Acum că ai decis să dai o locuință în chirie, trebuie să te gândești dacă vrei să cauți pe cont propriu chiriașul sau dacă vrei să apelezi la o agenție imobiliară.
Înainte de a lua o hotărâre în acest sens, trebuie să știi exact cum te poate ajuta o agenție imobiliară să găsești chiriașul perfect pentru locuința ta.
Cei mai mulți agenți profesioniști îți oferă servicii de intermediere. Ei lucrează cu un portofoliu care cuprinde zeci de locuințe pentru care încearcă să găsească cumpărători sau chiriași. În cazul în care apelezi la serviciile de intermediere ale unui agent, comisionul va fi plătit atât de către tine, cât și de către chiriaș. În general, este vorba despre un comision în valoare de 50%-75% din valoarea unei chirii. Acestase plătește doar în cazul în care chiriașul a fost găsit prin intermediul agentului.
Există și agenții imobiliare dispuse să reprezinte exclusiv o proprietate. Astfel, pe o perioadă determinată de timp, aceasta va fi singura agenție care are dreptul de apromova locuința pe care vrei să o dai în chirie. Agențiile care oferă reprezentare exclusivă introduc în pachet și modalități de promovare a proprietății, planuri de marketing personalizat prin care scot în evidență punctele forte ale proprietății și oferă asistență permanentă proprietarilor. În acest caz, comisionul agentului va ajunge, de cele mai multe ori, să fie echivalent cu 100% din valoarea chiriei pe o lună.
Comisionul solicitat nu este însă singurul lucru pe care trebuie să îl iei în calcul atunci când decizi dacă vei căuta sau nu pe cont propriu un chiriaș, ci și experiența agentului. Află pentru câte proprietăți caută chiriași și care este experiența sa în domeniu.
Trebuie să te gândești, de asemenea, dacă ești la curent cu piața locală, dacă poți fi un negociator bun și dacă ai timpul necesar pentru a te informa cu privire la clauzele pe care trebuie să le incluzi în contractul de închiriere. În cazul în care lucrezi, nu uita să iei în considerare și programul pe care îl ai la locul de muncă și dacă în timpul petrecut la birou ai disponibilitatea de a răspunde oricând la telefon pentru a da lămuriri persoanelor interesate de proprietate. Dacă nu poți face toate aceste lucruri ar fi bine să apelezi la serviciile unui agent imobiliar.
Cum găsești agentul imobiliar?
Poți găsi agentul sau agenția imobiliară care să se ocupe de căutarea unui chiriaș pentru locuința ta prin recomandările cunoștințelor sau online.
Imobiliare.ro îți oferă această posibilitate prin intermediul secțiunii “Agenții”. Aici poți căuta persoana potrivită care să lucreze alături de tine în funcție de localitatea în care se află proprietatea. În plus, poți vedea și ce alte proprietăți de închiriat sunt incluse în portofoliul agențiilor, lucru care te ajută să îți dai seama care dintre ele ar fi potrivită pentru a-ți căuta și ție un chiriaș.