane

Dumbrăvița este vedeta zonei periurbane a Timișoarei, dar și una dintre cele mai interesante localități la nivel național pe segmentul rezidențial. În privința prețurilor se poziționează pe locul al...

citește mai departe
Acestea sunt cele mai populare localități de lângă Timișoara. Iată ce caută cumpărătorii și ce zone au potențial să se dezvolte tot mai mult în noul an

Dumbrăvița, Giroc și Moșnița Nouă se numără, la ora actuală, printre cele mai căutate localități din zona periurbană a Timișoarei. Cumpărătorii care ajung să-și concentreze căutările în afara orașului...

citește mai departe
Vești bune pentru cumpărătorii din Timișoara la începutul lui 2024

Apartamentele disponibile la vânzare în Timișoara sunt, la începutul acestui an, unele dintre cele mai accesibile pentru cumpărătorii interesați de o achiziție imobiliară într-unul dintre marile orașe din țară....

citește mai departe
Prețul, important pentru cumpărătorii din Timișoara, dar nu și singurul aspect care dictează achiziția

Atunci când vor să cumpere o locuință, potențialii cumpărători activi pe piața din Timișoara nu se uită doar la preț. Chiar dacă acesta rămâne în continuare un aspect deosebit...

citește mai departe
Cluj-Napoca vs Timișoara. Premisele care au permis dezvoltarea accelerată a unui oraș în defavoarea celuilalt

Cu toții știm că de o perioadă bună de timp Cluj-Napoca este considerat cel mai scump oraș din țară pentru cei aflați în căutarea unei locuințe. Dar care au...

citește mai departe