Constructiile si-au redus semnificativ volumul de activitate in primul trimestru, cu 17,3%, fiind principala ramura care a contribuit la scaderea PIB cu 2,6% fata de aceeasi perioada din 2009, in timp ce industria a fost singurul sector care a inregistrat crestere, potrivit datelor INS, preluate de Mediafax.
In serie bruta, industria a inregistrat o crestere a volumului de activitate de 4,2% fata de primele trei luni ale anului trecut.
Pe langa scaderea puternica a sectorului constructiilor, s-au inregistrat reduceri mai mici in agricultura, vanat si silvicultura, pescuit si piscicultura (-0,9%), in activitatile de comert, repararea automobilelor si articolelor casnice; hoteluri si restaurante; transporturi si telecomunicatii (-2,4%), in activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi (-1,5%) si in alte activitati de servicii (-2,7%).
Ca urmare a evolutiei negative pe ansamblul economiei, s-a redus si volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, astfel ca impozitele nete pe produs au inregistrat o scadere cu 10,7%.
Din punct de vedere al utilizarii PIB, cererea interna a scazut cu 3% comparativ cu aceeasi perioada din 2009, in principal pe fondul reducerii cu 28,9% a formarii brute de capital fix (investitii – n.r.).
Consumul final total s-a diminuat cu 4%, ca urmare a unui volum mai mic cu 4,8% al cheltuielilor efectuate de gospodarii.
Volumul cheltuielilor pentru consum final al administratiilor publice s-a diminuat cu 1,8%.
Un efect pozitiv asupra PIB l-a avut imbunatatirea exportului net ca urmare a cresterii mai accentuate a volumului exporturilor de bunuri si servicii (+19,5%) comparativ cu cea a volumului importurilor (14,9%).
In termeni ajustati sezonier, PIB estimat pentru trimestrul unu a fost de 124,541 miliarde de lei in preturi curente, in coborare in termeni reali cu 0,3% fata de trimestrul patru din 2009. Scaderea a ramas, astfel, nemodificata fata de cea prezentata de INS in urma cu trei saptamani.
Pe langa estimarile brute ale PIB trimestrial, incepand cu anul 2009, se calculeaza si estimari ajustate sezonier, metoda recomandata de regulamentele europene.
Ajustarea sezoniera are drept scop eliminarea efectelor sezoniere din cadrul seriei de date pentru a se evidentia evolutia economica reala din perioade consecutive.
PIB in serie ajustata sezonier este utilizat in compararea trimestrului de referinta cu trimestrul anterior, in timp ce PIB in serie bruta se utilizeaza, preponderent, in compararea cu perioada corespunzatoare din anul anterior.
De asemenea, in acceptiunea Eurostat, intrarea/iesirea din/in recesiune economica este apreciata prin prisma evolutiei PIB – serie ajustata sezonier, pe baza scaderii sau cresterii inregistrate in doua trimestre consecutive.
Economia Romaniei a intrat in recesiune in trimestrul al treilea din 2008, odata cu scaderea Produslui Intern Brut in termeni ajustati sezoneri, fata de precedentele trei luni, cu 0,1%. Incepand de atunci, PIB-ul a inregistrat scaderi in fiecare trimestru, exceptand cresterea usoara, de 0,1%, din trimestrul al treilea din 2009.
Pentru 2010, FMI si autoritatile romane estimeaza o crestere economica de 0%, dar nu exclud o contractie de pana la 0,5%.
Articol preluat de pe bloombiz.ro