Top ieftiniri apartamente în 2010

scris de Claudia Ciuta in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 26 Iulie 2010, Ultima actualizare: 26 Iulie 2010

acordPrezintăm un top al ieftinirilor înregistrate în segmentul rezidenţial, de la începutul anului şi până în prezent. În majoritatea oraşelor mari din ţară preţul apartamentelor vechi a scăzut în prima parte a acestui an într-un ritm mai accelerat decât cel al apartamentelor noi. Totuşi, în Capitală, apartamentele noi cu suprafeţe mari conduc topul ieftinirilor.

Apartamentele vechi cu o cameră s-au ieftinit cel mai mult la nivel naţional
“La nivel naţional, preţul cerut pentru apartamentele vechi cu o cameră a suferit cea mai mare scădere, de 7,2 %, de la 1.287 euro/mp, valoare înregistrată în prima săptămână a acestui an, la 1.194 euro/mp, cât s-a înregistrat la jumătatea lunii iulie. Până la sfârşitul acestui an, preţurile ar trebui să scadă în continuare, dacă ţinem cont de faptul că băncile încă nu au început să promoveze în piaţă proprietăţile aflate în executare silită şi că efectele măsurilor de reducere a salariilor şi de creştere a TVA-ului vor avea efecte asupra puterii de cumpărare abia din toamnă”, subliniază Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.

În topul ieftinirilor, urmează apartamentele vechi cu trei camere. Preţul cerut pentru această categorie a scăzut cu 4,8% în acest interval de timp. Apartamentele vechi cu 2 camere s-au ieftinit cu 2,5%, preţul acestora ajungând în prezent la 915 euro/mp. Cu un procent asemănător, 2,3%, s-au ieftinit şi apartamentele vechi cu patru camere.

BucurestiBucureşti: apartamentele noi cu suprafeţe mari conduc în topul ieftinirilor
Şi în Capitală, toate categoriile de apartamente vechi, indiferent de numărul camerelor au înregistrat scăderi de preţuri. Totuşi, cel mai mult s-au ieftinit apartamentele noi de mari dimensiuni, cu patru şi trei camere: 9,3%, respectiv 8,2%. Tot cu 8,2% s-au ieftinit şi garsonierele vechi din Bucureşti. Urmează apartamentele vechi cu două camere, care sunt în prezent cu 7,3% mai ieftine decât la începutul anului şi cele vechi cu trei camere a căror preţ a scăzut cu 4,5%. Apartamentele noi cu suprafeţe mai mici au dus-o ceva mai bine. Astfel, apartamentele noi cu două camere s-au ieftinit cu doar 1,1% în primele 28 de săptămâni ale anului, în timp ce preţul apartamentelor noi cu o cameră a crescut cu 2,7%.

Biserica NeagraBraşov: scăderi de 3,5% la apartamentele vechi cu două camere
Cel mai mult s-au ieftinit apartamentele vechi cu două camere, al căror preţ solicitat de proprietari a scăzut cu 3,5% în intervalul analizat. Clasamentul este continuat de apartamentele vechi cu o cameră, care s-au ieftinit cu 2,9%. Şi apartamentele vechi cu patru camere din Braşov au suferit o uşoară ieftinire de la începutul anului până în prezent. Preţul cerut pentru acestea a scăzut cu 1,7 %. În schimb, în ceea ce priveşte apartamentele vechi cu 3 camere, preţul solicitat de proprietari este cu 0,7% mai mare decât la începutul acestui an.

Cluj-NapocaCluj-Napoca: evoluţia atipică se confirmă
Cluj-Napoca este în continuare oraşul în care dinamica preţurilor sfidează criza, evoluţia segmentului rezidenţial fiind în continuare greu de previzionat. De la începutul anului, cu excepţia apartamentelor mari, cu patru camere, preţurile cerute pentru apartamentele vechi au crescut aproape constant. Cel mai mult s-au scumpit apartamentele vechi cu două camere, cu 5,9%, urmate de cele cu o cameră, cu 1%. Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere a rămas aproape neschimbat, evoluţia înregistrată fiind de +0,3%. Totuşi, o diferenţă mare de preţ s-a observat la apartamentele vechi cu 4 camere din Cluj Napoca, preţul cerut pentru acestea scăzând cu 15,7%.

ConstantaConstanţa: apartamentele mici îşi menţin preţurile ridicate
În Constanţa, cel mai mult s-au ieftinit apartamentele vechi cu patru camere, cu 10,9%. Şi proprietarii apartamentelor vechi cu trei camere şi-au redus pretenţiile, preţul cerut pentru această categorie fiind în prezent cu 8,2% mai mic decât la începutul anului. Preţul cerut pentru apartamentele vechi cu două camere a scăzut cu 2,9% în acest interval. În schimb, preţul mediu de strigare pentru apartamentele vechi cu o cameră a rămas aproape neschimbat de la începutul anului.

Palatul Culturii din IasiIaşi: preţurile au o uşoară pantă de coborâre
Spre deosebire de celelalte mari oraşe din ţară, unde preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi cu o cameră a suferit modificări mai mici, în laşi această categorie de apartamente s-a ieftinit cel mai mult, cu 4,3%.

Apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 2,8%, iar cele cu patru camere cu 2,3%. În acelaşi timp, diferenţa de preţ faţă de începutul anului în cazul apartamentele cu două camere este aproape insesizabilă: 0,4%.

priveliste TimisoaraTimişoara: scăderi de preţ pe toate liniile
Dintre toate cele 6 oraşe analizate, Timişoara a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluţie de preţuri în perioada scursă de la începutul anului şi până în prezent. La trei din cele patru tipuri de apartamente analizate, scăderile de preţ înregistrate au fost de minim 10%. Cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu trei camere, 12,4%, urmate de cele cu două camere, 11,9%. Apartamentele cu patru camere s-au ieftinit, la rândul lor, cu 10%. Singura categorie care nu a suportat o variaţie de preţ de două cifre a fost cea a apartamentelor cu o cameră, care sunt în prezent cu 6,6% mai ieftine decât la începutul anului.

Părerile cititorilor
5 păreri
  • Mihaela

    E o tampenie sa pui oamenii sa astepte ofertele bancilor.In general ,apartamentele bancilor au niste ipoteci uriase,deci si preturile sunt pe masura

  • Imobiliare: La Cluj-Napoca, dinamica preţurilor sfidează criza! | NapocaNews

    […] sursa: Imobiliare.ro […]

  • aaaaa

    clar ca au scazut preturile in Timisoara, deoarece erau artifical exagerat de mari

  • Garsonierele din blocurile vechi si apartamentele noi cu patru camere, campioane la ieftinire | www.sroscas.ro

    […] In cazul garsonierelor vechi, pretul pe metrul patrat s-a redus la 1.194 euro, la mijlocul lunii iulie, de la 1.287 euro, valoare inregistrata in prima saptamana din luna ianuarie a acestui an, potrivit imobiliare.ro. […]

  • Tweets that mention Top ieftiniri apartamente în 2010 | Blogul imobiliare.ro — Topsy.com

    […] This post was mentioned on Twitter by Claudia Ciută, REAL ESTATE ROMANIA. REAL ESTATE ROMANIA said: Top ieftiniri apartamente în 2010 http://bit.ly/boHrKG #imobiliare […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Piața rezidențială în primul trimestru din 2022: prețurile, cererea, oferta și tranzacțiile

Prețurile apartamentelor din cele mai mari centre regionale s-au menținut pe o traiectorie ascendentă, în ciuda declanșării conflictului militar din Ucraina Potrivit celui mai recent raport de piață realizat...

citește mai departe
Preţurile apartamentelor au continuat să scadă în august şi nu dau semne să se oprească

Prezentăm, pe baza Indicelui imobiliare.ro, o analiză referitoare la dinamica preţurilor înregistrată în luna august 2010, la apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare pe principalul portal imobiliar din...

citește mai departe
Vilele de lângă Bucureşti, intrate „la apă”

În apropiere de lacul şi pădurea Mogoşoaia, o locuinţă cu şapte camere „la gri”, poate fi cumpărată cu aproape 100.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, Mogoşoaia era...

citește mai departe
Mai cresc chiriile în toamnă?

Până în 2008, majorarea chiriilor în marile oraşe odată cu începerea anului universitar devenise o obişnuinţă pentru proprietari. În 2009 însă, primul an propriu-zis de criză, trendul general a...

citește mai departe
Cât de mult au scăzut, de fapt, preţurile apartamentelor?

Prezentăm o analiză referitoare la scăderea în lei a preţurilor cerute pentru apartamente în perioada 15 martie 2008 – 1 august 2010. Deşi scăderile în euro sunt spectaculoase, punctual...

citește mai departe