Dacă ai nevoie de mai mult spațiu, o extindere a locuinței actuale poate fi soluția potrivită pentru tine.
Amplasată în județul Ilfov, orașul Otopeni, casa din imagini a câștigat premiul secțiunii „Arhitectura locuinței” din cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură, ediția 2016. (Aceeași distincție a fost acordată, la egalitate, ansamblul rezidențial Cortina Residence, din București.) Proiectul a fost realizat de tinerii arhitecți Dan Enache și Călin Radu, de la biroul autohton Lama Arhitectura.
Întreaga construcție este structurată pe subsol, parter și etaj și dispune de o suprafață desfășurată de 372 de metri pătrați. Potrivit autorilor, scopul acestui proiect a fost consolidarea și extinderea unei clădiri deja existente – care a fost însă „curățată” de detalii și esențializată. Extensia propriu-zisă constă într-un corp ce pornește de la forma clasică a casei mai vechi, însă reinterpretează într-o formă contemporană acoperișul în două ape. „Se obține astfel un dialog între cele două volume, o punte între trecut și prezent. Foaia de beton pare a se plia în jurul casei vechi, asemenea unui origami”, punctează aceștia.
Unul dintre elementele ce conferă unitate ansamblului nou-creat este puntea de lemn ce integrează atât cele două corpuri de clădire, cât și o terasă acoperită, piscina și o mare jardinieră. „Extensia conține un living dinamic, aerisit, cu o legătură directă cu exteriorul, iar corpul vechi integrează restul spațiilor necesare unei locuințe unifamiliale. Etajul se amplasează în volumul vechi și a rezultat în urma desființării podului și creșterii amplitudinii pe înalțime a spațiilor”, completează arhitecții.