În 2019, prețurile de listă ale locuințelor și-au accelerat creșterea. Ce s-a întâmplat, însă, cu cele de tranzacționare?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 21 Ianuarie 2020, Ultima actualizare: 22 Ianuarie 2020

Potrivit statisticilor oficiale, valorile de tranzacționare din România au consemnat cea mai mică creștere la 12 luni dintre țările central-est europene cuprinse în UE.

Comparativ cu anul 2018 și prima jumătate din 2019, când pretențiile vânzătorilor de locuințe și-au temperat sensibil creșterea, a doua jumătate a anului trecut a adus, dimpotrivă, o accelerare la acest capitol. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât vechi, cât și noi) la finele lunii decembrie 2019 era cu 8,2% mai mare decât cea consemnată la început de 2019.

Citește și: Prețurile apartamentelor în 2019: creștere de două cifre în Cluj-Napoca. Vezi situația celorlalte centre regionale

Prețurile finale, rezultatul procesului de negociere

După cum se știe, însă, între prețurile solicitate de către proprietari și cele finale, de tranzacționare, există o diferență importantă, „rezolvată” prin procesul de negociere. Ce s-a întâmplat, așadar, cu prețurile de tranzacționare pe parcursul anului trecut?

Cele mai recente date publicate de către Eurostat, pe baza informațiilor transmise de către Institutul Național de Statistică (INS), arată că prețurile de tranzacționare ale proprietăților rezidențiale din România (atât apartamente, cât și case) au avut o evoluție sensibil mai moderată în comparație cu valorile de listare, monitorizate constant de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare.

Astfel, în cel de-al treilea trimestru din 2019 valorile de tranzacționare a locuințelor de pe piața autohtonă erau cu doar 3,9% mai mari decât în perioada similară a anului anterior, în vreme ce avansul față de cele trei luni anterioare se cifra la 1,5%. Important de menționat este că, deși avansul trimestrial corespunde cu cel consemnat la nivelul Uniunii Europene, diferența de preț la 12 luni consemnată pe piața autohtonă se situează sub media UE, de 4,1%.

Creșteri și de două cifre la 12 luni în UE

La nivelul UE, cele mai mari marje de creștere la 12 luni, de două cifre chiar, au fost consemnate, potrivit Eurostat, în Letonia (+13,5%), în Slovacia (+11,5%), în Luxemburg (+11,3%) și, respectiv, în Portugalia (+10,3%). Dintre țările central-est europene cuprinse în UE, România a înregistrat, de altfel, cea mai mică marjă de creștere ale prețurilor la 12 luni. Spre comparație, locuințele s-au apreciat, în perioada analizată, cu 9% în Polonia, cu 8,6% în Cehia, cu 8,5% în Slovenia, cu 8% în Croația, cu 7,8% în Ungaria și chiar cu 5,4% în Bulgaria.

Această evoluție temperată a prețurilor de tranzacționare la nivelul pieței locuințelor per ansamblu (atât apartamente, cât și case) oferă un important contraargument la speculațiile privind o supraîncălzire a rezidențialului local.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Prețurile locuințelor din România, între cerere și ofertă. Plus: revenirea activității de tranzacționare în a doua jumătate din 2019 – Ziarul Top

    […] Citește și: În 2019, prețurile de listă ale locuințelor și-au accelerat creșterea. Ce s-a întâmplat, în… […]

  • Prețurile locuințelor din România, între cerere și ofertă. Plus: revenirea activității de tranzacționare în a doua jumătate din 2019 -Ştiri imobiliare, Subiectul lunii – ImoExpert

    […] Citește și: În 2019, prețurile de listă ale locuințelor și-au accelerat creșterea. Ce s-a întâmplat, în… […]

  • Andrei Burlacu

    Ce înțelegeți prin ” un contraargument la speculațiile privind o supraîncălzire a rezidențialului local.”?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
1 din 3 chiriași renunță la contract pentru un preț mai bun. Câți bani vor românii să dea pe chirie? – SONDAJE+GRAFICE

Imobiliare.ro a derulat pe parcursul lunii august două sondaje de opinie pentru a afla ce cred cu adevărat românii despre procesul de închiriere. Primul dintre acestea a fost dedicat...

citește mai departe
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe