Pe cont propriu sau cu agent? Care este cea mai bună variantă pentru găsirea unei locuințe de închiriat

Acum că știi exact care este locuința cea mai potrivită pentru tine și dacă vei avea nevoie sau nu de persoane alături de care să o închiriezi, trebuie să te hotărăști dacă o vei căuta singur sau cu ajutorul unui agent imobiliar.

În cazul în care nu ești presat de timp, ai un program flexibil și nu ai nicio problemă să parcurgi zeci de anunțuri pentru a găsi locuința dorită, atunci ai putea să pornești “vânătoarea” chiriei pe cont propriu.

Nu uita să te informezi însă și cu privire la condițiile pe care trebuie să le cuprindă contractul de închiriere și nu îl neglija pentru că acesta îți va asigura stabilitate și va fi indispensabil în construirea unei relații bune cu proprietarul.

În schimb, dacă petreci mult timp la birou, nu ai timpul necesar pentru a căuta și pentru a-i suna pe proprietari pentru a programa vizionările și nici nu te pricepi foarte bine la aspectele legale care stau la baza unui contract de închiriere, este recomandat să apelezi la un agent imobiliar profesionist.

Îl poți găsi fie prin recomandările cunoștințelor tale sau online. Odată ce ai intrat în contact cu acesta trebuie să îi dai cât mai multe detalii despre zona pe care o preferi și despre tipul și dotările locuinței în care ai vrea să te muți. Nu uita să scoți în evidență toate aspectele pe care le consideri hotărâtoare în final, precum existența unei mașini de spălat rufe sau a unui frigider.

Informează-l totodată care ar fi zilele și intervalul orar în care ești disponibil pentru vizionări.

Acesta va căuta locuințele care se încadrează cel mai bine în cerințele menționate de tine, va discuta cu proprietarii acestora și va programa vizionări. Apoi, te va însoți la vizionarea locuințelor și îți va oferi consiliere chiar și cu privire la clauzele pe care trebuie să le incluzi în contractul de închiriere.

Pentru a beneficia de toate aceste servicii, vei semna un contract cu agentul imobiliar și îi vei plăti, cel mai probabil, un comision echivalent cu 50% din valoarea unei chirii.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Satul de lângă București care le oferă un refugiu, la prețuri accesibile, celor care vor să scape de poluare.”E ca Pipera de acum 15 ani”

Un sat din sud-vestul Capitalei le atrage atenția bucureștenilor care s-au săturat de poluare și caută un refugiu în natură, fără să se îndepărteze prea mult de oraș. Este...

citește mai departe
Surpriză pe piața imobiliară din București în pragul alegerilor – prețurile apartamentelor noi au explodat. Ce se întâmplă în celelalte orașe?

Bucureștiul atrage, în momentul de față, toate privirile din sfera imobiliară și nu numai, după explozia de scumpiri înregistrată în cazul apartamentelor noi în ultima lună. Dezvoltatorii, dar și...

citește mai departe
Surpriză pe piața imobiliară din București în pragul alegerilor – prețurile apartamentelor noi au explodat. Ce se întâmplă în celelalte orașe?

Bucureștiul atrage, în momentul de față, toate privirile din sfera imobiliară și nu numai, după explozia de scumpiri înregistrată în cazul apartamentelor noi în ultima lună. Dezvoltatorii, dar și...

citește mai departe
Satul de lângă București care le oferă un refugiu, la prețuri accesibile, celor care vor să scape de poluare.”E ca Pipera de acum 15 ani”

Un sat din sud-vestul Capitalei le atrage atenția bucureștenilor care s-au săturat de poluare și caută un refugiu în natură, fără să se îndepărteze prea mult de oraș. Este...

citește mai departe
Coșbuc și Caragiale au fost cazați aici. Acum, hotelul cu 180 de ani de istorie e de vânzare. Află cât costă – FOTO

Pe Bulevardul Decebal, una dintre cele mai cunoscute artere ale Aradului, se află o clădire cu o poveste care depășește cu mult zidurile sale. Fostul Hotel Arad, construit în...

citește mai departe
Metroul, un tichet câștigător pentru imobiliarele bucureștene. Cât plătești în plus pentru o locuință aflată în proximitatea unei stații și care sunt noii poli de oportunitate din Capitală și din împrejurimi – GRAFICE

Ce înseamnă o locuință perfectă pentru un bucureștean? Dincolo de calitatea finisajelor, modul în care este amenajată, dotări sau chiar și de preț, cei mai mulți cumpărători se pot...

citește mai departe
HILS Development, prezent la SIB 2025: apartamente gata de mutat în cele mai dinamice zone din București

HILS Development participă la ediția din acest an a Salonului Imobiliar București (SIB), aducând în prim-plan cele mai recente dezvoltări rezidențiale și un stoc important de apartamente finalizate, pregătite...

citește mai departe
Hai la cel mai mare eveniment de real estate din România! Participi gratuit cu Imobiliare.ro și găsești proprietăți cu prețuri pornind de la 36.900 de euro

Îți cauți o locuință sau ai nevoie de o soluție de finanțare potrivită nevoilor tale? Te așteptăm la finalul acestei săptămâni la Salonul Imobiliar București, cel mai mare eveniment...

citește mai departe
Constanța urcă pe harta scumpirilor imobiliare din România. Cea mai scumpă vilă din oraș costă cât un palat în Franța – FOTO

Piața imobiliară din Constanța prinde viteză în 2025, cu prețuri în creștere și interes tot mai mare din partea cumpărătorilor, consolidând poziția orașului pe harta imobiliară a României. Potrivit...

citește mai departe
Portretul noii locuințe ideale: încălzire în pardoseală, răcire în tavan, costuri la utilități aproape zero. Cât plătești pentru o astfel de proprietate?

Tot mai mulți români își doresc o locuință care nu doar să arate bine, ci să le și ofere confort, facturi mici și un trai sustenabil. Casele eficiente energetic...

citește mai departe
A fost casa unei personalități înainte de Al Doilea Război Mondial, acum se vinde. Cât costă această clădire aflată la doi pași de km 0 al Capitalei – FOTO

Dacă ești din București, ai trecut cel puțin o dată prin fața acestei clădiri istorice aflate la doi pași de Piața Universității. Aceasta i-a aparținut fostului ministru Nicolae Dinischiotu...

citește mai departe
Cumpărătorii, mai protejați când aleg apartamente la stadiul de proiect. Noi reguli, în curând, pentru dezvoltatori

Senatorii au votat un proiect de lege care îi protejează pe clienții dezvoltatorilor imobiliari care vând apartamente în imobile aflate încă în stadiu de proiect. Avansul pentru o astfel...

citește mai departe
(P) RE/MAX Evolution, agenția imobiliară nr. 1 din România, redefinește performanța în real estate. Leadershipul vizionar al lui George Șeicaru propulsează Brașovul pe harta excelenței

RE/MAX Evolution a fost desemnată agenția numărul 1 la nivel național în cadrul rețelei RE/MAX România, ocupând prima poziție în toate categoriile majore: număr de tranzacții, comisioane încasate, listări în reprezentare exclusivă...

citește mai departe
Cauți o proprietate cu farmec istoric în Arad? Uite cât costă un apartament în Palatul Kovács

În centrul istoric al Aradului, Palatul Kovács atrage privirile trecătorilor cu eleganța sa atemporală. Construit în anul 1906, după planurile arhitectului Babócs István, acest edificiu este un veritabil simbol...

citește mai departe
Casa Verde 2025: Buget record, dar aceeași „olimpiadă digitală”. Ministerul Mediului dă, în premieră, bani și pentru baterii

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se pregătește de o nouă ediție în 2025, cu cel mai mare buget alocat vreodată: 2,2 miliarde de lei. Potrivit autorităților,  vor fi introduse și...

citește mai departe