Studiu: Cum spun românii că-și vor schimba obiceiurile pe fondul noilor „măsuri de relaxare”. „Instinctele de a socializa și de a experimenta vor răzbate”

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 15 Iunie 2020, Ultima actualizare: 15 Iunie 2020
Sursă foto: Pixabay.com

Oamenii își doresc să iasă mai mult în parc, să facă mai multă mișcare, dar și să meargă în vacanţe în interiorul ţării.

Cele două luni de izolare și situația încă fragilă în ceea ce privește pericolul de infectare cu virusul COVID-19 vor avea în continuare un impact asupra comportamentului de consum al românilor, relevă un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox și compania de cercetare MKOR Consulting. Sondajul a fost realizat în perioada 14-18 mai, asupra a 600 de respondenţi din toate județele ţării, cele mai multe răspunsuri provenind de la persoane din zona București-Ilfov (45%), dar și din județele Prahova (7%), Constanţa (4%), Cluj, Iași, Timiș, Brașov și Galați (câte 3%).

Spațiile închise aglomerate, în continuare evitate

Odată cu ridicarea treptată a restricțiilor, începând cu data de 15 mai, principalele activități pe care românii își doresc să le facă mai des sunt plimbările în parc (32%), petrecerea vacanţelor în România (26%) și activitățile sportive în aer liber (25%), urmate de participarea la evenimente culturale (17%), antrenamente la sala de fitness (15%) și vizite la locurile de joacă pentru copii (14%). La polul opus, principalele activități care vor fi realizate mai rar sunt ieșitul la masă în mall (53%), călătoriile în străinătate (45%) și mersul la cinematograf (45%), reiese dintr-un sondaj realizat pe un număr de 600 de respondenţi din toate județele ţării.

Potrivit rezultatelor studiului, românii sunt mari amatori de centre comerciale, 30% dintre respondenţi declarând că obișnuiau să meargă cel puțin o dată pe săptămână la mall pentru a lua masa, în timp ce 18% vizitau mallurile cel puțin o dată pe săptămână pentru cumpărături de articole vestimentare. Cel puțin pe termen scurt, însă, aceștia anticipează că își vor schimba comportamentul lor se va schimba, atât pe fondul tendinței de a evita spaţiile aglomerate, cât și ca urmare a constrângerilor de natură economică.

Sursă: Cushman & Wakefield Echinox & MKOR Consulting

Revenire treptată la vechile obiceiuri

În plus, perioada petrecută în izolare a crescut ponderea consumatorilor familiarizați cu comerțul online, iar retailerii din această categorie vor căuta să își mențină clienții și cota de piață dobândite. „După trei luni de restricții, în care principala temă de discuție pe agenda publică a fost evoluția pandemiei Covid-19 și măsurile de limitare a răspândirii virusului, este normal să existe o reticenţă faţă de comerțul fizic, care presupune contact direct cu persoane necunoscute, din afara cercului restrâns”, explică Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

„Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii se vor adapta la noua normalitate, situația medicală fiind una controlabilă, suntem convinși că instinctele de a socializa și de a experimenta vor răzbate, oamenii urmând să își reia în cea mai mare parte vechile obiceiuri. Este rezonabil să considerăm că numărul de vizitatori ai centrelor comerciale va scădea, dar ne așteptăm la o creștere a numărului de produse și implicit a bonului mediu de consum la fiecare vizită de cumpărături. În ciuda faptului că multe din cumpărături în această perioadă s-au concentrat în mediul online, suntem încrezători că oamenii vor îmbrățișa redeschiderea centrelor comerciale atât pentru experiența de shopping, cât și pentru numeroasele activități sociale pe care centrele comerciale le oferă, lucruri ce greu pot fi redate pe monitorul unui device, indiferent de diagonala acestuia.”

Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox

 

Citește și:
Colliers: Marile centre comerciale au făcut Investiții de peste jumătate de milion de euro ca să se pregătească pentru redeschiderea din 15 iunie

Produsele pentru casă și grădină, printre cele mai căutate

Magazinele considerate neesențiale din cadrul centrelor comerciale din România și-au suspendat activitatea la finalul lunii martie, proces ce a afectat peste 9.000 de unități comerciale. Începând cu 1 iunie, magazinele situate în centre comerciale cu o suprafață mai mică de 15.000 de metri pătrați, precum și cele cu acces direct din exterior, și-au reluat activitatea, iar din 15 iunie a fost anunțată redeschiderea magazinelor din proiectele de peste 15.000 de metri pătrați, activitatea restaurantelor și a locurilor de joacă urmând a fi în continuare restricționată.

Achizițiile de produse electronice și electrocasnice au fost și sunt mai „protejate” în momentul de față, dat fiind că românii caută să își upgradeze device-urile pentru a rămâne conectați și pentru a avea opțiuni pentru petrecerea timpului liber în propriile case; căutate au fost și articolele pentru casă și grădină, mulți consumatori încercând să-și îmbunătățească gradul de confort locativ, în eventualitatea impunerii unor noi restricții de deplasare.

Citește și:
Sistemele smart home, tot mai în vogă. Care sunt funcțiile cele mai căutate de către români

Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Iași: investiții de circa un miliard de euro în proiecte imobiliare, în plan pentru 2020. „Criza medicală a înfrânat entuziasmul, dar oportunitățile încă există” -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Studiu: Cum spun românii că-și vor schimba obiceiurile pe fondul noilor „măsuri de relaxare”… […]

  • Imobiliare BucuresteneTrei știri din piața imobiliară. Cum va arăta apartamentul viitorului? – Imobiliare Bucurestene

    […] Citește mai mult în Imobiliare.ro […]

  • „Radiografia” pieței hoteliere: lucrurile pot începe să-și revină din toamnă. Operatorii, dezvoltatorii și investitorii mizează pe reluarea activității în sezonul estival -Ştiri imobiliare – ImoExpert

    […] Citește și: Studiu: Cum spun românii că-și vor schimba obiceiurile pe fondul noilor „măsuri de relaxare”… […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Colliers: Marile centre comerciale au făcut investiții de peste jumătate de milion de euro ca să se pregătească pentru redeschiderea din 15 iunie

Retailerii se așteaptă la o recuperare parțială a vânzărilor pe timpul verii și estimează că numărul vizitatorilor ar putea reveni la normal în decembrie. Potrivit datelor Colliers International, centrele...

citește mai departe
Prin atragerea a opt retaileri locali, ERA Shopping Park Oradea îşi creşte gradul de ocupare la 95%

Noile magazine activează pe segmentele de food şi fashion şi însumează o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. În al doilea trimestru al acestui an, centrul comercial ERA Shopping...

citește mai departe
Bătălia megamallurilor, la final? Dezvoltatorul Colosseum: „Ar fi o sinucidere să mai construiască cineva un asemenea proiect”

Cel mai mare centru comercial din România şi din Europa se pregăteşte pentru începerea lucrărilor de construcţie în partea de nord-vest a Bucureştiului. Începând cu anul 2008, când a...

citește mai departe
Retailul autohton oferă randamente mai mari decât Franţa, Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Totuşi, investitorii nu vor să cumpere aici

Cererea pentru proprietăţile de retail de cea mai bună calitate din Europa Centrală a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2008 încoace. Potrivit unui studiu de piaţă realizat...

citește mai departe
Retailerii internaţionali menţin chiriile spaţiilor comerciale la cote ridicate

Din al doilea trimestru al anului trecut, preţurile cerute de proprietarii spaţiilor de retail au început să se stabilizeze. Piaţa autohtonă de retail este printre primele segmente imobiliare ce...

citește mai departe