Dezvoltatorii din Capitală reîncep să fie atrași de proiecte cu o localizare mai bună.
În perioada de recesiune, investitorii din rezidențialul bucureștean s-au orientat, pentru o bună bucată de vreme, spre terenuri situate la periferia orașului, mizând pe proiecte de locuințe cu prețuri situate, de regulă, sub pragul propus de programul Prima Casă. 2013, dar, mai ales, 2014 au marcat însă reapariția interesului pentru construcții cu o localizare mai bună, în interiorul cartierelor tradiționale sau chiar aproape de zona centrală. Un astfel de exemplu este dat și de ansamblul Aleea Avrig 3:
Format dintr-o clădire cu nouă etaje, complexul rezidențial este amplasat în zona Mihai Bravu-Iancului-Obor, în imediata apropiere a Parcului Obor şi a Primăriei Sectorului 2 al Capitalei. Blocul, finalizat în 2013, cuprinde un total de 45 de apartamente, cu una și două camere. Clienții pot alege între un model de studio și patru variante de unități locative bicamerale. „Fiecare tip de apartament este gândit să ofere cea mai crescută funcţionalitate şi utilizare a spaţiului, cu un înalt grad de confort şi finisare”, notează reprezentanții companiei imobiliare RealTime, agentul exclusiv de promovare a proiectului.
Valoarea de achiziție variază în funcție de suprafețele aferente și amplasarea exactă a fiecărei locuințe. Astfel, studiourile dispun de o suprafață utilă de aproximativ 31 de metri pătrați (aproape 42 de metri pătrați construiți), la un preț de listă de 47.250 euro (+TVA). Apartamentele cu două camere au suprafețe utile cuprinse între 44,5 și aproape 47 de metri pătrați (sau între 67 și 73 de metri pătrați construiți), la prețuri de 71.400 euro (+TVA) și, respectiv, 72.450 euro (+TVA). Toate unitățile locative sunt prevăzute cu câte un balcon de circa 6-7 metri pătrați.
Complexul Aleea Avrig 3 dispune de parcare subterană, lift Schindler și sistem de iluminare pe bază de senzori. Apartamentele se cumpără „la cheie” și dispun de sistem individual de contorizare a utilităților. Printre finisaje și dotări se numără: parchet laminat în living şi dormitoare; uşi interioare furniruite (marca Pinum); băi complet echipate cu obiecte sanitare (Geberit); centrală termică individuală (Immergas); tâmplărie exterioară din PVC, cu grad ridicat de izolare fonică și termică etc.