Caut chirie pentru business! 8 sfaturi pentru selecția și transformarea unui apartament în sediu de firmă

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Sfaturi, Chiriaşi
Publicat pe: 27 Februarie 2015, Ultima actualizare: 27 Februarie 2015

Într-o locuință la bloc poți înființa nu doar un magazin sau un salon de înfrumusețare, ci și un birou notarial sau un cabinet de avocatură.

Datorită raportului bun între suprafață și preț, locuințele bicamerale pot fi considerate cele mai populare pe segmentul închirierilor de apartamente. Acest fapt se aplică nu doar celor aflați în căutarea unei locuințe, ci și acelora care vor să deschidă o (mică) afacere. „Cel puțin în faza de start-up, oferta de apartamente cu două camere de închiriat reprezintă cea mai avantajoasă opțiune pentru specialiștii profesiilor liberale și pentru antreprenori în ceea ce privește amenajarea de birouri”, sunt de părere reprezentanții companiei imobiliare Regatta. Potrivit acestora, o locuință bicamerală la bloc permite lejer funcționarea unor businessuri precum birou notarial, cabinet de avocatură, concepte de consultanță (audit, marketing, publicitate), firmă IT, salon de înfrumusețare sau magazin.

Iată câteva sfaturi de care ar trebui să ții cont în selecția și transformarea unui astfel de apartament într-un sediu de firmă:

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-key-hand-apartment-over-blue-sky-image30178089

1. Zona influențează imaginea!
Întrucât literatura de specialitate din domeniile marketingului și brandingului recomandă alegerea unor sedii care să reflecte identitatea, valorile și credibilitatea unui business, specialiștii Regatta sunt de părere că potrivite pentru fondarea unei firme sunt apartamentele situate în zone bine cotate ale orașului, chiar ultracentrale.

8. Accesul facil – un ingredient al succesului!
Chiar dacă afacerea pe care vrei s-o derulezi impune confidențialitatea, accesul facil către aceasta rămâne un element esențial pentru o colaborare fructuoasă cu viitorii clienți. Recomandate pentru închiriere sunt, așadar, apartamentele amplasate în blocuri stradale, o localizare mai retrasă riscând să descurajeze clientela.

3. Alege un apartament nemobilat!
Locuințele nemobilate sunt cele mai potrivite pentru un antreprenor, atât datorită chiriei mai mici, cât și faptului că permit o libertate deplină de amenajare a sediului, potrivit cu specificul și cerințele fiecărui tip de business. Chiar dacă apartamentul de două camere ce urmează a fi închiriat nu va avea o utilizare rezidențială, din același raționament, al imaginii și al credibilității, confortul și amenajarea spațiului nu sunt câtuși de puțin de neglijat, notează consultanții companiei.

4. Solicită acordul proprietarului!
Potrivit legislației în vigoare (civile și comerciale), pentru constituirea sediilor sociale sau a punctelor de lucru este necesar acordul proprietarului spațiului respectiv. Prin urmare, este necesar să menționezi destinația locuinței încă din faza de negociere, acest aspect urmând a fi inclus și în contract.

5. Atenție la blocurile noi!
Dacă intenționezi să închiriezi un apartament cu două camere într-un ansamblu rezidențial nou, va trebui ca, înainte de a semna contractul, să verifici dacă regulamentul interior adoptat de comunitatea de vecini permite astfel de exploatări pentru locuințele din cadrul proiectului.

6. Alege etajul în funcție de tipul afacerii!
Dacă ai în vedere o exploatare a proprietății ca spațiu comercial (pentru deschiderea unui magazin sau a unui salon de înfrumusețare), vei fi limitat, desigur, la oferta de locuințe situate la parterul blocurilor. Pentru amenajarea unui birou sau punct de lucru însă, poți alege un apartament situat la orice etaj – păstrând însă în minte faptul că accesibilitatea rămâne un aspect important în colaborarea cu clienții.

7. Încheie contractul pe o perioadă mai lungă!
Atât reprezentanții profesiilor liberale, cât și antreprenorii sunt favorizați de menținerea unui sediu stabil, astfel încât recomandat ar fi să închei contractul de închiriere pe o perioadă de cel puțin un an, spun specialiștii Regatta.

8. Protejează-ți businessul!
Atunci când nu optezi pentru o clădire dedicată de birouri, responsabilitatea securizării, monitorizării și asigurării spațiului închiriat intră în responsablitatea ta, ca antreprenor.

Citește și: Satisfacția chiriei pe termen lung: 5 sfaturi de luat în seamă

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum convingi proprietarul să te aleagă chiriaș pentru locuința lui, dacă ai animale de companie? Strategii propuse de un expert în imobiliare – VIDEO

Să găsești o locuință bună la un preț avantajos, într-unul dintre marile orașe din țară, pe parcursul sezonului de foc al închirierilor poate să pară o luptă pierdută, mai...

citește mai departe
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe