Fie că ai demarat vânzarea locuinței pe cont propriu sau alături de un agent imobiliar, acum că ai primit deja câteva telefoane de la persoane interesate de proprietate trebuie să te gândești cum te vei pregăti pentru vizionări.
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să determini intervalul orar în care ești disponibil pentru vizionări, în funcție de zilele săptămânii și de programul pe care îl ai la locul de muncă.
Dacă lucrezi cu un agent imobiliar este bine să îl transmiți acestuia pentru a evita programările apărute neașteptat.
Dacă ești pe cont propriu este bine să ai o agendă dedicată pentru gestionarea vizionărilor unde să notezi numele, numerele de telefon al persoanelor interesate, ziua și ora la care acestea ar putea veni pentru a viziona locuința. Nu uita să verifici programul înainte să programezi o vizionare și să te asiguri că ai timp să ajungi acasă în timp util și că îți mai rămâne măcar o jumătate de oră la dispoziție pentru pregătiri de ultim moment.
Este bine să identifici un reper cunoscut de mulți dintre potențialii cumpărători pe care să îl comunici alături de adresă. Așteaptă apoi în fața imobilului ca aceștia să vină. Astfel vei putea să le mai pui câteva întrebări înainte de vizionare. Dacă vinzi un apartament, așteptând cumpărătorii în fața blocului ai ocazia să le oferi și câteva detalii despre acesta, precum anul de construcție, eventuale lucrări de modernizare, sisteme de supraveghere sau antiincendiu.
Odată ajunși în apartament începe vizionarea și trebuie să fi pregătit să le arăți eventualilor cumpărători fiecare cameră și să încerci să scoți în evidență puncte forte – îmbunătățiri, lucrări de renovare/modernizare, izolare termică, materiale sau dotări premium și așa mai departe. Este bine să îți faci o listă înainte care te ajuta să îți organizezi mai ușor prezentarea.
Încearcă să introduci în discuție și informații legate de poziționarea apartamentului, materialele din care sunt făcuți pereții dintre camere, cheltuielile de întreținere sau pentru alte servicii disponibile (servicii de salubrizare, de deszăpezire, de siguranță, în special în cazul blocurilor aflate în ansambluri rezidențiale mai noi).
Nu uita să prezinți detalii și despre cartier – dacă există grădinițe/școli/licee, farmacii, magazine/hipermarketuri/mall-uri, bănci, parcuri sau mijloace de transport în comun, dar și situația locurilor de parcare.
Încearcă să le răspunzi celor veniți la vizionare cât mai clar la orice întrebare și să pui, la rândul tău, întrebări pentru a înțelege mai bine ce așteptări au, care este bugetul de care dispun și care este modalitatea în care ar vrea să facă plata.
În cazul în care lucrezi cu un agent este bine să îl lași pe el să discute direct cu eventualii cumpărători. Unii specialiști recomandă chiar să pleci de acasă pe durata vizionării. Astfel, eventualii cumpărători vor fi mai dispuși să pună întrebări delicate pe care poate le-ar evita în fața proprietarului.
La final află care este prima impresie lăsată de locuință și cât de interesați sunt cei care au venit la vizionare de achiziționarea ei. Menționează, totodată, că ești dispus să răspunzi la orice întrebare suplimentară și că pot veni la o nouă vizionare dacă vor să ceară și opinia unei persoane apropiate înainte de a lua o decizie finală.