Prețurile locuințelor din România „dansează” în jurul nivelului de alertă al UE

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 16 Aprilie 2018, Ultima actualizare: 16 Aprilie 2018

preturile locuintelor dansează in jurul nivelului de alerta al UE

Prețurile locuințelor își continuă trendul ascendent început de câțiva ani buni, iar mulți se întreabă dacă ritmul actual de creștere ar fi o pricină de alertă.

Cele mai recente date arată însă că piața locală stă bine la acest capitol, mai ales în comparație cu alte țări. Potrivit Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, marja anuală de creștere a valorilor de tranzacționare pentru locuințele din România s-a situat, în ultimul trimestru al anului trecut, la 5,6% – în scădere de la 6,2% în cele trei luni anterioare. Această evoluție marchează, de fapt, revenirea indicatorului publicat periodic de Eurostat sub nivelul de alertă stabilit de UE, respectiv 6%.

Salturi mai mari la așteptările vânzătorilor

De menționat este că prețurile solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare în România au un ritm mai mare de creștere comparativ cu valorile reale de tranzacționare – fapt ce sugerează că între așteptările vânzătorilor și cele ale cumpărătorilor există încă o diferență importantă, ce se reglează prin negociere. Conform datelor Analize Imobiliare, în ultimul trimestru din 2017, nivelul prețurilor cerute de către vânzători era cu 9,1% mai ridicat decât cel valabil în urmă cu 12 luni. Spre comparație, în 2016 a avut loc un avans și mai mare, respectiv de 12,4%. Deși recuperaseră o bună parte din declinul consemnat în perioada de recesiune economică, locuințele autohtone erau, la sfârșitul anului trecut, cu 31,5% mai ieftine decât în urmă cu 10 ani (T4 2007).

România, conectată la întreaga regiune

Creșterea consemnată pe piața locală se situează ușor peste media valabilă la nivelul UE, respectiv 4,5%, dar și peste cea din zona euro, respectiv 4,2%. Comparativ cu alte țări din regiune, însă, ritmul scumpirilor consemnate de locuințele autohtone este mai temperat: astfel, proprietățile rezidențiale din Bulgaria s-au scumpit anul trecut cu 8,2%, cele din Republica Cehă cu 8,4%, cele din Ungaria cu 7,6%, iar cele din Slovenia cu 10%.

Deși țara noastră a revenit, momentan, sub nivelul de alertă în ceea ce privește scumpirile locuințelor, ea este totuși conectată cu ceea ce se întâmplă în plan regional – motiv pentru care nu va fi „scutită” de o viitoare recesiune. În cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), Andrei Rădulescu, Directorul departamentului de Analiză Economică din cadrul Băncii Transilvania, a subliniat faptul că tendința prețurilor de pe segmentul rezidențial autohton este strict dependentă de ceea ce se întâmplă în zona euro. „Dacă prețurile din zona euro vor începe ajustarea, e evident că asta se va întâmpla și la noi”, a punctat acesta. În opinia sa, un fapt important este că, dezechilibrele fiind mai mici acum, următorul final de ciclu al pieței va fi mai puțin abrupt pentru piața locală. „Faptul că am avut o atitudine mai prudentă va avea un efect pozitiv”, punctează reprezentantul Băncii Transilvania.

Citește și:
Evoluția prețurilor în martie: unde s-au scumpit și unde s-au ieftinit apartamentele

Rezidențialul crește, dar nu peste tot la fel: despre fragmentarea și polarizarea acestui sector

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Ionescu

    România conectata la întreaga regiune?!@?@
    :)))))))))))
    Cred ca este o știre pamflet.
    În toată România preturile sunt foarte foarte mari….sa nu mai zic ca se vând locuințe de sub 30 mp la sume enorme raportate la mp. Aaaaa sa nu mai zic ca minim pentru a trăii decent este de 35 mp…..apropo de statistici și realitatea imobiliare.ro…
    A se verifica pe România te iubesc -PROTV emisiunea cu și despre imobiliare.

  • Rijnita ionel

    Cresc preturile in mod artificial.Romanii nu au putere de cumparare…!

  • ioanbalu2004

    Manipulare! Trebuie vazut punctual, caz cu caz. De exemplu, pentru Cluj preturile sunt ENORMEEEEE!!!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Frână la scumpirile locuințelor în 2018: ritmul de creștere a încetinit la jumătate!

Scumpirile consemnate în 2018 pe piața locuințelor au fost vizibil mai temperate comparativ cu cei doi ani anteriori. Potrivit celui mai recent raport de piață realizat de Imobiliare.ro și...

citește mai departe
Prețurile locuințelor în T1 2018: se mai potolesc scumpirile?

Datele din piață arată că, deși se menține, tendința de majorare a prețurilor locuințelor a fost mai temperată în T1 2018 comparativ cu variațiile trimestriale înregistrate în ultimii ani....

citește mai departe