Achizițiile de imobile, creștere fulminantă în octombrie 2020: plus de peste 40% față de 2019

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 9 Noiembrie 2020, Ultima actualizare: 07 August 2024
Sursă foto: Pixabay.com

Dintre județele cu cea mai intensă activitate de tranzacționare, Iașiul și Constanța au consemnat cele mai mari marje de creștere la 12 luni, de peste 100%.

A doua lună de toamnă a anului în curs a adus o creștere semnificativă a vânzărilor de imobile atât comparativ cu septembrie 2020, cât și față de octombrie 2019. Datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), luna trecută au fost achiziționate 83.675 de imobile (case, terenuri și apartamente) la nivel național. Comparativ cu septembrie 2020, când aveau loc 48.568 de asemenea operațiuni, această cifră reprezintă un avans de aproximativ 72% (o diferență de 35.107 contracte). O evoluție ascendentă notabilă a fost consemnată și raportat la perioada similară a anului trecut, respectiv un plus de circa 43%, față de un total de 58.334 achiziții (o diferență de 25.341 de operațiuni).

Citește și:
Achizițiile pe categorii de proprietăți în 2020: cum arată curbele de creștere după perioada de lockdown

Rezidențialele autohtone după restricțiile de circulație: prețurile locuințelor față de evoluția cererii, a ofertei și a achizițiilor în T3 2020

București:

În capitala țării au fost încheiate, luna trecută, 13.623 de contracte de vânzare, în creștere cu aproximativ 53% față de septembrie (când erau tranzacționate 8.886 de imobile) și, respectiv, cu aproape 23% față de perioada similară a anului trecut (când aveau loc 11.098 de asemenea operațiuni). În primele zece luni din 2020, în București au fost consemnate 84.175 de vânzări de imobile, în creștere cu aproape 9% față de intervalul similar din 2019 (când aveau loc 77.545 de asemenea operațiuni).

Ilfov:

În Ilfov au fost înregistrate, în octombrie 2020, 6.281 de vânzări de imobile, adică cu 87% mai mult decât în septembrie (când aveau loc 3.354 de vânzări), și, respectiv, cu 20% mai mult decât în perioada similară a anului trecut (când erau consemnate 5.216 de acorduri de vânzare). Numărul imobilelor achiziționate în Ilfov în perioada ianuarie-octombrie 2020, anume 43.101, a fost cu aproape 10% mai mare decât cel atins în perioada similară din 2019 (39.205).

Cluj:

În județul din vestul țării au fost încheiate, în a doua lună de toamnă din 2020, 4.392 de contracte de vânzare – ceea ce echivalează, pe de o parte, cu un plus de circa 61% față de septembrie (când aveau loc 2.726 de operațiuni), iar, pe de altă parte, cu un avans anual de aproape 9% (în octombrie 2019 erau tranzacționate 4.047 de imobile). În primele zece luni din 2020 au avut loc 28.061 de achiziții de imobile în județul Cluj, în creștere cu aproape 12% față de intervalul similar din 2019 – când erau consemnate 25.060 de contracte).

Timiș:

În județul din sud-vestul țării au fost tranzacționate, luna trecută, 4.805 imobile – nivel cu circa 93% mai ridicat decât cel consemnat în septembrie (2.486 de achiziții) și, respectiv, cu 50% mai mare față de a doua lună de toamnă din 2019 (când aveau loc 3.207 de achiziții). În perioada ianuarie-septembrie 2020, în Timiș au fost încheiate 22.822 de achiziții, în scădere cu aproximativ 12% față de aceeași perioadă din 2019 (când erau consemnate 26.011 de asemenea operațiuni).

Citește și:
Achizițiile de imobile în septembrie 2020: pe plus și față de august, și față de septembrie 2019

În luna iunie, achizițiile de imobile au revenit pe plus! Creșteri spectaculoase în Ilfov și Brașov: acest gen de proprietăți au ajuns la o cotă de 80% din piață

Brașov:

În județul din centrul țării au fost tranzacționate, luna trecută, 3.907 de imobile, ceea ce reprezintă un avans de circa 53% față de luna anterioară (când au fost tranzacționate 2.557 proprietăți), și, respectiv, o creștere de 32% față de aceeași perioadă a anului trecut (când erau înregistrate 2.969 de contracte de vânzare). În primele zece luni ale anului în curs, în Brașov au fost achiziționate 23.221 de imobile – ceea ce reprezintă o creștere ușoară, de aproape 2%, față de același interval din 2019 (când aveau loc 22.867 operațiuni).

Constanța:

În județul din sud-estul țării au fost vândute, în octombrie 2020, 3.155 de imobile, în creștere cu aproximativ 75% față de luna anterioară (când au fost încheiate 1.806 de acorduri de vânzare) și, respectiv, cu 110% comparativ cu perioada similară a anului trecut (când au fost înregistrate 1.500 de contracte). În primele zece luni din 2020, numărul proprietăților achiziționate în județul Constanța a ajuns la 17.527, ceea ce reprezintă un avans de circa 28% față de aceeași perioadă a anului anterior (când erau tranzacționate 13.664 de imobile).

Iași:

În județul din nord-estul țării au fost încheiate, în a doua lună de toamnă a acestui an, 4.138 de contracte de vânzare-cumpărare, în creștere cu 250% față de septembrie (când erau înregistrate 1.179 de acorduri) și, respectiv, cu 149% față de octombrie 2019 (când erau tranzacționate 1.663 de proprietăți). În perioada ianuarie-septembrie 2020 au fost încheiate, în județul Iași, 14.767 de contracte de vânzare, în creștere cu 1,4% față de perioada similară a anului anterior (când erau consemnate 14.564 achiziții).

Pentru a compara evoluția activității de tranzacționare în celelalte județe ale țării, consultă datele ANCPI: Octombrie_tranzactii_2019 și Octombrie_vanzari_2020

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe