Prețurile apartamentelor, din nou pe creștere?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 4 August 2016, Ultima actualizare: 05 August 2016

Spre deosebire de luna iunie, în iulie tendința de scumpire a fost resimțită și în marile orașe.

Ne aflăm în plin sezon estival, perioada tradițională a concediilor, în vreme ce piața locuințelor se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește obținerea finanțărilor, din două direcții: majorarea avansurilor pentru creditele ipotecare standard și epuizarea treptată a fondurilor pentru programul Prima Casă. În ultima lună, majorarea pretențiilor vânzătorilor de apartamente relevă însă optimismul acestora.

Bucuresti vara

Astfel, la nici trei luni de la intrarea în vigoare a legii dării în plată, piața rezidențială autohtonă tinde să revină pe un făgaș ascendent al prețurilor. În luna iulie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de 1,5% a sumei medii solicitate la nivel național pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi și vechi), de la 1.020 la 1.035 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna precedentă, această tendință se resimte și în marile orașe ale țării, inclusiv în București. Față de perioada similară a anului trecut, prețurile actuale sunt, per ansamblu, cu 9,6% mai ridicate.

București:
După o scădere de 2,8% consemnată luna trecută, prețurile din Capitală au revenit pe creștere, cu un plus de 3,4% în iulie, de la 1.094 la 1.131 de euro pe metru pătrat util (valoare cu 5% mai mare decât cea din vara lui 2015). Apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,8% în ultimele 31 de zile (de la 1.068 la 1.059 de euro pe metru pătrat util), astfel că evoluția ascendentă a fost dictată în mod exclusiv de segmentul locuințelor noi – acestea s-au apreciat cu 5,6%, de la 1.110 la 1.172 de euro pe metru pătrat.

Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, suma medie solicitată de vânzători a scăzut ușor, cu 0,2% mai exact, de la 900 la 898 de euro pe metru pătrat util; față de perioada similară a anului trecut, valoarea actuală este cu 3,5% mai mare. În ultima lună, apartamentele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,4% (de la 903 la 899 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au scumpit cu 0,7% (de la 888 la 894 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca:
În orașul de pe Someș, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de 1,2% în ultima lună, de la 1.200 la 1.214 euro pe metru pătrat util (ceea ce echivalează cu un plus de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut). Prețurile apartamentelor vechi s-au majorat cu 0,3% (de la 1.245 la 1.249 de euro pe metru pătrat util), în timp ce, pe segmentul rezidențial nou, a avut loc un avans de 2,6% (de la 1.135 la 1.164 de euro pe metru pătrat util).

Constanța:
În orașul de la malul mării, pretențiile proprietarilor s-au diminuat cu 1,1% pe parcursul lui iulie (de la 967 la 956 de euro pe metru pătrat util), dar se situează cu 5,6% peste nivelul atins în urmă cu un an. În ultimele 31 de zile, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,7% (de la 959 la 952 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,3% (de la 999 la 976 de euro pe metru pătrat).

Timișoara:
În orașul de pe Bega, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 0,9% în ultima lună (de la 991 la 1.000 de euro pe metru pătrat), nivelul actual al prețurilor fiind cu 11,2% mai mare decât în perioada similară din 2015. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1% în iulie (de la 987 la 997 de euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util).

Părerile cititorilor
5 păreri
  • andrei

    Pfffff….combinatie de hauu hauu.

  • Adrian

    Corect, Leo.
    Usor, usor preturile vor merge in directia reala. Pentru cine vede lucrurile cum trebuie, stie ca aceste preturi sunt artificiale, nu reale. Si uite asa preturile materialelor de constructii sunt deasemeni crescute. Pai sa faca bani toata lumea, numai prapaditul care s-a saturat de chirie sa se chinuie in continuare!

  • Ina

    Preturile imobilelor noi sunt oricum incredibil de mari…..2000-2500/ mp, imens pentru Romania.
    Nemaivorbind ca sunt blocuri si bloculete in care nu stii exact ce materiale s-au folosit.
    Spatiile sunt mici, fatade orientate perpendicular si nu la strada, privelisti dezolante in jur, lipsa de lumina, doar plombe prin cartiere semicentrale, care costa o groaza de bani.
    Balcoane lipsite de intimitate care dau nas in nas cu apartamentul vecin……
    La asemenea preturi poti achizitiona ceva perfect in tari occidentale unde sistematizarea urbana este foarte corect si inteligent aplicata.
    In Bucuresti nu exista din pacate decit o arhitectura haotica, moderna dar nefunctionala, terenuri speculate defectuos
    Scump si riscant din punct de vedere al perspectivelor de aparitia altor constructii in jur care sa-ti prejudicieze confortul de care ai nevoie si eventual decizia de a revinde.

  • Doru

    Cat de naiv sa fii sa crezi ca e pe bune aceasta “crestere”?
    Prima Casa nu mai este pe piata (90% din tranzactii erau facute prin Prima Casa), avansul la ipotecare a crescut la 35%, daca cineva crede asta cu cresterea preturilor, ori e stupid ori e vanzator care se crede in 2007.

  • Leo

    Prost nu.i ala care cere ….ci ala care da …sa vedem daca se vor vinde …e adevarat ca exista cash pe piata in urma retragerilor de cash din banci de frica confiscarii lor de catre banci asa cum reiese din decizia curtii europene …dar apoi ….

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe