O bună parte dintre piețele europene mature se înscriu deja pe o traiectorie ascendentă.
După șase ani în care așteptările analiștilor cu privire la evoluția real estate-ului autohton au fost marcate, sub imperiul crizei, de o firească precauție, 2015 debutează, în sfârșit, sub auspicii clar pozitive.
Citește și: 7 semne ale ieșirii din criză pe rezidențial
Răzvan Cuc, directorul rețelei de francize RE/MAX România, se numără printre cei care „sparg gheața” previziunilor concrete de creștere din real estate. „Estimăm că anul acesta vom asista la o creștere cu circa 5% a pieței imobiliare, această evoluţie fiind influenţată atât de contextul european, cât şi de facilităţile pe care le oferă băncile în ceea ce priveşte creditarea şi de programul Prima Casă”, spune acesta. Reprezentantul RE/MAX precizează că reintrarea pieței pe un curs ascendent era de așteptat, în contextul în care cea mai mare parte a pieţelor mature din Europa se înscriu deja pe această traiectorie. „Pe termen mediu, estimăm că se vor observa creşteri de 5% de la an la an, în următorii cinci ani, în condiţiile în care economia globală şi cea europeană vor rămâne stabile”, adaugă el. Perioada de boom imobiliar, când atât piaţa, cât şi preţurile proprietăţilor aveau creşteri majore de la an la an, nu se va mai repeta însă foarte curând, ține să precizeze Răzvan Cuc.
Potrivit analizelor RE/MAX, revirimentul pieţei imobiliare s-a putut observa încă de anul trecut – dovadă fiind numărul tot mai mare de proiecte imobiliare deja demarate sau planificate mai ales în oraşele cheie din România, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov sau Timişoara.
Citește și: Criza, filă de istorie? Din semnele unui nou început
Impactul crizei asupra profilului consumatorului
Perioada de recesiune din ultimii ani a adus schimbări majore în ceea ce priveşte comportamentul cumpărătorilor de locuinţe. „În perioada de boom imobiliar, cea mai mare parte a românilor investeau în proprietăţi de care nu aveau neaparat nevoie, cu suprafeţe foarte mari care, dincolo de costul de achiziţie ridicat, implicau şi cheltuieli foarte mari de întreţinere. Astăzi, însă atitudinea s-a schimbat radical”, explică Răzvan Cuc. Pe lângă reconfigurarea așteptărilor legate de preț, cei aflați în căutarea unei locuințe sunt acum și mult mai sceptici și extrem de atenţi la detalii. Astfel, majoritatea iau decizia într-un timp mai lung şi analizează îndelung nevoile pe care le au. „Astăzi nu se vând decât un procent mic din spaţiile locative direct din planşetă, clienţii aşteptănd să vadă proiectele terminate şi finisate pentru a fi siguri că iau cea mai bună decizie”, încheie reprezentantul RE/MAX.
Citește și: Cererea și oferta se apropie: cumpărătorii ridică ștacheta de preț!