În București, dar mai ales în Județul Ilfov, numărul de tranzacții imobiliare consemnate în cel de-al doilea trimestru al anului a fost mai mare decât cel din perioada similară din 2018.
În conformitate cu tendința consemnată la nivel național, volumul tranzacțiilor imobiliare încheiate în trimestrul al doilea din 2019 a scăzut comparativ cu perioada similară a anului precedent în majoritatea județelor cu cea mai intensă activitate la acest capitol, potrivit celui mai recent raport realizat de Analize Imobiliare. Datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) relevă, însă, că Bucureștiul și Ilfovul fac excepție de la regulă: dacă în cel dintâi caz a avut loc un avans de circa 3% (de la 21.624 la 22.265 de contracte de vânzare), în cel de-al doilea a fost consemnată o creștere mult mai consistentă, respectiv de 26% (de la 8.816 la 11.093 de contracte de vânzare).
Citește și:
Tranzacțiile cu terenuri intravilane fără construcții, pe primul loc în București, Ilfov și Cluj
Tranzacțiile imobiliare din Timiș, Brașov, Constanța și Iași în T2 2019
Pe de altă parte, la fel ca trimestrul trecut, cel mai semnificativ declin, în cuantum de 42% de data aceasta, a avut loc în Iași. Aici, numărul achizițiilor de imobile a scăzut de la 6.770 în T2 2018, la 3.980 în T2 2019. Locul al doilea în clasamentul scăderilor este ocupat de Constanța, unde în al doilea pătrar din 2019 au fost încheiate 4.314 de contracte de vânzare, față de 6.680 în perioada similară din 2018, astfel că declinul consemnat a fost de 35%. O scădere importantă, de 31%, a avut loc și în județul Timiș (de la 10.138 la 6.995 de operațiuni de vânzare), ca și în Cluj (-28%, de la 8.909 la 6.387 de operațiuni de vânzare) și Brașov (-20%, de la 7.757 la 6.194 de tranzacții cu imobile).
Scădere a tranzacțiilor pe plan național
Datele ANCPI arată că în cel de-al doilea trimestru al anului în curs au fost încheiate, pe plan național, un număr de 125.474 de vânzări de imobile. Acest nivel marchează, pe de o parte, o creștere de circa 8% față de trimestrul anterior (când erau consemnate 116.109 tranzacții), dar, pe de altă parte, o scădere de 34% față de perioada similară din 2018 (când erau înregistrate 151.481 de asemenea operațiuni).
În al doilea pătrar din 2019, cele mai multe operațiuni de vânzare-cumpărare au avut loc în București (22.265 de tranzacții), pe următoarele locuri în top situându-se județele Ilfov (cu 11.093 de contracte), Timiș (6.995), Cluj (6.387), Brașov (6.194), Constanța (4.314) și Iași (3.980).
O tendință descendentă a activității de tranzacționare poate fi observată și pe parcursul primelor șase luni din 2019 – perioadă în care numărul achizițiilor consemnate pe plan național s-a cifrat la 241.583, în scădere cu aproape 20% față de perioada similară a anului trecut, când erau încheiate la nivel de țară erau înrehistrate 300.432 de asemenea operațiuni. O scădere față de anul anterior poate fi remarcată în fiecare lună din 2019, cele mai mari decalaje, de peste 14.000 de tranzacții, având loc în lunile martie (44.566 de vânzări în 2019, față de 58.713 în 2018) și, respectiv, în mai (44.456 de tranzacții, față de 58.794); la polul opus, cea mai mică diferență poate fi observată în luna aprilie 2019, când au avut loc 40.811 vânzări, față de 44.106 în 2018.
Tranzacțiile imobiliare din Timiș, Brașov, Constanța și Iași în T2 2019 – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert
[…] și: Bucureștiul și Ilfovul contrazic tendința de scădere a volumului de tranzacții imobiliare Tranzacțiile cu terenuri intravilane fără construcții, pe primul loc în București, Ilfov și […]
Tranzacțiile cu terenuri intravilane fără construcții, pe primul loc în București, Ilfov și Cluj – Ştiri imobiliare, Construcţii – ImoExpert
[…] Citește și: Bucureștiul și Ilfovul contrazic tendința de scădere a volumului de tranzacții imobiliare […]