În cadrul ansamblului Dimri Residence va fi finalizată o clădire mixtă, de retail și birouri, în vara lui 2021

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 28 Aprilie 2021, Ultima actualizare: 07 August 2024

Imobilul va avea o suprafață de 7.000 de metri pătrați, peste 40% dintre spațiile comerciale disponibile aflându-se în discuții în vederea închirierii.

Dezvoltatorul imobiliar Dimri Construction & Development, de origine israeliană, a anunțat că în trimestrul al doilea al acestui an va finaliza clădirea multifuncțională Dimri Business Center, în cadrul ansamblului rezidențial Dimri Residence, din vestul Bucureștiului (zona Prelungirea Ghencea). Compus din spații de retail și de birouri, imobilul va fi atras, până la finalizare, o investiție de șapte milioane de euro, potrivit estimărilor oficiale. Zona în care se află proiectul va beneficia de noul proiect de lărgire a Bulevardului Prelungirea Ghencea și a liniei de tramvai 41, dar și de proximitatea pasajului suprateran Domnești, de traversare a centurii București.

„Am cercetat atent piața imobiliară din vestul Bucureștiului și am observat o creștere accelerată a dezvoltărilor rezidențiale, dar lipsa unor clădiri de birouri de clasa A, dedicate celor care se dezvoltă economic în zone cu impact, precum Prelungirea Ghencea. Astfel, am decis să dezvoltăm Dimri Business Center, compus din peste 7.000 de metri pătrați închiriabili, plus peste 800 de metri pătrați de terase, într-o clădire mixed-use, cu facilități și finisaje de clasa A. Clădirea va beneficia și de o parcare generoasă.” „”

Yossi Menner, Director General, Dimri Residence Romania

 

Mix de funcțiuni și facilități

Dimri Business Center va fi un centru de afaceri de clasa A, cu regim de înălțime P+5, ce va beneficia de finisaje și facilități de top, de la fațadă ventilată și spații vitrate ample, până la servicii de curățenie, CCTV și recepție modernă. Potrivit dezvoltatorilor, suprafața aflată în discuții în vederea încheierii unor contracte de preînchiriere depășește 40%. „Spațiile disponibile se adresează atât retailerilor, cât și companiilor din zona de vest a Bucureștiului ce caută birouri de clasa A într-o zonă aflată în plin proces de dezvoltare și cu un stoc limitat de clădiri business de calitate”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Complexul Dimri Business Center va fi deservit de retailerul Mega Image, un supermarket ce va funcționa în cadrul complexului din a doua jumătate a anului; acesta va dispune de o suprafață totală de peste 800 de metri pătrați, integrând elemente constructive moderne, specifice brandului Mega Image.

„În contextul de piață actual, plin de provocări, vom asista la o rafinare a cererii de spații de birouri de calitate din partea clienților, care astăzi caută spații atractive atât ca preț, cât și ca locație, făcând un upgrade în direcția clădirilor care se află cât mai aproape de locuințele angajaților și permit un mix de lucru, atât de acasă, cât și de la birou, în condiții cât mai sigure, fără a fi nevoie de călătorii lungi – iar Dimri Business Center vine să ofere un produs de calitate, adecvat noilor condiții de piață.”

Damian Șerban, Managing Director R&D Advisers, agentul exclusiv al Dimri Business Center

 

Ansamblul Dimri Residence este amplasat pe un teren de 4,1 hectare, din zona Prelungirea Ghencea. Proiectat să cuprindă un total de 11 imobile cu destinație rezidențială, proiectul va avea, la finalizare, aproximativ 1.000 de apartamente – dintre care 95 sunt finalizate, iar 249 se află în curs de construcție. La capitolul facilități, complexul va dispune de spații verzi, parc propriu și locuri de joacă pentru copii, dar și piscină exterioară și pistă pentru biciclete.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Încep lucrările pentru un nou ansamblu în Sectorul 1. Ai zonă de promenadă pe malul lacului și spațiu dedicat pentru yoga și pilates

În luna august încep lucrările pentru ansamblul rezidențial Corallis, localizat în zona Petrom City din nordul Bucureștiului. KÉSZ România urmează să investească peste 51 de milioane de euro în...

citește mai departe
Gică Popescu, Dan Petrescu și Cristina Neagu au investit în acest proiect. Dezvoltatorul construiește 250 de apartamente noi

Dezvoltatorul imobiliar My Place Residence North a lansat a doua fază a proiectului MyPlace North care va include 250 de apartamente. Din totalul acestora, 55% au fost vândute deja,...

citește mai departe
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe