Simpla publicare a standardului imobiliar european în varianta românească nu este de ajuns pentru a pune ordine în piaţă
Un neajuns care afectează consumatorii de servicii şi profesioniştii din imobiliare deopotrivă este absenţa unei reglementări a acestui domeniu de activitate. Cristian Popescu-Ialomiţa, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), spune că alte ţări europene, ca Germania, spre exemplu, funcţionează foarte bine fără o lege imobiliară. Acesta nu este însă şi cazul României. De ce? „Pentru că în România trăiesc români, iar în Germania trăiesc nemţi”, observă simplu Popescu-Ialomiţa. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în România, sistemul legal german este foarte bine pus la punct, modalităţile de coerciţie funcţionează şi ele foarte bine, şi, în plus, există o îndelungată tradiţie a activităţii imobiliare. Acestea ar fi principalele elemente care fac distincţia dintre o piaţă matură şi una aflată abia la începutul existenţei, cum este cea românească.
Ridicarea ştachetei, o necesitate
Reprezentantul ARAI spune că un prim pas important în reglementarea pieţei imobiliare a fost deja făcut. Acesta constă în elaborarea standardului european al activităţii imobiliare, ce a avut ca obiectiv principal este facilitarea serviciilor transfrontaliere între pieţele europene. Varianta românească a acestui standard va fi publicată de către Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) în mai puţin de o lună. Va urma apoi înfiinţarea instituţiilor şi mecanismelor necesare în procesul de certificare potrivit reglementărilor standardului. După ce va deveni aplicabil, standardul va putea fi adoptat de fiecare agenţie sau agent independent din piaţă.
O asemenea ridicare a ştachetei privind calitatea serviciilor imobiliare este cât se poate de necesară în momentul de faţă, potrivit lui Popescu-Ialomiţa. „Din cauza boom-ului imobiliar, foarte multă lume s-a apucat să facă un ban din imobiliare, declarându-se agent”, motivează el. Aşa se explică faptul că, la ora actuală, piaţa este saturată de persoane care nu sunt competente şi care nu merită denumirea de agent imobiliar pe care şi-o arogă. Acest lucru conduce şi la o imagine proastă a profesiei în rândul publicului, ca urmare a faptului că, per ansamblu, la nivel global, serviciile oferite nu se situează la nivelul corespunzător.
O lege generală şi o entitate de autoadministrare
Totuşi, simpla publicare a standardului imobiliar în variantă românească nu este de ajuns pentru a pune ordine în piaţă. De ce? Pentru simplul motiv că acesta nu va fi obligatoriu. „N-am niciun dubiu că, într-un interval de timp, de 5-15 ani, standardul va deveni ca şi obligatoriu. Treptat, atât consumatorii, cât şi profesioniştii vor înţelege că numai ridicând nivelul profesional pentru a răspunde unui minimum de cerinţe ale standardului se poate desfăşura o activitate corespunzătoare”, spune Popescu-Ialomiţa. În opinia sa însă, acest proces natural de selecţie ar trebui grăbit, pentru a ajunge cât mai repede la o piaţă imobiliară care să funcţioneze în mod optim.
În acest sens, Cristian Popescu-Ialomiţa oferă un model de reglementare a profesiei imobiliare ce ar putea avea rezultate mult mai rapide. „La delimitarea acestei idei a contribuit şi faptul că, fiind arhitect, sunt membru al unei alte profesii liberale care este reglementată şi m-am gândit că am putea lua exemplu”, explică reprezentantul ARAI. Acest model presupune existenţa unei legi organice care să definească în mare profesia, domeniul de activitate şi să pună nişte limite de pregătire profesională. În acelaşi timp, legea ar trebui să atribuie gestionarea profesiei unei entităţi similare cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), din care, pentru a-şi putea practica meseria, ar trebui să facă parte fiecare membru al breslei. Funcţionarea unei astfel de entităţi nu ar exclude în niciun fel existenţa asociaţiilor profesionale deja existente. Un avantaj major al acestui model de reglementare ar fi faptul că gestionarea activităţii imobiliare ar fi făcută de către profesionişti în domeniu, de oameni care sunt la curent cu ceea ce se întâmplă la modul real în piaţă, şi nu de instituţii ale statului.
Un an de zile până la întrezărirea primelor rezultate
O astfel de lege ar fi relativ uşor de făcut, dat fiind că există deja un precedent care funcţionează. Conţinutul legii ar trebui să fie conceput de către profesionişti în imobiliare, în vreme ce cadrul acesteia ar fi stabilit de către experţi în domeniul juridic. Dacă una dintre prevederi ar fi ca, în practicarea profesiei, normele să fie cele stabilite de standardul european, ar fi perfect, spune Popescu-Ialomiţa. Asta cu atât mai mult cu cât, în decurs de câţiva ani, există posibilitatea ca normele emanate de comunitatea europeană să devină obligatorii.
În ceea ce priveşte implementarea concretă a acestui model de reglementare a pieţei imobiliare, reprezentantul ARAI spune că ar trebui să se meargă în paralel cu elaborarea mecanismelor de certificare, cu înfiinţarea instituţiilor şi modelelor de educaţie, dar şi cu concepţia legii. Toţi aceşti paşi durează şi necesită un efort al jucătorilor cu interes direct în piaţa imobiliară – de timp, de voinţă, dar şi financiar. „Eu cred că un orizont rezonabil în care putem să vedem ceva foarte bine conturat ar fi cam un an de zile. Aşa sper”, spune Popescu-Ialomiţa.
Un efort comun, necesar pentru succes
Acest model de reglementare este deschis discuţiilor şi aportului jucătorilor din piaţă. „Nu consider că treaba este perfectă, că nu se poate decât aşa. E doar o idee de pornire, soluţia cu cele mai multe avantaje şi cele mai puţine dezavantaje. E şi cea mai simplu de realizat, pentru că există deja modele”, subliniază Popescu-Ialomiţa. Acesta precizează că este nevoie de efortul cumulat al întregii comunităţi imobiliare, susţinut şi de instituţiile statului, pentru gestionarea eficientă a unui domeniu de activitate ce influenţează profund întreaga economie.