Ilfov: preţuri cu peste 50% mai mici la terenuri

scris de Daniel Crainic in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 29 Iulie 2010, Ultima actualizare: 29 Iulie 2010

Prezentăm un top al ofertelor de terenuri intravilane pentru construcţii scoase la vânzare în localităţi din apropierea Bucureştiului, de la începutul anului şi până în 1 iulie 2010.

Localităţile de lângă Bucureşti unde preţurile terenurilor a înregistrat cele mai mari sunt scăderi Chitila, Măgurele şi Bragadiru.

În Otopeni, în apropierea zonei centrale, pentru un teren intravilan cu suprafaţa de 570 mp, preţul cerut este de 28.800 de euro negociabil, adică 50.5 euro/mp. Oferta este cu atât mai atrăgătoare cu cât preţul mediu cerut pentru terenurile scoase la vânzare în Otopeni este în prezent mai mult decât dublu: 112 euro/mp. De remarcat faptul că preţul mediu actual a scăzut cu 42,85% în primele şase luni ale acestui an. La începutul anului, acesta era de 196 euro/mp.

Şi în comuna Pantelimon preţul terenurilor a scăzut semnificativ în intervalul analizat: de la 94 euro/mp, la 75 euro/mp. Scăderea medie înregistrată în intervalul 1 ianuarie – 1 iulie a fost de 20%. Pentru cei care deţin lichidităţi, pe piaţă există mai multe oportunităţi de investiţii, printre care un lot de 20 de parcele cu o suprafaţă totală de 5.000 mp, care face parte dintr-un ansamblu rezidenţial. De-a lungul terenului, este prevăzut un drum de acces de 6 metri. Preţul cerut de proprietar este de 65 euro/mp.

Şi în comuna Voluntari scăderea înregistrată la preţul cerut pentru terenuri a fost importantă: 30%. Aici, un proprietar vinde un teren de 10.000 mp pentru 80 de euro/mp, mult sub preţul mediu care depăşeşte 200 euro/mp. Terenul este situat în imediata apropiere a Bulevardului Pipera, în zona Liziera Residence şi Şcoala Americană.

Bucuresti-Ilfov

Părerile cititorilor
7 păreri
  • dinu

    Buna ziua,
    si eu sunt interesata de situatia actuala in Domnesti/Clinceni. Poate ne dati un raspuns. Cu multumiri.

  • Vali

    Salut,
    am un teren de vanzare in Mogosoaia, dar este in litigiu.
    Este cineva interesat?

  • Stefan

    Curios… inainte de criza erau aceleasi preturi ca si acum. Sa incerce agentiile imobiliare o mentinere artificiala a preturilor ?! Sunt convins. Realitatea pietei e la jumatate.

  • rodica

    Da va multumesc, dar am uitat sa specific ma intereseaza pentru orasul bacau………….daca aveti noutati : pret la dezvoltator…daca s-a modificat !?

  • Eugen

    Puteti, va rog, sa oferiti date si despre preturile din vestul Bucurestiului – Clinceni, Domnesti? Care ar fi situatia in care terenul a “castigat” in utilitati (drum de acces, alimentare cu energie electrica).

    Va multumesc!

  • Claudia Ciută

    Bună,
    Am adăugat detalii despre Braşov, Constanţa şi Timiş.
    Sper să vă folosească 🙂

  • rodica

    Urmaresc cu atentie revista dv….dar vad ca va referiti numai la la judetul Ilfov………..nu credeti ca intereseaza si pe celilati din alte judete?! Multumesc!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Piața rezidențială în primul trimestru din 2022: prețurile, cererea, oferta și tranzacțiile

Prețurile apartamentelor din cele mai mari centre regionale s-au menținut pe o traiectorie ascendentă, în ciuda declanșării conflictului militar din Ucraina Potrivit celui mai recent raport de piață realizat...

citește mai departe
Preţurile apartamentelor au continuat să scadă în august şi nu dau semne să se oprească

Prezentăm, pe baza Indicelui imobiliare.ro, o analiză referitoare la dinamica preţurilor înregistrată în luna august 2010, la apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare pe principalul portal imobiliar din...

citește mai departe
Vilele de lângă Bucureşti, intrate „la apă”

În apropiere de lacul şi pădurea Mogoşoaia, o locuinţă cu şapte camere „la gri”, poate fi cumpărată cu aproape 100.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, Mogoşoaia era...

citește mai departe
Mai cresc chiriile în toamnă?

Până în 2008, majorarea chiriilor în marile oraşe odată cu începerea anului universitar devenise o obişnuinţă pentru proprietari. În 2009 însă, primul an propriu-zis de criză, trendul general a...

citește mai departe
Cât de mult au scăzut, de fapt, preţurile apartamentelor?

Prezentăm o analiză referitoare la scăderea în lei a preţurilor cerute pentru apartamente în perioada 15 martie 2008 – 1 august 2010. Deşi scăderile în euro sunt spectaculoase, punctual...

citește mai departe